Hello Guest, if you are reading this it means you have not registered yet or not logged in. Please take a second, login or register here, and in a few simple steps you will be able to enjoy all the many features of our fine community. Note that lewd or meaningless nicknames are prohibited (no numbers or letters at random) and please introduce yourself in the section for you to meet our community.

PCHOME.RO

Collapse

Fructe

Collapse
This is a sticky topic.
X
X
Collapse
Currently active users viewing this thread: 1 (0 members and 1 guests)
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Unuseroarecare
    started a topic Fructe

    Fructe

    Banane

    Bananele se numara printre alimentele miraculoase ale naturii, fiind foarte bogate in substante nutritive. Sunt o masa rapida ideala si ambalata...natural. Persoanele care doresc sa slabeasca evita de obicei bananele, din cauza opiniei eronate ca acestea ingrasa, insa un fruct contine numai 95 de calorii si numeroase substante nutritive. Cateva coji de banana ingropate langa lujerii de zmeura asigura cultivarea de fructe suculente si colorate, datorita continutului lor de magneziu.


    Si bananele au o poveste


    Meritul acordarii numelui bananelor apartine negustorilor arabi desclavi; in araba, “banan” inseamna “deget”. Exista peste 100 de varietati de banane, dar cele mai cunoscute in intreaga lume sunt Apple, Silk sau Manzana, Cavendish (in SUA), Cuban Red, Gros Michel, Ice Cream sau Java albastra, Lady Finger, Orinoco (banana “burro”), Popoulu, Musa sapientum (America de Sud) si Williams.


    Cea mai veche cultura de banane este mentionata in Malaysia, cu peste 7000 de ani in urma. Apoi bananele au ajuns in India, unde au fost descoperite de Alexandru cel mare, in anul 327 d.Hr., dupa care si-au continuat “calatoria” in Orientul mijlociu, gasindu-si in cele din urma drumul si spre Africa.


    In 1516, un calugar franciscan portughez a adus cu el in Insulele Canare radacini de bananier si la scurt timp dupa aceea, bananele au ajuns in emisfera vestica. La inceputul anilor 1900, bananele au inceput sa fie importate in Statele Unite si Cuba.


    Mai mult de 130 de tari contribuie la a patra recolta de fructe ca marime din lume. Majoritatea productiei globale de banane provine din America Latina, urmate de Asia de Sud-Est. Termenul de “republici bananiere” se refera la acele tari a caror economie nationala depindea la un moment dat de comertul cu banane.


    Ce contin?


    Bananele variaza prin dimensiune, de la 10 la 30 de centimetri, si prin culoarea cojii, care poate fi galbena, rosie sau verde. Fructul se digera usor, daca este incheiat procesul de coacere, care transforma cantitatile mari de amide (zaharuri complexe) din fructul necopt, in zaharuri simple. Este unul din fructele cele mai sarace in apa, si pulpa lui contine fibre utile pentru reglarea functionarii intestinului.


    Banana contine:


    - zaharuri simple si complexe in mari cantitati;
    - saruri minerale, cum sunt cele de calciu, fier, magneziu, fosfor, sulf si mai ales potasiu;
    - vitaminele A si C;
    - proteine vegetale, in cantitati reduse;
    - triptofan, un aminoacid pe care organismul il transforma in serotonina, o substanta implicata in reglarea numeroaselor functii, cum sunt somnul, temperatura corpului si buna dispozitie;
    - taninuri, care confera un gust amarui fructului necopt si care se reduc in mod remarcabil in timpul procesului de coacere.


    Consum


    Banana poate fi consumata intreaga sau zdrobita cu adaos de scortisoara, miere sau zahar, suc de lamaie; se foloseste ca ingredient in torturi, salate de fructe, inghetate si nectaruri. Cruda, se adauga in mancaruri: se poate praji sau coace la cuptor si apoi servi cu inghetata, cu zahar caramelizat sau cu scortisoara.


    Iata cateva secrete de selectare si depozitare:

    - Alegeti banaele galbene in intregime, daca le veti consuma in cateva zile.
    - Folositi bananele coapte, cu pete pe coaja, la copturi, sucuri naturale cu pire de fructe sau in retetele cu banane pasate.
    - Daca doriti ca banaele sa se coaca mai repede, puneti platoul cu fructe la soare sau inveliti-le in hartie, cu o bucatica de mar sau rosie, si lasati-le o noapte.
    - Bananele pastrate in frigider se vor coace mai greu, iar coaja se va inegri.


    Sugestii de preparare si servire:

    - Daca cojiti si feliati bananepe care nu le veti consuma imediat, lasati-le in suc de lamaie sau portocala, pentru a intarzia procesul de inegrire (oxidare).
    - Incalzirea scoate in evidenta gustul si mirosul banaelor. Fructele aproape coapte sunt cele mai potrivite pentru gatit, pentru ca isi pastreaza forma.
    - Bananele se pot manca crude, coapte sau congelate. Ele pot fi adaugate la copturi, cereale reci si deserturi.


    Efecte dietoterapeutice


    Bananele verzi sunt o sursa excelenta de amidon rezistent, care tinde sa fie digerat mai greu, ducand astfel la reglarea glucozei din sange. Amidonul rezistent poate reduce riscurile aparitiei unor anumite forme de cancer, in special cancer de colon.


    Bananele rosii contin mai multa vitamina C, beta si alfa-caroten decat bananele galbene. Ele sunt o sursa excelenta de potasiu, 300 pana la 400 mg la o banana medie. Specialistii in nutritie recomanda consumarea alimentelor bogate in potasiu si cu continut scazut de sodiu, ceea ce poate ajuta la reducerea tensiunii si la scaderea riscurilor de a suferi un atac de cord.


    In multe culturi, cojile de banana sul folosite pentru eliminarea negilor, dar si pentru calmarea pielii in urma intepaturilor de tantari. Daca frecati coaja de banana pe piele dupa o piscatura de insecta, se vor reduce inflamatia, pruritul si iritatia care apar de obicei in urma unei intepaturi.


    Alte efecte terapeutice ale consumului constant de banane:

    - Ulcer. Bananele creeaza startul protector impotriva aciditatii. Prin compusii sai, inhibitorii enzimatici, bananele ajuta la distrugerea bacteriilor daunatoare cum ar fi H. Pylori despre care se crede ca este responsabila pentru majoritatea ulcerelor.
    - Diaree. Copii cu diaree care manaca banane se insanatosesc mai repede decat cei care consuma orez simplu.
    - Reduce aparitia cancerului la ficat. Femeile care mananca de 4-6 ori banane pe saptamana au un risc redus de a se imbolnavi de cancer cu 50 %, in comparatie cu femeile care nu mananca banane.

  • strongman1960
    replied
    Tratamente de sezon înpomicultură


    După căderea frunzelor ar fi trebuit să se facă următoareletrata-mente cheie în scopul diminuării bolilor şi dăunătorilor la măr, păr,vişin, cireş, cais şi piersic.
    Pentru meri trebuiau făcute tratamenteobligatoriii contra patoge-nilor micotici şi bacterieni, cu:
    Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
    Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
    Pentru peri: tratamentobligatoriu contra bolilor micotice şi bacte-riene, rapăn, foc bacterian, cu:
    Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
    Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
    La cireş şi vişin:tratament obligatoriu contra patogenilor micotici
    şi bacterieni, cu:
    Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
    Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.
    Cais şi piersic:tratament obligatoriu contra bolilor bacteriene şi mi-cotice, cu:
    Turdacupral 50 PU – 0,5%; Kocide 101 – 0,3%; Funguran 0H 0,3%;
    Champion 50WP – 0,3%; Zeamă bordeleză – 0,5%.

    Pentruiarnă-primăvară se fac următoarele tratamente
    Spre finele repausuluivegetativ, în condiţii meteorologice care per-mit lucrări în livadă, estenecesară continuarea tratamentelor chim-ice sau efectuarea tratamentelor carenu s-au realizat până în prezent.Dacă tratamentele de iarnă sunt bine aplicate,ele sunt su-ficiente pentru combaterea ciupercii care produce ciuruireamicotică a frunzelor, nemaifiind necesare alte tratamente.
    - La măr, tratamentul al 2-lea se aplică în februarie saumartie, susţinut de tăierea ramurilor atacate de făinare, scopul lui fiind de acombate păduchele din San José, ouăle de afide, acarienii şi cotarii, precum şide a distruge sporii de ciuperci fitopatogene;
    - La păr, tratamentul se face în martie pentru combatereacoccide-lor, afidelor şi acarienilor. Contra pătării cafenii a frunzelor şifructelor şi rapănului ramurilor încă din toamnă, după căderea frunzelor, seaplică un tratament facultativ, de obicei cu produse cuprice, pe care dacă nul-aţi efectuat până în prezent, acum este momentul să-l aplicaţi;
    - La prun,tratamentul se face în timpul repausuluivegetativ pentru combaterea afidelor, acarienilor, coccidelor, cotarilor şi asporilor de ciuperci, de regulă după tăierile de fructificaţie şi dupăîndepărtarea ramurilor uscate;
    - La cais şi piersic, tratamentul al 2-lea se aplicăiarna, în ianuarie-februarie, pentru combaterea băşicării frunzelor, dacă anultrecut s-a manifestat puternic;
    - La cireş şi vişin,tratamentul 2 se realizează dupătăierile de fruc-tificare şi înainte de dezmugurire, pentru combatereapăduchilor ţestoşi, a ouălor de afide, păianjeni şi cotari, a formelor mobile de păianjenişi a sporilor de ciuperci, în special pentru ciuruirea micotică a frunzelor desâmburoase.

    Tratamentede iarnă la pomi fructiferi
    Combaterea formelor derezistenţă peste iarnă a fitopatogenilor în plantaţiile de măr, păr, gutui şiprun se face prin:
    ALCUPRAL 50 PU: 0,3 %; focul bacterian al rozaceelor, pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor;
    SUPER CHAMP 250 SC: 0,3 %: monilioza, pătarea roşie a frun-zelor, ciuruireafrunzelor;
    TOPSIN AL 70 PU: 0,6 %; rapăn, făinare, entomosporioza, pătarea
    Combaterea formelor hibernante de dăunători, în plantaţii de măr şi prun livezi de pomi (păduchele din San José, acarianul roşu al pomilor, alţi dăunători):
    APLAUDUS SUPER: 1,5%;
    OL 40: 1,5% (22,5 l/ha);
    OLEODIAZOL 3 L: 0,15% (15 l insecticid la 1000l apă);
    US-1: 1,5% (30 l/ha)

    Scopulacestor tratamente de iarnă
    Tratamentele suntaplicate, atât contra dăunătorilor, cât și pentru combaterea bolilor, ciupercilor.
    Contra dăunătorilor, folosim ulei horticol combinat cu insecticid care acţionează prin intoxicarea şi asfixierea larvelor şi ouălor hibernante ale acestora, cum ar fi păduchele din San Jose sau păianjenul roşu comun al pomilor. Câteva produse de acest tip sunt: Confidor oil sau Oleodiazol, dar personalul din magazinul fitosanitar vă poate ajuta la alegerea unui produs similar.
    Pentru combaterea infec
    țiilor cu ciuperci şi bacterii, se folosesc fun-gicide de contactpe baza de cupru: Champion, Funguran OH, etc.
    Poate fi folosită şi zeamă bordeleză (piatră vânătă), o substanţă
    tradiţională, fiind soluţia cea mai ieftină şi cea mai puţin toxică dintre
    toate.

    Sfaturipractice
    • se efectuează latemperaturi de peste 5C
    • respectaţi strict concentraţiile indicate pe ambalaj
    • folosiţi echipament de protecţie (mască, ochelari)
    • ţineţi animalele de casă departe de grădină când stropiţi
    •respectaţi măsurile de igienă şi protecţia muncii afi
    șate pe ambalaj
    • alegeţi zile când nu este vânt puternic
    și probabilitatea de ploaie este scăzută
    • efectuaţi tratamentele după tunderea pomilor (nu prea are sens să trataţi părţile care vor fi tăiate ulterior, este risipă de material)

    Leave a comment:


  • strongman1960
    replied
    Sfaturi pentru lucrări de tăiere a pomilor fructiferi


    Pentru pomii fructiferi, tăierile în uscat trebuie să înceapă când nu mai sunt aşteptate geruri cumplite. Desigur că nici un an nu este identic cu altul, dar statistic, începutul lunii martie poate fi favorabil începerii lucrărilor de tăiere în uscat, în livezile de pomi. Tăierile executate mai devreme pot slăbi rezistenţa la gerurile care mai pot surveni. Este stabilit că pomii care nu au fost supuşi tăierilor au rezistat mai uşor gerurilor decât cei care au suportat acţiuni de tăiere înaintea apariţiei acestor geruri. Acest fapt a fost remarcat mai ales la speciile cu sensibilitate la ger (piersic, cais, păr sau prun). Mărul, atât prin soiurile sale mai vechi, dar mai ales prin anumite soiuri recent obţinute (Jonagold, Elstar) se dovedeşte de asemenea sensibil la ger.
    Clasificarea tăierilor la pomi.
    Tăierile pomilor se pot clasifica după mai multe criterii dar sunt acceptate două şi anume:
    - După scopul urmărit
    - După timpul de executare.
    În funcţie de scopul urmărit, tăierile se împart în următoarele grupe:
    - Tăiere de formare.
    - Tăiere de rodire.
    - Tăiere de întreţinere
    - Tăierea de corectare.
    - Tăierea de regenerare,
    În funcţie de timpul de execuţie, tăierile se împart astfel:
    - Tăierea în uscat.
    - Tăierea în verde.
    Tăierea de rodire
    Această categorie de tăieri operează asupra ramurilor de rod şi de semischelet, cu scopul principal de a norma încărcătura de muguri de rod, asigurându-se astfel producţii mari, constante şi de bună calitate pe toată durata de exploatare a livezii.
    Supraîncărcarea conduce la producţii mari dar de slabă calitate, coroanele se mutilează, pomii nu diferenţiază muguri de rod pentru anul următor şi se declanşează alternanţa de rodire. Asupra numărului de muguri micşti ce se lasă la măr şi păr s-au făcut numeroase cercetări.Se consideră că ramurile de rod propriu-zise trebuie să fie de 2-3 ori mai puţine decât cele vegetative, inclusiv pintenii şi smicelele. Mugurii micşti la măr şi păr trebuie să reprezinte 12-15% din totalul mugurilor sau 20-25%.La sâmburoase, normarea rodului este mai elastică adică se acceptă o încărcare mai mare la cireş, vişin, prun, cais, dar la piersic este obligatorie o normare foarte Pentru sămânţoase sunt necesare 50-60 frunze pentru un fruct, la sâmburoase doar 25-30.
    Gradul de încărcare la măr, păr şi piersic trebuie să fie foarte precis, exprimat în ţepuşe + nuieluşe sau pur şi simplu în muguri micşti, iar la piersic în ramuri mixte cu lungimea de 40-60cm. Obiectivele tăierilor de rodirediferă şi în funcţie de vârsta pomilor.La cei tineri, se urmăreşte formarea ramurilor de rod pentru a grăbi intrarea acestora pe rod. În acest sens, la toate speciile şi soiurile, dar mai ales la cele tardive, ramurile de garnisire se răresc iar cele păstrate se înclină sau se arcuiesc. Nu se vor păstra muguri de rod sau fructe la vârful şarpantelor întrucât arcuirea acestora compromite formarea scheletului. Se menţionează că delimitarea precisă între elementele permanente şi cele nepermanente este absolut obligatorie. În caz contrar, coroanele se exploatează foarte greu.
    La pomii pe rod obiectivul de bază este normarea încărcăturii prin scurtarea semischeletului inclusiv a vetrelor de rod şi apoi rărirea formaţiunilor de rod pe porţiunile păstrate. Prin scurtările respective se reduce substanţial numărul de muguri micşti. Bineînţeles că, această normare este în funcţie de gradul de diferenţiere a mugurilor de rod în anul respectiv.
    La pomii bătrâni, normarea rodului se face prin aceleaşi operaţiuni tehnice dar mai ales prin reducţie întrucât prin aceasta se stimulează creşterile vegetative care întineresc lemnul de rod. Tăierea de rodire este diferenţiată pe specii, grupe de soiuri, vârsta pomilor, agrotehnica aplicată şi alţi factori. La soiurile şpur de măr şi păr, se scurtează semischeletul garnisit cu ţepuşe şi se simplifică vetrele de rod.La pomii cu coroane rare se păstrează creşterile noi care se scurtează pentru a se garnisi cu ţepuşe tinere, viitoare vetre cu putere mare de fructificare.
    La soiurile standard de măr şi păr care au coroane dese, aglomerate, se luminează coroana şi se scurtează semischeletul cu 1/3 – 2/3 din lungimea acestuia, în funcţie de vigoare şi încărcătura cu muguri micşti. La gutui, se simplifică şi se reduce semischeletul garnisit cu măciulii iar după scurtare se răresc măciuliile la 10-15 cm, iar coarnele de melc se simplifică transformându-se în măciulii simple. La soiurile şpur de prun şi cais,se scurtează semischeletul tânăr la un număr optim de buchete de mai, iar ramurile îmbătrânite se suprimă s-au se scurtează sever înlocuindu-le cu altele noi tinere. Soiurile standard, necesită numeroase răriri executate asupra semischeletului iar pe acesta se răresc ramurile epuizate şi se înlocuiesc cu creşteri noi. Ramurile de rod lungi se scurtează cu 1/3 – ˝ din lungimea lor.
    La cireş, se fac puţine tăieri de rodire întrucât coroanele sunt rare, ramurile de rod au longevitate mare iar pomii nu sunt afectaţi de alternanţa de rodire. Soiurile de vişin pletoase au nevoie de mai multe tăieri pentru a combate acest fenomen nedorit.Se suprimă pletele lungi degarnisite şi se înlocuiesc cu creşteri noi, iar semischeletul des se răreşte. La piersic, normarea rodului se realizează prin suprimarea buchetelor de mai şi a ramurilor salbe, iar ramurile mixte se răresc la 20-25 cm.Se păstrează 80-150 ramuri mixte în coroana unui pom, în funcţie de vigoarea pomilor şi agrotehnica aplicată. Unii autori recomandă până la 200 ramuri mixte dar după părerea noastră acest lucru este exagerat. Ramurile mixte şi cele vegetative în plus se suprimă total sau se scurtează în cepi de 2 muguri în zonele degarnisite ale coroanei.
    Tăierile care se aplică pomilor trebuie să fie diferenţiate, tratând fiecare pom şi fiecare ramură din ansamblul coroanei separat. Astfel, la pomii care abia au intrat pe rod, la care ramurile de schelet cresc viguros, este nevoie ca, în cazul când acestea au creşteri anuale mai mari de 50-60 cm, să se scurteze prelungirile cu Ľ din lungimea lor, pentru a favoriza, pe de o parte, noi creşteri în vârful acestora şi a stimula, pe de altă parte, garnisirea ramurilor de schelet tinere cu ramuri roditoare.
    Obiectivele tăierii:
    ●.Repartizarea uniformă a semischeletului tânăr de o parte şi de alta şarpantelor (ramurile groase ce pornesc de pe ax) la 20 – 30 cm şi nu deasupra sau dedesubtul lor;
    ●Apropierea pe cât posibil prin tăieri de reducţie a rodului de şarpante şi subşarpante pentru îmbunătăţirea condiţiilor de hrană.
    ●Completarea spaţiilor create accidental în urma frângerii ramurilor sub povara rodului sau din alte cauze;
    ●Aplicarea unor tăieri de reducţie prin care se deschide unghiul de inserţie în partea superioară a pomului pentru temperarea creşterii
    şi unor tăieri de transfer pe semischelet ce reduce unghiul de inserţie (unghiul faţă de verticală) pentru a stimula creşterea în
    partea inferioară a pomului;
    ●Înlocuirea semischeletului viguros din partea superioară a pomului prin tăieri de plafonare a creşterii de vigoare slabă pentru a evita
    formarea aşa numitelor “pălării” în special la coroanele aplatizate;
    ●Scurtarea severă a semischeletului îmbătrânit, în curs de epuizare.
    ●Asigurarea, prin tăieri de rodire, a unui raport de 3:1 între formaţiunile care prezintă doar muguri vegetativi şi formaţiuni care
    poartă muguri de rod; şi a unui raport de 8:1 între mugurii vegetativi şi de rod; sau cca 5-6 muguri de rod pe fiecare cm2 din suprafaţa
    secţiunii transversale a trunchiului.
    ●Pomii la care creşterile sunt slabe iar mugurii de rod sunt în exces se vor tăia sever, pe când pomii cu creşteri exagerate şi fără rod
    nu se vor tăia sau se vor tăia foarte slab, urmând ca normarea producţiei să se facă anul următor.
    Să nu uităm nici de faptul că tăierile aplicate în primii ani de viaţă afectează pomul toată viţa lui (schelet) şi cele aplicate în timpul
    rodirii afectează cel puţin trei ani de la efectuarea tăierii. La fel de importantă este menţinerea subordonării pe verticală a etajelor şi
    a ramurilor din cadrul etajelor, dar şi păstrarea echilibrului vertical şi cel orizontal Unghiurile de inserţie (faţă de verticală) ne vor ajuta
    menţinerea echilibrului între creştere şi fructificare. Cu cât creşte unghiul de la verticală spre orizontală, cu atât se reduce lungimea
    creşterilor şi apar fructele. Avem un echilibru la un unghi de cca 45ş, la care avem creşteri anuale şi producţie de fructe la un nivel
    echilibrat. Cu cât creşte unghiul spre orizontală se reduce lungimea creşterilor anuale, se măreşte numărul de fructe şi se reduce dimensiunea lor. Pomul doreşte să facă cât mai multe fructe pentru a se înmulţi (modul natural de înmulţire în flora spontană), iar
    dacă nu intervenim printăiere de normare a rodului, nu vom avea fructe de calitate.
    Tăierea de formare a pomilor fructiferi
    După plantare, în funcţie de forma de coroană pe care dorim s-o obţinem se fac tăierile pentru formarea coroanei. De obicei, formarea unei coroane se obţine în 3-4 ani de la plantare, prin diverse operaţii de modificare a poziţiei de creştere a ramurilor şi lăstarilor (aplecare, arcuire etc.), prin tăieri propriu-zise, prin scurtări sau suprimări de ramuri.După ce a fost formată coroana pomilor, ea trebuie menţinută prin tăieri de întreţinere şi fructificare.
    Tăierile anuale
    Aceste tăieri sunt necesare deoarece trebuie redusă încărcătura excesivă cu muguri a pomilor fructiferi, atunci când este nevoie, pentru a se stabili mărimea ramurilor, pentru a se stabili alungirea şi întrepătrunderea lor. Se ştie că în coroanele dese, în care nu pătrunde destulă lumină, bolile şi dăunătorii se dezvoltă mult mai re-pede. La pomii care au coroana deasă, stropirile se fac mult mai greu existând şi riscul ca soluţia cu care se stropeşte să nu poată fi aplicată pe toate ramurile. Prin tăierile de întreţinere se urmăreşte echilibrarea vegetaţiei între bază şi vârf.
    Tăierile de fructificare
    Acestea sunt necesare pentru a menţine pomii într-un echilibru fiziologic timp mai îndelungat. La pomii fructiferi aflaţi în plină rodire se urmăreşte normarea încărcăturii cu muguri floriferi în raport cu potenţialul acestor pomi. O dată cu trecerea timpului, pomii fructiferi au creşteri vegetative slabe precum şi producţii scăzute. Pentru creşterea duratei de viaţă şi a potenţialului productiv se aplică la aceşti pomi tăierile de întinerire.
    Tăierile de întinerire
    Dau rezultate bune atunci când coroana pomilor se reduce considerabil iar semischeletul se întinereşte în majoritate. Se recomandă
    ca tăierea pomilor fructiferi să se efectueze în perioadă de repaus. Tăierile se pot face şi primăvara târziu dar doar atunci când pomii au suferit de ger, pentru a putea deosebi mugurii sănătoşi de cei atinşi de ger.
    O coroană aerisită va duce la fructe egale
    Merii, cireşii, perii şi prunele pot dezvolta crenguţe subţiri şi scurte pornite direct din ramurile de bază. În general, pe aceste crenguţe se formează adevăraţi ciorchini de flori şi, ulterior, fructe. În general acestea apar în cazul în care partea centrală a coroanei este prea umbrită, aspect ce va duce în final şi la deteriorarea formaţiunilor florale. Prin urmare, sunt indicate tăierile crengilor stufoase foarte înalte sau crescute răzleţ în lateral pentru a permite luminii şi soarelui să acceseze toate zonele pomului.
    Ramurile neroditoare, adevăraţi paraziţi
    Ramurile neroditoare sunt de cele mai multe ori parazite şi consumă resursele celor care rodesc. Prin urmare, este indicat să le tai încă din momentul în care acestea apar, deoarece se dezvoltă şi se întăresc foarte rapid. O altă soluţie ar fi altoirea acestora (în cazul în care sunt deja foarte mari). În general, cele mai productive crengi cresc orizontal sau într-un unghi de maxim 45 grade.

    Leave a comment:


  • satenicu
    replied
    Interesanta era aclimatizarea pe plaiurile autohtone.Caci deja lumea discuta de plantare prin ograda a pomului care face fructele respective.
    http://www.totalmush.com/plante/index.php?topic=1013.0

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Satenicu, la prima vizita pe aici , te duc la pietele de fructe africane si asiatice de la Chateau Rouge , Ornano-Simplon sau de la Avenue d'Ivry .

    Fructe de care cu siguranta nu ai auzit , poti sa iei pentru seminte sa cultivi la tine .

    Leave a comment:


  • ruk22
    replied
    Kaki alea adevarate si care au un gust muuult mai puternic si bun decat astea apar in septembrie si sunt mai mari si mai rosiatice. Nu mai stiu de unde vin dar stiu sigur ca apar doar toamna, probeaza-le pe alea; chiar daca sunt si mai scumpe, sunt super! Si apropos, alea se vand la bucata nu la kilogram!



    .

    Leave a comment:


  • Nokia
    replied
    Originally posted by satenicu View Post
    26 lei kilu
    Se vede clar ca ai devenit "mana larga"

    Leave a comment:


  • satenicu
    replied
    Kaki

    Am papat de curiozitate un fruct kaki.Bune la gust,foarte dulci si foarte moale pulpa fructului.Am mancat fara coaja(pielita).Originare din Africa de Sud


    26 lei kilu

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Perele

    Stiati ca… para, fruct al parului (Pyrus communis) a fost numita “fructul de unt” datorita texturii sale moi? In cultura Chinei antice, perele erau considerate fructe sfinte, cu care s-ar fi hranit zeii atunci cand coborau printre pamanteni pentru a face dreptate. Vechi legende vorbesc despre practici de purificare a trupului si a sufletului, prin consumul exclusive de pere. Pe continental european, cele mai vechi atestari scrise despre para apar de-abia in Evul mediu mijlociu, pe teritoriul Frantei. Astazi se intalneste in toata Europa temperata, dar si in Asia occidentala si centrala.


    Parul paduret

    La originea parului cultivat s-a aflat “parul paduret”, care la noi mai creste salbatic in padurile de foioase, mai ales in etajul colinar. Are fructe mici, tari, pietroase si verzi. Perele padurete devin moi si de culoare cafenie daca se pastreaza pentru iarna (in tarate).

    Perele padurete se pot consuma crude sau preparate ca marmelada, vin, rachiu, lichior. Se mai pot folosi, daca sunt taiate felii si uscate, in ceaiuri de fructe combinate (cu catina, paducel, macese, mere, coarne), dand aroma si gust acrisor ceaiului.


    Arbore din familia Rosacee, parul se cultiva in intreaga lume in patru varietati principale: de masa, de copt, pentru marmalade si pentru cidru.

    In functie de sezonul de coacere, perlele se clasifica in:

    - de vara, care se coc intre iulie si septembrie, cum este “Spadona”, de forma alungita, cu coaja verzuie sau rosiatica si pulpa untoasa si soiul “Williams”, cu coaja de culoare verde-galben-rosiatica, cu pulpa zemoasa, cu o granulatie fina;

    - de toamna, care se coc in octombrie-decembrie, cum sunt soiurile “Kaiser” sau “Imperatore”, de forma alungita, cu coaja ruginie, pulpa alba, suculenta si dulce, “Buona Luisa”, de dimensiuni mici, cu coaja rosu cu verde si foarte aromate, precum si “Butirra”, cu coaja galbena pe alocuri rosie, cu pulpa fina si suculenta;

    - de iarna, care se coc pana in februarie (in zonele mediteraneene) cum sunt “Passa crassana”, rotunjoare, cu coaja groasa, verde, pulpa alba granulate si “decana de iarna”, cu fructe mici si rotunde.

    Continut

    Perele sunt sarace in proteine si lipide, au putine calorii si sunt usor digerabile. Sunt de doua ori mai bogate in saruri minerale decat merele, dar mai sarace in vitamine. Ele contin, in principal:

    - apa (circa 80 %);
    - zaharuri, in particular fructoza si levuloza;
    - vitamine, in special vitamina C, cu actiune antioxidanta;
    - saruri minerale, cum sunt cele de potasiu, de fosfor, de calciu si de magneziu;
    - pectina, prezenta mai ales in coaja;
    - energie: intre 40-80 kcal (in functie de soi) la 100 de g.

    Perele uscate sau conservate in compot, au in mod evident un continut caloric mult mai ridicat si un continut mai scazut de vitamine in raport cu cele proaspete.

    Consum

    Perele se gasesc in comert proaspete, uscate, compot sau sub forma de marmalade si de sucuri. Ele se pot consuma crude (ca atare sau in salate de fructe, ori ca sucuri centrifugate), preparate (fierte sau coapte) ori in compoturi. Sun indicate pentru ornamentarea tartelor. Perele se intrebuinteaza si in preparate sarate, de exemplu in salata de telina, nuci si branzeturi.

    Perele sunt foarte gustoase si gatite pe aburi. Se curate, se scot semintele si in oriviciul format se pune o bucatica de zahar candel, dupa care se pun in abur pentru 20 de minute.


    Dietetoterapii

    Din punct de vedere terapeutic, se folosesc fructele si frunzele.

    Perele sunt indicate in: reumatism, guta, tuberculoza, litiaza urica, colica biliara, astenie, surmenaj, sarcina, anemie, diaree, avand efect depurative, laxative, remineralizant, stomahic, astringent, sedativ.


    Sunt recomandate pentru arsuri la stomac, deoarece, desi sunt acide, in organism elibereaza fierul si isi pierd aciditatea. Perele astringente sunt recomandate in diaree, iar celelalte sunt laxative (fiind bogate in celuloza). Perele sunt diuretice (datorita vitaminei B6), depurative (datorita vitaminei P), sedative. Au efect antiputrid si uricolitic.


    Fiind energetice, sunt de ajutor in astenie si surmenaj, iar datorita fierului sunt recomandate in bolile sistemului nervos. De asemenea, sunt de folos in bolile cardiovasculare si in diabet, datorita levulozei, care este forma cea mai buna de zahar, fiind usor de digerat chiar de stomacurile cele mai delicate. Perele zemoase ajuta la eliminarea calculilor urinari.


    Frunzele de par, proaspat recoltate sau uscate, sunt bogate in glucoza, cu proprietati diuretice. Maresc cantitatea de urina, sunt diuretice, dezinfectante, antiinflamatoare, usor sedative. Favorizeaza dizolvarea calculilor renali. Se folosesc in cistite, litiaza renala, afectiuni renale si ale prostatei. Ele mai contin arbutozid, o substanta care ajuta la dezinfectarea cailor biliare.

    Frunzele de par zemos, culese cand fructele sunt coapte, sub forma de infuzie, pot servi la dizolvarea si eliminarea calculilor. Infuzia s epoate face din 100 g frunze proaspete sau 25 g frunze uscate la 1 l apa in clocot.


    Otetul de pere salbatice are utilizari medicinale ca si cel de trandafiri sau mere.

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Merele

    Merele sunt recomandate sa le avem permanent pe masa din bucatarie, in toate anotimpurile, proaspete si de pe piata locala. Sunt insa foarte bune de consumat toamna, si mai ales iarna, cand deficitul de vitamine si minerale din organism creste, datorita reducerii consumului de cruditati. Prin varietatea soiurilor si culorilor, fiind bogate in apa, potasiu si putine glucide, merele sunt indispensabile in curele de slabit, in afectiunile renale si cardiologice si in insuficienta hepatica.



    Istorie si cultura
    Cel mai vechi fruct cunoscut omului este marul (Malus communis / Malus domestica / Pyrus malus), produs al pomului frctifer cu acelasi nume, care traieste intre 30-100 de ani. El a inspirit multe legende, de la “fructul oprit” din Biblie la “marul discordiei” sau tragedia celebra a lui Schiller – “Wilhelm Tell” -, care l-a inspirat si pe Rossini in compunerea renumitei opere.



    La egipteni, datorita calitatilor sale deosebite era cunoscut si apreciat inca de pe timpul faraonului Ramses al II-lea, care-l cultiva in gradinile sale din Delta Nilului. Patria marului a fost Turcia de Nord (orientala), unde a crescut spontan, avand pamant si clima prielnice. De acolo cultivarea lui s-a raspandit in Australia, Noua Zeelanda, America Latina, Statele Unite ale Americii, Europa, Asia Centrala si chiar Siberia.


    Marul s-a bucurat de multa apreciere din partea poporului nostru, lucru dovedit prin numele dat unor localitati, ca: Poiana Merisor, Valea Marului etc., ca si prin dragostea fata de acest fruct, bine oglindita in urarea de Anul Nou, “florile dalbe, flori de mar…”



    Astazi se cunosc circa 1500 de varietati de mar (renete, parmeni aurii, ionatane, domnesti, cretesti etc.), care se consuma proaspete sau in diferite preparate (compot, jeleu, marmelada, budinci, sufleuri etc.). De asemenea, sucul din mere fermentate furnizeaza binecunoscuta bautura “cidru”



    Ce contine?

    Marul prezinta avantajul ca poate fi consumat in oricare anotimp si in orice moment al zilei. Calitatile nutritive ale acestui fruct se datoreaza continutului bogat in saruri minerale: potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier si in special calitatilor reduse de natriu, ceea ce-i face fructul deosebit de valoros pentru cardiorenali. De asemenea, se stie ca potasiul este atat de necesar unei bune functionari a muschiului cardiac, caruia ii fortifica forta de contractie. Continutul bogat in vitaminele A, B1, B2, C si PP ii confera marului veritabile efecte terapeutice.


    Virtuti dietoterapeutice

    Deorece marul contine cantitati reduse de proteine si glucide, valoarea calorica a acestuia este mica, de aproximativ 67 de calorii la 100 g de fruct. In schimb, este indicat in prevenirea si combaterea obezitatii.



    Glucidele care se gasesc in mar sunt usor asimilabile, sub forma de fructoza si glucoza. Dintre acestea predomina fructoza, care alcatuieste peste jumatate din continutul lor in glucide. De aceea, merele sunt bine tolerate in colita de fermentatie si indicate in ratia alimentara zilnica a diabetului.


    O alta caracteristica a marului este prezenta unor acizi care ii confera gustul placut acrisor, ca si a substantelor pectice, datorita carora formeaza jeleuri. Merele sunt bogate in pectine, substante higroscopice, care sunt capabile sa absoarba substantele toxice formate din degradarea alimentelor. Avand aceste proprietati, merele coapte, rase sau sub forma de pireu, se utilizeaza cu succes in tratamentul diareelor, enteritelor si colitelor de fermentatie, atat la copii, cat si la adulti.



    Datorita calitatii higroscopice a marului, un fruct pus in cutia in care se pastreaza painea, impiedica uscarea acesteia.



    Marul mancat cu coaja (care contine celuloza) favorizeaza un tranzit intestinal normal, ducand la combaterea constipatiei. Celuloza marului, avand o structura mai fina, este hidrolizata cu mai multa usurinta de enzimele bacterilor din portiunile terminale ale intestinului subtire si mai ales in colon, formandu-se astfel produsi de degradare fermentativa a glucidelor; acest fapt explica inca o data in plus de ce merele crude sunt tolerate de persoanele cu colita de fermentatie.


    Prin bogatia in apa a merelor, ca si in potasiu si in glucide (cu molecula mica), sunt indicate in afectiunile renale si in insuficienta hepatica. De asemenea, marul, datorita catiunii sale diuretice, este utilizat cu succes in prevenirea si combaterea gutei, ajutand la eliminarea acidului uric. Consumul de mere este recomandata si in vindecarea sclerozei.


    Datorita efectului favorabil in combaterea aterosclerozei si a hipertensiunii arteriale, marul este indicat si la persoanele care au o varsta inaintata. De retinut este faptul ca persoanele in varsta, care au o dantura deficitara, nu trebuie sa fie private de la consumarea acestui fruct. In asemenea cazuri marul se poate consuma ras, copt sau sub forma de suc sau pireu. Pentru faramitarea merelor se recomanda utilizarea razatoarei din sticla sau din material plastic, intrucat cele metalice distrug in mare parte, prin oxidare, vitamina C.


    Sucul de mar se foloseste cu succes in mastile cosmetice, pentru combaterea deshidratarii tenului, iar fructul crud, mestecat lent, curate dantura si ajuta, totodata, la fortificarea musculaturii maxilarelor.


    In cazul insomniilor moderate, cateva mere inainte de culcare inlocuiesc, cu beneficii, somniferele. Marul mai are avantajul ca este un fruct usor digerabil. De pilda, 150 de g de mere crude sunt evacuate din organism in 3-4 ore.



    Merele, prin actiunea lor alcalinizata, mentin la copii echilibrul acido-bazic si previn gastroenteritele, iar la sportivi stimuleaza activitatea musculara intensa. De asemenea, sunt indicate si in sarcina cu acidoza (perturbarea echilibrului acido-bazic in organism) si in toate afectiunile care scad rezerva alcalina a organismului (boli, distrofii diferite etc).



    Marul este fructul tuturor varstelor, beneficiind de el atat cei bolnavi, cat si cei sanatosi. Un mare avantaj ai acestui fruct este si faptul ca il gasim tot timpul anului, mai ales iarna, cand unele fructe nu se prea gasesc. De aici si proverbul englezesc, care spune ca: “Un mar mancat pe zi tine medicul la distanta”. Astazi specialistii in nutritie recomanda trei mere… pe zi!

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Strugurii

    Fruct al vitei-de-vie (Vitis vinifera), compus din mai multe bace (boabele de strugure) reunite in ciorchine, pe un suport ramificat. Boabele au o pelicula exterioara (coaja) acoperita cu o substanta ceroasa (pruina), inauntrul careia se afla pulpa si semintele.

    Exista in jur de 5000 varietati de vita-de-vie, planta cultivata inca de acum 4000 de ani, mai intai in Asia Mica si apoi in toate tarile din bazinul mediteranean; fructele se deosebesc prin forma, culoare si gust.

    Continut

    Valoarea incomparabila a strugurelui – fruct delicios, magnific, simbolic, fruct al sfintei impartasanii – este dovedita de continutul sau bogat:

    100 g de struguri copti contin: apa – 81 g; protide – 1 g; lipide – 1 g; glucide – 17 g; celuloza – 0,2 g.

    Elemente minerale (mg la 100 g): sulf – 8 mg; fosfor – 20 mg; clor – 3 mg; sodium – 2 mg; potasiu – 198 mg; magmeziu – 10 mg; calciu – 20 mg; fier, zinc, cupru, mangan, iod (sub 1 mg).

    Vitamine (mg la 100 g): acid ascorbic – 4 mg; B1, tiamina – 0,04 mg; B2, riboflavina – 0,02 mg; PP, acid nicotinic – 0,20 mg; B5, acid pantotenic – 0,07 mg; B6, pirodoxina – 0,08 mg; carotenoizi active – 0,03 mg.

    In plus, strugurii negri contin oenocianina, un tonic ce nu afecteaza nervii.

    Sucul de struguri, extras din boabele de struguri plini de soare si pe care dr. Herpin, in 1865, il numea “lapte vegetal”, are o compozitie care il face sa poata fi comparat cu laptele de mama, iar zaharurile sale constituie, potrivit mai multor specialisti, “un element al sangelui normal”.


    Varietati

    Strugurii, clasificati in functie de culoare (struguri albi, roz, rosii, negri si gri) si de utilizare (strugurii de masa, de vin, de masa si de vin, pentru stafide), preiau numele soiului de vita din care se trag. Multe varietati de masa sunt mai cunoscute sub numele lor comercial. In Transilvania cele mai cunoscute sortimente de struguri care se coc in septembrie-octombrie sunt Feteasca regala, Feteasca alba, Muscat Ottonel si Traminer cultivate in podgoriile din zona Tarnavelor, Albei, Aiudului, Lechintei si Bistritei.

    Continut

    Prin inaltul lor continut de zaharuri, strugurii sunt un aliment evident energetic, o sursa de energie concentrata; strugurele uscat (stafida) are un continut de calorii mult mai ridicat decat cel proaspata, datorita continutului redus de apa: in jur de 280 calorii la 100 g de boabe uscate, in comparatie cu cele 60-65 de calorii ale aceleeasi cantitati de boabe proaspete.

    Bolnavii de diabet (datorita zaharurilor) si persoanele care sufera de migrene (strugurele este alergenic pentru unele persoane) trebuie sa manance strugurii cu masura.
    Strugurele contine: zaharuri; saruri minerale, ca tartratul de potasiu, fosfor, calciu si fier; vitamina A, vitamina C si vitamine din grupa B;tanini, mai ales strugurii negri;flavonoide, cu actiune antioxidanta; polifenoli, continuti mai ales in strugurii negrii; celuloza si pectina, care ajuta la reglarea functionarii intestinului.

    Consum

    Strugurii se consuma ca fructe proaspete, uscate, in dulceata, ca ingrediente in dulciuri si in preparate sarate. Strugurii proaspeti dau un gust aparte vanatului cu pene si preparatelor din ficate, se asociaza excelent cu branzeturile cu gust puternic, sunt utilizati si in sosuri, in umpluturi si in salate mixte. Sucul de struguri se poate prepara in casa sau se poate cumpara gata imbuteliat; in asemenea caz, sunt preferate sucurile din struguri 100 %, fara adausuri de zaharuri sau conservanti. Frunzele de vita, spalate si oparite in apa cu sare (se gasesc si in conserva), sunt utilizate la prepararea de sarmalute.

    Dietetoterapii

    Pulberea din frunze de vita, folosita in scop terapeutic, se obtine din frunzele de vita rosie, uscate si macinate, si se vinde la plafar sau la farmacii specializate, sub forma de capsule sau de cornete. Din samburii de strugure se obtine un ulei bogat in acizi grasi polinesaturati.

    In caz de bronsita sau de laringita este folositor un decoct obtinut dintr-o mana de stafide puse intr-un litru de apa, pentru 10 minute, apoi punand amestecul la fiert, pentru inca 15 minute.

    Pentru persoanele care sufera de constipatie, un ciorchine de struguri dupa masa sau ca gustare intre mese are efect laxativ.

    Uleiul extras din samburii de struguri, in doze de cate 2 linguri, sau utilizat impreuna cu uleiul de masline la asezonarea mancarurilor si a zarzavaturilor si legumelor crude, contribuie la reglarea colesterolului si atrigliceridelor din sange.

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Alune de padure

    Aproape uitate dupa aparitia pe piata romaneasca a arahidelor (alunele de pamant), alunele de padure au numeroase intrebuintari medicale. Cu un deosebit efect antituberculos, alunele sunt recomandate de nutritionisti ca energizant pentru bolnavii de diabet si ca tonic eficient pentru persoanele anemice, copii in perioada de crestere, gravide si varstnici.


    In Romania, arbustul (Corylus avellana) creste spontan la margini de paduri si vai (mai ales in vestul Olteniei si in sudul Banatului), dar este si cultivat. Arbustul infloreste in martie, iar fructele apar in septembrie-octombrie si se pot pastra 1-2 ani. Fructele sunt mici si sferice sau ovoidale, cate 2-4 intr-un grup, constituite dintr-un invelis lemons (coaja) care inchide o singura samanta comestibila. Exista mai multe varietati.


    Ce contin?

    Miezul de alune proaspete este un aliment cu un inalt continut caloric (625 kcal la 100 de g) si bogat in saruri minerale. Alunele contin apa (5,7 g), grasimi uleioase (63 %), proteine (13 %), zaharuri (1,8 %), fibre alimentare (6,7 %), saruri minerale, in cantitate semnificativa (potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, mangan, cupru si seleniu), vitamine (mai ales vitamina E, si in cantitate mai mica, vitaminele din grupa B), rasini, pigmenti, tanini.

    Dietetoterapii

    Terapeutic, se folosesc alunele si frunzele. Miezul se consuma proaspat sau usor prajit, sub forma de faina, lapte de alune. Alunele intra in compozitia multor produse de cofetarie. Mai ales uscate, sunt intrebuintate ca ingrediente in industria dulciurilor si ca inlocuitor pentru cacao. Din alunele presate se obtine un ulei apreciat de uz alimentar si folosit si in cosmetica. Pasta de alune (obtinuta prin macinarea lor), in amestec cu miere si busuioc, da un vitalizant de exceptie pentru copii. Alunele au o valoare terapeutica atunci cand sunt consumate crude, neprajite.


    Miezul de alune are efect antianemic, datorita fierului, fiind folosit mai ales in anemia hemolitica si posthemoragica, unde favorizeaza coagularea, sau pentru femeile slabite in perioada ciclului menstrual. Mai au un efect remineralizant, vermifug, antiaterosclerotic.


    Uleiul de alune presat la rece, consumat dimineata cate 1 lingura sau 1 lingurita luata dimineata si una seara, timp de 15 zile, elimina tenia. Acelasi tratament este eficient si in hipertensiunea arteriala. Uleiul, luat zilnic, protejeaza gatul contra infectiilor. Acelasi ulei este si un excelent remediu in cazul crapaturilor sanilor (pentru mamele care alapteaza). El mai are si rolul de a regularize cantitatea de sebum.


    Alunele ajuta la tuberculoza, boli pulmonare, senescenta, fiind un mijloc rapid de vitalizare. Intaresc sistemul osos, ajuta la maturizarea cerebrala, feresc de rahitism si tulburari de pubertate. Alunele contin tyrosina, ce intra in componenta hormonilor tiroidieni, ajutand la hipotiroidie. Ele sunt un tonifiant nervos. Miezul contine mult magneziu, care ajuta sistemul nervos central, participa la formarea ureei, a sangelui, a hormonilor sexuali.


    Continutul in vitaminele din grupul B mentine tonusul muscular, usureaza tractul gastrointestinal, ajuta ficatul, ochii, pielea. Avand putini hidrati de carbon si scazand colesterolul din sange (cu conditia sa fie consumate crude), se admite si diabeticilor.


    Bolnavii cu pietre la rinichi beneficiaza de consumul alunelor, a uleiului de alune, mai ales daca fac si o cura de ceai de ienupar si de merisor. In caz de sarcina, cateva alune (mazimum 20), consummate dimineata si seara, fortifica femeia gravida.


    Scoarta si frunzele de alun recoltate in iunie-iulie contin tannin, ulei eteric, quercitina. Se folosesc ca infuzie, decoct si bai. Ele au efect hemostatic, vasoconstrictor, tonifiant venos (la varice, edeme ale gambelor).


    Decoctul din coaja si frunze foloseste la bube dulci, eczema si pecingine. Infuzia din muguri de alun (1 lingurita / cana apa) are actiune antiscleroasa. Se consuma zilnic cate 2 cani. Se indica in hepatita, emfizem, silicoza. Cu decoct din frunze se badijoneaza ulceratiile cornice, infectate, varicele sau eczemele.


    Cataplasmele cu infuzie de frunze de alun ajuta in ulcerele gambelor si rani. Pentru fragilitate capilara, 2 lingurite cu frunze de alun maruntite si 50-100 g de alune crude consummate zilnic intaresc vasele capilare si combat tendinta de invinetire rapida a obrazului.


    Cura de alune pentru imbunatatirea functiilor sexuale

    Alunele nu trebuie sa fie deloc sarate, doar putin prajite si foarte proaspete. Pentru o cura este nevoie de un consum zilnic, timp de 14 zile, a 50 g alune, de preferat intre mese, sau la 10-15 minute dupa cina.


    Efectul afrodisiac imediat al alunelor (adica la 30-50 de minute de la consumare) necesita o alimentatie saraca in zaharuri din fructe si, mai ales, lipsa totala a bauturilor tari.


    Regimul de odihna si activitate trebuie sa fie corespunzator, in sensul evitarii pierderii noptilor, trezitul cu ceasul desteptator sau extenuarii fizice ori psihice. Pentru a beneficia de efectul afrodisiac al alunelor este absolut obligatoriu eliminarea sau reducerea consumului de nicotina, pasiv sau activ.


    Folosirea alunelor ca arodisiac sau pentru terapia de lunga durata a deficientelor sexuale necesita asigurarea unui aport corespunzator de calciu din alimente (se recomanda minimum un pahar de 150-200 ml lapte proaspat inainte de micul dejun).

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Castane

    Castana este fruct al castanului (Castanea sativa), arboreledin familia Fagacee, care creste la altitudini intre 900 si 1300 de metri. Exista foarte multe varietati de castan; deosebit de apreciate sunt castanele dulci, mai mari si in forma de inima.


    Castanul salbatic

    Este un arbore foios, cu scoarta cenusie si cu frunze petiolate, de forma unei palme. Florile formeaza inflorescente mari asezate in varful ramurilor. Fiecare floare are un ovar ce se transforma la maturizare intr-un fruct sferic, tepos, de culoare verzuie. Toamna, aceste fructe se deschid, lasand sa cada 2-3 seminte de brune lucioase (cunoscute sub numele de castane). Castanii infloresc in lunile aprilie-mai.

    De la castani se recolteaza coaja, florile, frunzele si semintele. Coaja se recolteaza numai primavara, de pe ramuri tinere de 2-5 ani. Frunzele se culeg fara petiolul principal. Recoltarea se face pana in luna iunie. Castanele se aduna toamna, in lunile septembrie-octombrie, cand fructul verde este inchis.


    Continutul castanelor comestibile

    Castana dulce, comestibila, cu continut energetic ridicat (189 kcal la 100 g) si foarte satioasa, constituia pe vremuri, unul dintre principalele alimente ale po....tiei sarace. Castana contine, in principal:


    - apa (40 %);
    - amidon, in cantitate mare;
    - acid folic;
    - proteine, vitamine (B1, B2, B3 sau PP, B6, E);
    - saruri minerale: potasiu (500 mg!), fosfor, zinc, fier, calciu, sodiu);
    - fibre, in cantitate semnificativa (9 g), folositoare pentru functionarea intestinelor.


    Consum

    Castanele dulci se pot consuma prajite (castane coapte), proaspete si uscate (care se recupereaza in apa sau se fierb in lapte). Castanele reprezinta o garnitura la felurile de mancare pe baza de vanat si de pasare; faina este utilizata la prepararea prajiturii (turta de castane). Din castanele dulci se prepara castanele glasate (marrons glacees).


    Virtuti dietetoterapeutice

    De la castan sunt folosite in scop terapeutic castanele, frunzele si scoarta. Acestea contin albumine, grasimi, saponine, principii amare, tannin, flavonoizi. Datorita acestor substante, castanele au proprietati antiinflamatoare, antiedematoase, producand si si vasoconstrictie venoasa. Scoarta contine tanin, precum si oxicumarina si esculina si are actiune tonica, febrifuga, hemostatica si de protectie vasculara.


    Frunzele uscate de castan se utilizeaza ca tratament pentru diverse afectiuni ale sistemului respirator, printre care astmul, faringita si tusea magareasca. Pentru bronsita, folositi o infuzie din 2-3 lingurite de frunze uscate la 200 ml apa clocotita. Se recomanda 1-2 cani pe zi.


    Produsele farmaceutice din castane sunt utilizate in terapia varicelor, hemoroizilor, flebitelor, tromboflebitelor, sindromului Raynaud, insuficientei venoase cronice, a edemelor postoperatorii, a bolilor cu fragilitate vasculara crescuta si cu tendinta hemoragica.


    Ca sa prepari tinctura de castan salbatic procedezi astfel: toarna o jumatate de cana de coniac peste 2 linguri de faina de castan si 2 linguri de frunze de castan pisat. Vasul se acopera etans si se lasa 2 saptamani la macerat, apoi continutul se toarna intr-o sticla sterile si se inchide etans. Cu tinctura obtinuta se frictioneaza incheieturile de la maini, brate si picioare pentru reumatism si probleme ale vaselor sanguine.


    Impotriva hemoroizilor se utilizeaza atat fructele castanului salbatic, cat si a celui comestibil. Cura consta in 3-4 lingurite cu faina de castane salbatice, ce se inghit cu apa, zilnic, pe stomacul gol. O cura dureaza 2-6 saptamani, in functie de gravitatea afectiunii, si are si un efect benefic asupra venelor.


    In cazul varicelor, flebitei si al altor afectiuni ale venelor, aplicati o cataplasma cu faina de castane preparata astfel: la 4 linguri de faina de castane se adauga iaurt proaspat, amestecandu-se incontinuu pana se formeaza o pasta groasa. Aceasta se aplica insa cu tifon pe locul afectat, dupa care se acopera cu o folie de nailon si se leaga. Se tine asa 1-3 h. tratamentul se repeta zilnic o data la 2 zile, vreme de o luna.


    Si durerile reumatismale se pot atenua utilizand fructe de castan. Se pot face spalaturi cu zeama obtinuta dupa fierberea a 15-20 de castane in 5 l apa, pana cand lichidul scade la jumatate. Baile, ce trebuie facute din 2 in 2 zile, vor fi cat mai fierbinti posibil.


    Precautii! Unguentele pe baza de castan se aplica in cazul bolilor varicoase, fara masaj, pentru a nu provoca iritatie locala.

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Gutuia

    Cultivata pe meleagurile nostre cu mai multe secole in urma de prin steple aride ale Asiei, gutuia este un simbol al toamnei, dar si al sanatatii. Ea este fruct al gutuiului (Pyrus cydonia, subspecia Cydonia oblonga din familia Rosaceae), arbust sau arbore mic, prezent in numeroase varietati spontane si cultivat in regiunea bazinului mediteranian si in multe alte regiuni din zona temperata. La noi, se intalneste cultivat in gradini, simtindu-se foarte bine in compania parului.

    Este originar din Orientul Apropiat, de pe malurile iraniene ale Caspicei. A fost cultivat cu 6000 de ani in urma de babilonieni. In Grecia, era fructul adorat de Venus, tinerii casatoriti trebuind sa-l striveasca intre dinti inainte de a intra in camera nuptiala.

    Fructele pot fi de forma aproximativ rotunda (in forma de mar) sau ovoidala (in forma de para). De la tara la tara, exista multe varietati. Pulpa este tare si are un gust care strepezeste dintii, dar dupa fierbere, devine deosebit de moale si gustoasa. Desi perioada de cultivare a gutuiului a fost lunga, gustul lui acrisor si astringent nu a putut fi imbunatatit prea mult. Fructele de gutui, mari (maximum 800 g) si galbene, se coc la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie.

    Gutuile se consuma numai fierte: oparite, la cuptor, cu zahar si lichior; se folosesc si la prepararea conservelor, a dulciurilor, pastelor, marmeladelor, dulceturilor, peltelelor, sucurilor, lichiorurilor si a unor mancaruri. Frunzele de gutui se pot asocia cu frunze de afin, mur, zmeura, fructe de maces, catina, pentru a obtine un ceai alimentar placut, vitaminizant.

    Ce contin?

    Datorita continutului ridicat de tannin si peptine, gutuia exercita o actiune bland astringenta asupra mucoaselor aparatului digestive. Ea contine:

    - apa (70-85 %);
    - acizi organici slabi (cum sunt acidul tantric, acidul citric si acidul malic),in cantitati moderate, carora li se datoreaza gustul aspru al pulpei;
    - fibre alimentare, in cantitate semnificativa;
    - peptina (continuta in fibre);
    - vitamine, mai ales vitamina C, PP, A, B1 si B2;
    - saruri minerale, mai ales de fosfor si de potasiu;
    - tanini, cu proprietati aromatice;
    - saruri minerale: fier, magneziu, potasiu, calciu, cupru etc.;
    - energie: 34 kcal la 100 g.

    Dietetoterapii

    Gutuile crude, bine coapte, ajuta la digestie. Prin asociere tanin-pectina, au efect astringent si emolient asupra mucoaselor digestive, fiind indicate in diaree, enterita, voma, salivatie abundenta etc. Datorita taninului, sunt homostatice si au efect tonifiant, fiind recomandate in infectii respiratorii: guturai, tuberculoza etc. Stimuleaza ficatul, ajuta in leucoree, sunt calmante si sedative.

    Decoctul de gutui necuratate de coaja se foloseste contra enteritelor, digestiilor anevoioase, iar extern – pentru prolaps rectal si gargare in: laringite, faringite, stomatite, amigdalite. In acest scop, se foloseste o gutuie / 1 l apa. Se lasa sa fiarba, pana apa scade la jumatate.

    Pelteaua de gutui este indicate in dieta gastritei hiperacide si a colitelor. Preparatele fierte din gutui (gemul, jeleul, pelteaua, marmelada, siropul) ajuta in diaree, hemoragie uterine si hemoroizi.

    Frunzele de gutui, sub forma de infuzie sau decoct, fiind bogate in tanin, au actiune astringenta, hemostatica si emolienta. Se folosesc in boli respiratorii, diaree, hemoptizii, gingivite, raguseala, secretie exagerata de saliva, guturai, nervozitate etc.

    Infuzia din flori (30g / 1 l) si frunze de gutui (50 g / 1 l) calmeaza tusea. In trecut, ceaiul de frunze de gutui si flori de tei era folosit pentru tratarea amigdalitei si a racelilor. Ceaiul de frunze uscate se mai folosea pentru boli de inima, in insuficenta cardiaca si boli de ficat.

    Din samburii bogati in mucilagii si pectine se face o infuzie (1 cana apa clocotita), care se indulceste preferabil cu miere. Ajuta la tuse, bronsita, raguseala.

    Maceratul de samburi de gutui pisate era folosit din cele mai vechi timpuri. Se face cu o mana samburi misati la ˝ pahar de apa calduta. Este emolient si se foloseste contra degeraturilor, a hemoroizilor inflamati, a crapaturilor pielii, sanilor, a arsurilor, in eczema, fisuri anale, prolaps rectal si uterin, pentru ochi etc.

    Cojile de gutui macerate in putin alcool sunt folosite pentru lotiuni, in cosmetica, contra ridurilor.

    Toamna, o cura cu gutui contribuie la intarirea imunitatii inainte de sezonul rece. Aceasta cura presupune un consum de 2-3 gutui zilnic, pe langa dieta obisnuita. In acest fel se previn virozele respiratorii. Cura cu gutui stimuleaza pofta de mancare si poate fi un mijloc de prevenire a anemiei.

    Fructele de gutui pot asigura succesul in curele de slabire. Gutuile stimuleaza arderea grasimilor datorita continutului ridicat de fibre alimentare. In acelasi scop poate fi folosit si sucul din gutui proaspete.

    Leave a comment:


  • Unuseroarecare
    replied
    Piersici

    Zemoase si parfumate, acum e sezonul lor! Sunt bogate in vitamine si minerale si sarace in calorii, putand fi consumate la discretie si de catre persoanele care tin la silueta sau vor sa slabeasca.



    Piersicul face parte din familia Rosaceae, fiind originar din China. Creste inca in stare salbatica in muntii Asiei centrale si septeentrionale. Acolo a inceput sa fie cultivat cu 4000 ani i.Hr. A fost aclimatizat in Persia, iar in Europa apare in primul secol dupa Hristos, prin Drumul Matasii. Numele piersicii a fost dat de catre europeni, care credeau ca fructul provine din Persia (Iran). S-a raspandit repede in intregul Imperiu Roman. In secolul al XVI-lea in Franta, piersica nu avea prea bun gust. S-au facut eforturi de imbunatatire a fructului, si dupa selectari repetate, s-a ajuns ca in Occident sa existe aproape 3000 de varietati cu gust bun.


    Soiurile existente de piersica se culeg pe o perioada de 4 luni. Piersica acumuleaza caldura. Fructele ar trebui consumate tari, nu batute, deoarece incepe fermentatia. Se consuma in special crude, dar si sub forma de compot, dulceata, gem, marmelada, peltea, compot, pasta, nectar, lichid, rachiu, prajituri, inghetat, piure, sufleu. Se pot congela.



    Continut



    Piersicile contin: apa (86-91 %), proteine, lipide, glucide (zaharuri), celuloza, acizi organici, tanini, provitamina A, vitamine: B1, B1, B5, B6, C, D, PP, saruri minerale. Valoarea energetica este cuprinsa intre 51-83 kcal / 100 g. Se remarca prin continutul bogat in vitaminele B1 si D, asociate cu fier.



    Dioterapii



    In scop terapeutic, se folosesc fructele, florile, frunzele.



    Piersicile sunt diuretice, usor laxative, energetice, alcalinizante (astfel e regulator in digestie), vermifuge. Fiind alcalinizant, ajuta in litiazele urinare. Prin continutul bogat in fier, ele vindeca anemiile, regenereaza sangele. Cele galbene sunt recomandate ca tonic, continand cantitati insemnate de vitamine B si C, dar consumate numai in sezon si foarte coapte.



    Nu este recomandat consumul piersicii pentru copii mici, cu intestinele fragile. Totusi vindeca dispepsii hepatice si gastrice, constipatia, ulcer, gastrita hiperacida, colica biliara, reumatism, litiaze, hematurii, depresii nervoase si insuficiente tiroidiene. Se recomanda celor cu febra. Sunt admise si diabeticilor.

    Piersica este fructul cel mai indicat persoanelor care se afla in convalescenta sau care au stari de oboseala ori celor depresive. Ea reface energia organismului prin continutul ei ridicat in zahar si hidrati de carbon, Fosforul pe care il contine protejeaza celula nervoasa, ceea ce explica de ce este prescrisa in cazul nevrozelor.



    Vitaminele A, B1, B2, E din ea sunt excelente pentru echilibrarea sistemului nervos, pentru a sintetiza hemoglobina, dar si pentru a mentine magneziul in organism si pentru a intari imunitatea organismului. Functia digestiva va fi reglata daca se vor consuma cateva piersici pe nemancate, in fiecare dimineata, in loc de micul dejun. In plus, astfel va fi mentinuta functia hepatica, favorizand si asimilatia.



    Fiind un bun diuretic, consumul de piersici se recomanda celor care sufera de litiaza urinara. Pentru a profita de calitatile piersicii, ea ar trebui sa fie consumata cu coaja.



    Datorita fibrelor, piersicile imbunatatesc digestia, combat constipatia si bolile de colon, iar continutul bogat in potasiu, calciu si sodiu intareste norganismul. Un fruct de marime medie poate acoperi aproape trei sferturi din necesarul zilnic de vitamina C. Sucul de piersici pastreaza toate calitatile pulpei, inclusiv calitatile sale laxative.

    Ceaiul de flori si frunze este folosit contra durerilor de piept. Nu se recomanda celor care vor sa slabeasca. Florile de piersic sub forma de infuzie 5 % au efect sedativ (nevroze), antispasmodic si laxativ. Ajuta in tuse (si convulsiva), este depurativ. Se administreaza in trei reprize. Frunzele au efect vermifug. Cataplasmele cu frunze se folosesc pentru cancere ulcerate. De asemenea, frunzele pisate erau folosite inainte la rani vechi.



    Frunzele si florile pomului au o actiune calmanta, antispastica si usor purgativa. Pentru a beneficia de aceste proprietati, se lasa la infuzat 10 minute 30 g frunze sau flori intr-o jumatate de litru de apa. Se bea cate o ceasca dupa fiecare masa.



    In uz extern, piersica hraneste pielea si o catifeleaza. Puteti aplica o masca pentru ten normal sau uscat. Pentru ingrijirea tenului, se maseaza usor pielea cu felii (pulpe) de piersica, la care s-a adaugat o lingurita cu ulei de migdale. Se clateste usor dupa 20 de minute.



    Atentionare



    Desi bogate in vitamine si minerale, piersicile nu sunt recomandate copiilor sub 7 luni din cauza continutului bogat in pectine si fibre. Acestea pot provoca tulburari gastrice. Copiilor de peste 7 luni li se pot da piersici sub forma de suc si piure, testand mai intai toleranta organismului.

    Leave a comment:



Working...
X