Register

Welcome to the RDI-Board Community.

If this is your first visit, be sure to check out the FAQ by clicking the link above. You may have to register before you can post: click the register link above to proceed.


Donate Now Goal amount for this month: 100 EUR, Received: 100 EUR (100%)
Donate to support this site...

Page 1 of 2 12 LastLast
Results 1 to 15 of 20
  1. #1
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default Din "Istoria fotbalului din Romania"

    Cred ca ar fi o tema interesanta. Cei care vor sa scrie ne vor ajuta sa cunoastem si sa intelegem mai multe.
    Pentru inceput, ceva de la csachiri, din 23.08.2008:

    Ceauşescu, primul blatist al ţării
    Matei Udrea, EVZ, Marţi, 15 Iulie 2008

    EVZ vă prezintă, începând de astăzi, un serial senzaţional cu mărturii despre aranjamentele, racolările, bătăile şi ameninţările iniţiate în anii ’50 de conducerea statului comunist.

    Populată de personaje recente, captive într-un etern prezent, societatea românească se zbate neputincioasă în încercarea de a-şi găsi viitorul după ce şi-a uitat, cu inconştienţă, trecutul. Fotbalul, ca fenomen social, nu face excepţie în acest decor trucat, cu personaje, performanţe şi valori false.

    Ne-am obişnuit să spunem că, după Revoluţie, totul „s-a dus dracului“. Nostalgicii proclamă că „pe vremea răposatului era ordine, aveam performanţe“. Nu ne place atmosfera existentă în sport, în general, şi în fotbal - în special. Nu ne plac scandalurile, acuzaţiile de corupţie, blaturile, racolările de jucători, aranjamentele la nivel înalt, „butoanele“ comisiilor apăsate în funcţie de interese. Credem că totul a fost posibil din cauza unor indivizi nedemni, aciuaţi prin impostură în funcţii înalte, de răspundere, pe care le-au transformat în punţi spre glorie şi bani.

    Ce ne-au lăsat comuniştii

    Trecutul ne arată însă că practicile de acum nu sunt nici noi, nici surprinzătoare. Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Gigi Becali, Cristi Borcea n-au venit din neant.

    Ei nu sunt decât descendenţii adaptaţi ai unei perioade despre care acum se mai ştiu puţine lucruri, dar care şi-a lăsat decisiv amprenta oribilă asupra României: comunismul. Indivizii care compun clica din fruntea fotbalului nostru sunt urmaşii feroce ai unor vremuri teribile. Privind istoria postbelică a ţării noastre, vom înţelege mai bine de unde ştiu Steaua şi Dinamo să lucreze murdar, de ce FRF şi LPF par neputincioase în faţa lor, cum şi-au creat aceste două echipe o reputaţie odioasă şi prin ce metode au reuşit „armata“ şi „miliţia“ ca să domine sportul nostru.

    2008 - alţi oameni, aceleaşi metode ca şi în 1953

    EVZ şi „Miliţia spirituală“ vă pun la dispoziţie, într-un serial care începe astăzi, o mărturie smulsă din negura vremurilor. Stenograma unei şedinţe purtate de Secţia Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (predecesorul Partidului Comunist) în anul 1953 arată că, în România, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în ultima jumătate de secol. Acum 55 de ani, conducătorii statului român discutau cu nonşalanţă despre presiuni, abuzuri, bătăi, racolări, ameninţă ri. Cel vizat de acuzaţiile colegilor din CC: însuşi viitorul dictator Nicolae Ceauşescu, pe atunci tânăr cadru de nădejde, responsabil de CCA (Casa Centrală a Armatei, viitoarea Steaua - clubul sportiv al Ministerului Apărării).

    DOSAR 60/1953

    Fragmente din şedinţa Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR ţinută pe 12 mai

    Note de la şedinţa din 12 mai 1953 asupra unor manifestări nesănătoase în fotbal.

    Au fost prezenţi la şedinţă tov. Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Nicolae Ceauşescu, Dumitru Popescu, Ion Vinţe, Alexandru Bârlădeanu, Ady Ladislau, Manole Bodnăraş, Ştefan Voicu, Mircea Gherman, Cornel Mănescu, Ion Balaş, Costache Stoleru, Anton Aman, Ion Gălăţeanu şi Tiberiu Baternai.

    Tov. Miron Constantinescu, deschizând şedinţa, a anunţat că şedinţa are caracter de partid şi se vor discuta unele manifestări nesănătoase în domeniul fotbalului.

    „Grupările nu se ocupă de însuşirea experienţei sovietice“

    Tov Petrescu: De la apariţia Hotărârii Biroului Politic al CC al PMR (n.r. - Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, precursorul Partidului Comunist) asupra problemei stimulării şi dezvoltării continue a culturii fizice şi a sportului s-a ridicat nivelul sportului în ţara noastră în special la nivelul fotbalului s-a ridicat şi a pătruns în masă. Dovadă sunt jocurile internaţionale pe care le-am avut anul trecut. De exemplu, am câştigat jocurile cu Cehoslovacia şi Polonia, am făcut egal de două ori cu Dinamo Moscova şi am pierdut la un scor strâns (2-1 cu Ungaria şi 3-1 cu TDSA).

    Ar fi însă greşit să ne liniştim şi să credem că lucrurile merg bine. Există slăbiciuni în domeniul tehnicii şi tacticii. Grupările nu se ocupă de însuşirea experienţei sovietice în domeniul fotbalului. De exemplu: avem apărare foarte bună la echipele din Divizia A şi B, dar nu avem înaintare. Aceasta dăunează enorm de mult, deoarece fotbalul nu este combativ şi ne prezentăm slab în special la meciurile internaţionale. Pierzând meciurile internaţionale, pierdem şi din punct de vedere politic. Se poate face afirmaţia că fotbalul, cu toate condiţiile favorabile create, nu este la înălţimea prestigiului Republicii noastre.

    Petrescu, membru al CC al Partidului Muncitoresc Român în 1953: "Există o atitudine nejustă a conducătorilor departamentali CCA şi Dinamo (...) Aceştia practică metode inadmisibile. Nu vor să formeze echipe de juniori."

    „Tovarăşul Ceauşescu n-a vrut să facă echipe de juniori“

    Care sunt cauzele lipsurilor? CCA şi Dinamo au posibilităţi materiale extrem de mari faţă de grupă rile sindicale. Acestea creează nemulţumiri în rândurile jucătorilor şi ale publicului. Pe de altă parte, aceasta duce la vedetism. Există o atitudine nejustă a conducătorilor departamentali CCA şi Dinamo, şi uneori chiar şi la grupările sindicale. Nu există o atitudine sportivă, partinică în special din partea CCA şi Dinamo. Acestea practică unele metode care sunt inadmisibile. Nu vor să formeze echipe de juniori. CCA respectiv tov. Ceauşescu nu a vrut să facă echipe de juniori la fotbal. Ţinând seamă de situaţia materială creată echipelor de fotbal, există o atitudine vitregă faţă de grupările muncitoreşti, în special faţă de mineri şi petrolişti. (...)

    (Va urma.)

    MĂRTURIE. În stenograma şedinţei CC al PCR - Secţia Propagandă şi Agitaţie din 12 mai 1953, conducătorii Partidului Comunist au luat în discuţie abuzurile comise de şefii Armatei şi Miliţiei în sport şi, în special, în fotbal. Principalul vizat de acuzaţiile colegilor săi era Nicolae Ceauşescu, pe vremea aceea responsabil de Ministerul Apărării şi de CCA (viitoarea echipă Steaua). Acesta era acuzat făţiş că înrolează cu forţa sportivii, că ameninţă familiile acestora, că şantajează arbitrii, că timorează echipele „muncitoreşti“ şi că discută cu federaţia de pe poziţii de forţă.

    SE ÎNTÂMPLA ÎN ’53

    CCA a desfiinţat o echipă pentru a lua titlul!

    Atât CCA (devenită apoi Steaua), cât şi Dinamo au apărut în peisajul sportului nostru în urma unor teribile nedreptăţi. După ce Uniunea Sovietică a cotropit România, în 1944, iar comunismul a fost instalat cu ajutorul Armatei Roşii invadatoare, toate instituţiile ce aminteau de orânduirea de dinainte au fost şterse de pe faţa pământului. Elitele intelectuale au fost exterminate sistematic, partidele politice - desfiinţate, ţăranii - deposedaţi de pământuri, oraşele - rebotezate. Sportul şi fotbalul n-au făcut excepţie. Cluburile de tradiţie au fost şterse de pe faţa pământului, pentru a face loc unor grupări „de tip nou“. Legendarele Ripensia, Venus, Carmen, Unirea Tricolor au fost desfiinţate, în loc apărând cluburile departamentale şi cele ale sindicatelor.

    Dacă putea fi personificat, abuzul ar fi semnat, cu siguranţă, actul de naştere al echipelor CCA şi Dinamo. În 1947, echipa Carmen, finanţată de celebrul industriaş Mociorniţă, a fost desfiinţată după ce cucerise titlul, pentru a lăsa locul primului club militar din România: ASA (viitor CCA, ulterior Steaua). Un an mai târziu, la porunca ocupanţilor sovietici, se înfiinţa Dinamo, echipa miliţiei. Pentru ca gruparea să fie înscrisă direct în prima divizie, au fost „rase“ Unirea Tricolor şi Ciocanul.

    Anul 1953, la care face referire stenograma pe care v-o prezentăm mai sus, a rămas de pomină prin poziţia de forţă a ministerului condus de Nicolae Ceauşescu. La jumătatea acelui sezon (campionatul se disputa în sistem primă vară-toamnă, după model sovietic), pe primul loc se afla CCA Câmpulung Moldovenesc. La ordinul ministerului, echipa a fost desfiinţată între tur şi retur, cei mai buni fotbalişti fiind transferaţi la CCA Bucureşti! Aşa a cucerit echipa armatei titlul în 1953.

  2. #2
    Mägar de marcä Expert
    Join Date
    Jan 1970
    Location
    Bucuresti
    Posts
    7,529
    Posts Thanks / Likes

    Default

    normal se zice: fuse si se duse
    dar la noi incä mai este o realitate cruntä: steaua si dinamo
    cand nu este una este cealaltä, implicatä in stiti voi ce...
    bleahhhh
    adevärul este inventia unui mincinos

  3. #3
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default Chinezul

    Sursa: Wikipedia
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Chinezul_Timi%C5%9Foara

    Chinezul Timisoara, echipa muncitorilor de la caile ferate din Timişoara, a fost infiintata in 1910, sub numele maghiar de Kinizsi. Denumirea a fost adoptata dupa numele capitanului-general Pavel Chinezu (sau Cneazu) (1432-1944), din oastea regelui Matei Corvin. Numele "Chinezul" deriva din cuvântul slav knyaz (print, cneaz) si nu de la chinez (de origine chineza) asa cum se crede deseori.

    Inca de la inceput transfera jucatori valorosi de la echipe din Budapesta precum Wurfer, Bauer, Iszer, Szednicsek (fost international maghiar), Szidon si Schaller (viitori internationali maghiari) si astfel echipa cucereste campionatul Ungariei de Sud în 1914, an în care vor fi declarati, alaturi de TSC din Tatabanya, si cea mai buna echipa provinciala din Ungaria.

    Razboiul nu va afecta deloc activitatea Chinezului. Ba dimpotriva, în acesti ani fiind adusi o multime de jucatori, care vor forma apoi marea echipa din anii '20. Din formula anilor 1916-1917 faceau parte: Ziegler (Herner) - Bauer (Szilagyi I), Szednicsek (Kondor) - Fenyvessy (Kovacs S.), Toth-Bedö, Koch (Rajnak) - Wurfer (Steiner B.), Frech I, Micsinay (Matek), Szidon (Schaller), Chinorai (Iancu). Dintre acestia, nu mai putin de sapte (Kondor, Fenyvessy, Toth-Bedö, Rajnak, Steiner B., Frech I, Matek) vor face parte din echipa care va cuceri, în 1922, primul titlu national, cinci (Szilagyi I, Toth-Bedö, Koch, Frech I, Matek) vor fi selectionati în nationala României, iar doi (Szidon, Schaller), în cea a Ungariei. Cu acest lot fantastic, feroviarii ocupa locul 4 în Cupa de Razboi, care a angrenat, în 1916, cele mai puternice formatii din Ungaria, si câstiga Campionatul de Razboi al Ungariei de Sud în 1918. Acest ultim an aduce si un record de asistenta, 10.000 spectatori - cifra impresionanta pentru acele timpuri - vizionând la Timisoara meciul pierdut de selectionata Ungariei de Sud în fata unei selectionate a Ungariei (1-6). Dintre rezultatele acelor ani atrag în mod deosebit atentia un 5-0 cu selectionata de juniori a Ungariei (în 1914), un 2-1 cu UTE (actuala Ujpest; în 1916, chiar la Budapesta), un 4-0 cu FTC (în 1917), 3-2 cu o selectionata a Budapestei (în 191.

    În 1918, razboiul s-a încheiat, iar Transilvania s-a unit cu România. Totusi, pâna la unificarea fotbalului vor mai trece trei ani. Chinezul ramâne cea mai buna, cucerind campionatul Ardealului în 1921 si obtinând apoi, între 1922 si 1927, sase titluri consecutive (primele ale campionatului cu adevarat national), record care va sta în picioare timp de 71 ani, fiind egalat doar de Steaua Bucuresti.

    In 1922 participa alaturi de alte 6 cistigatoare ale campionatelor regionale la finala campionatului national si trece pe rind in sferturi de Societatea Sportiva Sibiu cu 3-0 la masa verde (pentru neprezentare), in semifinale de AMEF Arad cu 2-1, iar finala cu Victoria Cluj o cistiga detasat, scor 5-1. In anul urmator trece de Gloria CFR Arad cu 2-0, Clubul Gimnastic Târgu-Mures cu 1-1 si 0-2, iar finala este o reeditare e editiei precedente: 2-0 cu Victoria Cluj. In finala din 1924 se intilneste cu Clubul Atletic Oradea pe care il invinge cu 4-1, in 1925 cistiga cu 5-1 contra UCAS Petrosani, in 1926 trece de Juventus Bucuresti cu 3-0, iar in 1927 iese pentru a sasea oara consecutiv campioana a tarii, trecind in doua manse de Coltea Brasov (2-2 si 4-3). Ultimul titlu a fost obtinut de o echipa aflata în vârf de forma: Zombory – Steiner II, Hoksary – Tesler II, Vogl, Steiner I – Tänzer, Teleki, Wetzer I, Semler, Matek.

    Printre rezultatele mai speciale obitinute de "Chinezul" in acei se regasesc: 8-0 cu Zidenice (in 1925), 4-2 cu BSK Belgrad, 3-0 cu Athletic Bilbao (1926), 7-1 cu Oxford City, 4-0 cu Ujpest (1927). In 1926, la Istanbul, "Chinezul" (intarit cu un jucator de la Juventus Bucuresti) a jucat chiar sub titulatura reprezentativei Romaniei, invingind cu 3-1 de nationala Turciei.

    Incepând din toamna anului 1927, clubul intra intr-o grava criza financiara, careia, ulterior, i se adauga si una de conducere. In aceste conditii, capacitatea competitionala a echipei a scazut simtitor. In plina glorie, "Chinezul" se destrama, o parte din conducatorii sai, dr. C. Lazar si ing. D. Balasz, au parasit clubul si au trecut la "Ripensia", care, preluind stafeta, a dus mai departe gloria fotbalului timisorean. "Chinezul" a continuat sa ramâna una dintre formatiile bune ale tarii si in formula divizionara, dupa anul 1932, chiar daca in urma framântarilor din cadrul clubului, o serie de jucatori valorosi (R. Wetzer, M. Tänzer, Ag. Semler, P. Teleki, I. Teszler) au plecat la diferite cluburi profesioniste peste hotare. In locul acestora au aparut I. Miklössy, L. Raffinsky, I. Zelenak, I. Kuszka, C. Lotter, Fr. Östermann, R. Demetrovici, C. Hetzer, St. Török, L. Grüin, A. Szilard.

    In august 1936, "Chinezul" fuzioneaza cu ILSA (Industria Lânii SA) Timisoara, incercând o redresare pe plan financiar. Solutia nu a rezistat decât pâna in 1939, când, retrogradind din primul esalon, "Chinezu" a pierdut contactul cu marea performanta. In 1941 fuzioneaza cu CAT, Clubul Atletic Timisoara, fondat in 1902, care in 1935 a fuzionat cu RGMT (pastrându-si numele). Dupa cel de-al doilea razboi mondial, "Chinezul", incercând sa supravietuiasca, a fuzionat cu CAMT (Clubul Atletic Muncitoresc Timisoara) numindu-se "Chinezul CAMT" pentru ca, din 1946, sa ramâna numai CAMT, "Chinezul" disparând din nomenclatura fotbalului românesc. Ultima aparitie oficiala a fost in Divizia B in sezonul 1948-1949 (locul 13 din 14 competitoare) dupa care echipa a fost desfiintata.

    Anul infiintarii: 1910 Culori: alb-violet
    Stadion: Banatul (inaugurat la 12 octombrie 1913) - actualul stadion al echipei CFR Timisoara
    Campioana de 6 ori: 1921-22, 1922-23, 1923-24, 1924-25, 1925-26, 1926-27

  4. #4
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default Ripensia

    Sursa: Wikipedia
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Ripensia

    Ripensia Timişoara a fost primul club de fotbal profesionist din România. A fost înfiinţat în noiembrie 1928 şi a dispărut în 1948.Culori:alb-violet. A câştigat Cupa României la fotbal în 1934 şi 1936, iar Campionatul Naţional în 1933, 1935, 1936 şi 1938.Ripensia Timisoara a fost infiintata de catre dr. Cornel Lazar, unul dintre cei mai faimosi promotori ai fotbalului banatean si fost presedinte al unei alte echipe de legenda din Romania, Chinezul Timisoara. Din cauza statutului de echipa profesionista, Ripensia nu a putut evolua in campionatul national pana in 1932. Prima participare, in sezonul 1932-1933, a adus si primul titlu de campioana. Au urmat alte trei, la finalul sezoanelor 1934-1935, 1935-1936 si 1937-1938. Ripensia a mai castigat si doua Cupe ale Romaniei in anii 1934 si 1936. Printre marii jucatori ai Ripensiei s-au regasit William Zombory, Dumitru Pavlovici (portari), Rudolf Burger, Balazs Hoksary (fundasi), Vasile Chiroiu II, Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormany, Eugen Lakatos, Nicolae Simatoc (mijlocasi), Gheorghe Oprean, Zoltan Beke, Silviu Bindea, Gheorghe Ciolac, stefan Dobay, Ladislau Raffinski, Alexandru Schwartz, Gratian Sepi II si Mihai Tanzer (atacanti). Dupa al doilea razboi mondial, Ripensia a evoluat un sezon in Divizia B si unul in C, iar dupa 1948, nemaiavand suportul nimanui, clubul a disparut, aparand Electrica Timisoara. Numele noii echipe a fost dat dupa denumirea stadionului pe care a evoluat formatia creata de dr. Cornel Lazar. Astazi, pe acel stadion evolueaza echipa UM Timisoara, care a jucat in sezonul 2001-2002 in Liga I.

    Dealungul timpului,”Ripi”,cum o alintau suporterii,a adus in vitrina clubului 2 Cupe ale Romaniei (in 1934 si 1936) si 4 titluri nationale( in anii 1933,1935,1936 si 193.In editiile 1933-1934, 1938-1939 a fost vice-campioana nationala si finalista a cupei in 1937 si 1938.Ascensiunea Ripensiei a fost posibila datorita lotului de jucatori care cuprindea pe cunoscutii Czinczev, Dobay, Schwartz si Lakatos.

    Prima echipa a Ripensiei Timisoara ii avea in componenta pe regretatii Zombory (D. Pavlovici) - Burger, Hoksary (Chiroiu II) - Deheleanu, Kotormany, Lakatos II - Bindea, Beke, Ciolac, Al. Schwartz, Dobay

    Chiar in primul sezon desfasurat in sistem divizionar, Ripensia Timisoara cucereste titlul de campioana a tarii (5-3 impotriva ocupantei locului I a seriei a doua, Universitatea Cluj). In sezonul 1933-1934 Ripensia ajunge in finala dar este invinsa de Venus (scor general 8-5 pentru bucuresteni). Timisorenii vor triumfa insa in Cupa Romaniei, competitie aflata atunci la prima editie, dispunand in finala de clujenii de la Universitatea, scor 5-0.

    Din anul 1934, divizia A s-a organizat intr-o singura serie. In editia 1934-1935 “Ripi” a cucerit titlul de campioana dar a fost invinsa in finala Cupei Romaniei de C.F.R. Bucuresti (viitorul Rapid) cu scorul de 6-5. In sezonul care a urmat Ripensia a realizat event-ul cupa-campionat (5-1 cu Unirea Tricolor Bucuresti, in finala Cupei), devenind astfel prima echipa romaneasca cce a realizat aceasta performanta. In campionatul 1936-1937 echipa banateana a fost infranta pe ambele fronturi, obtinand locul III in campionat si pierzand cu 1-5 in finala de Cupa contra feroviarilor Bucuresteni de la Rapid.

    In 1938 Ripensia va evolua in Cupa Europei Centrale eliminand marele Milan dupa un 3-0 in tur,dar cedand ulterior in fata lui Ferencvaros.Alte rezultate obtinute pe plan european: 2-0 cu Ujpest in 1931, 4-2 cu Gradzanski in 1932, 2-1 cu Ferencvaros in 1933, 4-2 cu Admira Viena in 1935, 3-0 cu Ferencvaros in 1936, 2-1 cu Leicester in 1937.

    Ultima performanta notabila a celor de la Ripensia Timisoara a reprezentat-o cucerirea titlului de campioni la finele editiei 1937-1938. Cea din urma aparitie a Ripensiei in divizia A a fost cea din sezonul 1940-1941, ultimul inainte de razboi. Dupa reluarea campionatului, echipa a activat doar in diviziile inferioare.

    “Ripi” a propulsat in zbuciumata-i soarta 2 golgheteri ai Romaniei.Stefan Dobay a fost de 4 ori golgheterul al primei ligi(de 3 ori consecutiv in sezoanele 1932-1933-16 goluri,1933-1934-25 de goluri,1934-1935-24 de goluri iar in sezonul 1936-1937-21 de reusite a impartit titlul de golgheter cu Traian Iordache de la Unirea Tricolor Bucuresti) .Al doilea golgheter pe care “Ripi” l-a dat tarii s-a numit Adalbert Marksteiner cu 21 de goluri in sezonul 1938-1939.

    Ripensia a disputat 184 de partide din care 111 victorii,28 de egaluri si 45 de infrangeri inscriind 515 goluri si primind 277,toate acestea ajutand-o sa acumuleze o zestre de 250
    Ripensia Timişoara a fost primul club de fotbal profesionist din România. A fost înfiinţat în noiembrie 1928 şi a dispărut în 1948.Culori:alb-violet. A câştigat Cupa României la fotbal în 1934 şi 1936, iar Campionatul Naţional în 1933, 1935, 1936 şi 1938.Ripensia Timisoara a fost infiintata de catre dr. Cornel Lazar, unul dintre cei mai faimosi promotori ai fotbalului banatean si fost presedinte al unei alte echipe de legenda din Romania, Chinezul Timisoara. Din cauza statutului de echipa profesionista, Ripensia nu a putut evolua in campionatul national pana in 1932. Prima participare, in sezonul 1932-1933, a adus si primul titlu de campioana. Au urmat alte trei, la finalul sezoanelor 1934-1935, 1935-1936 si 1937-1938. Ripensia a mai castigat si doua Cupe ale Romaniei in anii 1934 si 1936. Printre marii jucatori ai Ripensiei s-au regasit William Zombory, Dumitru Pavlovici (portari), Rudolf Burger, Balazs Hoksary (fundasi), Vasile Chiroiu II, Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormany, Eugen Lakatos, Nicolae Simatoc (mijlocasi), Gheorghe Oprean, Zoltan Beke, Silviu Bindea, Gheorghe Ciolac, stefan Dobay, Ladislau Raffinski, Alexandru Schwartz, Gratian Sepi II si Mihai Tanzer (atacanti). Dupa al doilea razboi mondial, Ripensia a evoluat un sezon in Divizia B si unul in C, iar dupa 1948, nemaiavand suportul nimanui, clubul a disparut, aparand Electrica Timisoara. Numele noii echipe a fost dat dupa denumirea stadionului pe care a evoluat formatia creata de dr. Cornel Lazar. Astazi, pe acel stadion evolueaza echipa UM Timisoara, care a jucat in sezonul 2001-2002 in Liga I.

    Dealungul timpului,”Ripi”,cum o alintau suporterii,a adus in vitrina clubului 2 Cupe ale Romaniei (in 1934 si 1936) si 4 titluri nationale( in anii 1933,1935,1936 si 193.In editiile 1933-1934, 1938-1939 a fost vice-campioana nationala si finalista a cupei in 1937 si 1938.Ascensiunea Ripensiei a fost posibila datorita lotului de jucatori care cuprindea pe cunoscutii Czinczev, Dobay, Schwartz si Lakatos.

    Prima echipa a Ripensiei Timisoara ii avea in componenta pe regretatii Zombory (D. Pavlovici) - Burger, Hoksary (Chiroiu II) - Deheleanu, Kotormany, Lakatos II - Bindea, Beke, Ciolac, Al. Schwartz, Dobay

    Chiar in primul sezon desfasurat in sistem divizionar, Ripensia Timisoara cucereste titlul de campioana a tarii (5-3 impotriva ocupantei locului I a seriei a doua, Universitatea Cluj). In sezonul 1933-1934 Ripensia ajunge in finala dar este invinsa de Venus (scor general 8-5 pentru bucuresteni). Timisorenii vor triumfa insa in Cupa Romaniei, competitie aflata atunci la prima editie, dispunand in finala de clujenii de la Universitatea, scor 5-0.

    Din anul 1934, divizia A s-a organizat intr-o singura serie. In editia 1934-1935 “Ripi” a cucerit titlul de campioana dar a fost invinsa in finala Cupei Romaniei de C.F.R. Bucuresti (viitorul Rapid) cu scorul de 6-5. In sezonul care a urmat Ripensia a realizat event-ul cupa-campionat (5-1 cu Unirea Tricolor Bucuresti, in finala Cupei), devenind astfel prima echipa romaneasca cce a realizat aceasta performanta. In campionatul 1936-1937 echipa banateana a fost infranta pe ambele fronturi, obtinand locul III in campionat si pierzand cu 1-5 in finala de Cupa contra feroviarilor Bucuresteni de la Rapid.

    In 1938 Ripensia va evolua in Cupa Europei Centrale eliminand marele Milan dupa un 3-0 in tur,dar cedand ulterior in fata lui Ferencvaros.Alte rezultate obtinute pe plan european: 2-0 cu Ujpest in 1931, 4-2 cu Gradzanski in 1932, 2-1 cu Ferencvaros in 1933, 4-2 cu Admira Viena in 1935, 3-0 cu Ferencvaros in 1936, 2-1 cu Leicester in 1937.

    Ultima performanta notabila a celor de la Ripensia Timisoara a reprezentat-o cucerirea titlului de campioni la finele editiei 1937-1938. Cea din urma aparitie a Ripensiei in divizia A a fost cea din sezonul 1940-1941, ultimul inainte de razboi. Dupa reluarea campionatului, echipa a activat doar in diviziile inferioare.

    “Ripi” a propulsat in zbuciumata-i soarta 2 golgheteri ai Romaniei.Stefan Dobay a fost de 4 ori golgheterul al primei ligi(de 3 ori consecutiv in sezoanele 1932-1933-16 goluri,1933-1934-25 de goluri,1934-1935-24 de goluri iar in sezonul 1936-1937-21 de reusite a impartit titlul de golgheter cu Traian Iordache de la Unirea Tricolor Bucuresti) .Al doilea golgheter pe care “Ripi” l-a dat tarii s-a numit Adalbert Marksteiner cu 21 de goluri in sezonul 1938-1939.

    Ripensia a disputat 184 de partide din care 111 victorii,28 de egaluri si 45 de infrangeri inscriind 515 goluri si primind 277,toate acestea ajutand-o sa acumuleze o zestre de 250 de puncte.

    Stefan Kovacs, reputatul antrenor spune despre echipa: “pe planul jocului, Ripensia a insemnat un stil aparte, dominat de ideea ofensivei si a luptei pentru victorie, dar si o scoala de fotbal evidentiind virtute, spirit de combativitate, o tehnica rafinata, daruire si elan”.

    Dobay avea faima de a fi autorul unor suturi imparabile. Se stie ca odata a reusit chiar sa rupa plasa, in 1935, la un meci impotriva echipei Juventus Bucuresti. Meciul a avut loc in capitala, pe stadionul Venus. Intamplarea este povestita de capitanul echipei adverse din acel meci, Cibi Braun: “Iata ce s-a intamplat pe teren: in minutul 8, Ghita Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar “Calul” a pornit-o in galop! Apoi, dupa ce a scapat de Nicky Petrescu, de la vreo 10 metri si-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Enderffi. Ei bine, dragii mei, sutul acela n-a fost sut, ci un adevarat trasnet! Mingea a spart plasa portii si a iesit afara. Eu ma aflam la 5-6 metri distanta de Dobay si pot sa va spun cu mana pe inima ca toata viata mea n-am mai intalnit o lovitura atat de puternica. Balonul a trecut ca ghiuleaua din tun si pe oricine ar fi intalnit in cale cred ca l-ar fi doborat la pamant! Cand balonul a trecut prin plasa, a urmat un moment de tacere mormantala in tribune. Nimanui nu-i venea sa-si creada ochilor. Primul care s-a smuls din uluiala a fost arbitrul Tica Iliescu, care se afla in apropierea portii; vazuse cum balonul patrunsese in spatiul ei si ce ravagii facuse, asa ca n-a mai stat pe ganduri si a fluierat golul. Tribunele au inceput sa aplaude cu frenezie.”

  5. #5
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default Olimpia

    Sursa: Wikipedia
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Olimpia_Bucure%C5%9Fti

    Olimpia a fost prima echipa de fotbal din Capitala tarii, fiind infiintata in octombrie 1904, de tineri straini si câtiva români, printre care: Mario Gebauer, L. Breyer, Davila, fratii Grünberg, prof. Ioanide, Szalay, Mandel. Dintre acestia se disting doua nume. Gebauer despre care se spune ca pe cand era student in Elvetia a venit in vacanta in 1885 la Bucuresti si a adus cu el prima minge de fotbal si Theodor Davilla care era fiul cunoscutului dramaturg Alexandru Davila, nascut la Golesti, ca fiu al doctorului Carol Davila si al Anicai Racovita (nepoata lui lordache Golescu). Primul presedinte a fost M. Gebauer, secretar L. Breyer, iar capitan al echipei Gh. Viereck. Terenul de joc era cel de la "Bolta Rece" (lânga Arcul de Triumf de azi).
    Olimpia este invitata in 1906 la "Arene Romane" cu ocazia unui eveniment politico-cultural de amploare care avea loc in parcul "Carol" (construit in acele vremuri): se sarbatoreau 1800 de ani de la incheierea razboiului daco-roman, 40 de ani de la inscaunarea lui Carol cat si 25 de ani de la proclamarea Romaniei ca Regat. Cu aceasta ocazie a fost oferit primul trofeu fotbalistic din Romania. Pentru a se pregati de aceasta sarbatoare cum se cuvine, jucatorii echipei, pe cheltuiala propriei, au comandat sorturile de joc de la Paris, ghetele de joc de la Londra si mingea de la Koln.
    Incepind din 1909 participa la "Cupa Herzog" (competitie echivalenta cu campionatul tarii in conditiile Vechiului Regat) alaturi de Colentina si FC United Ploiesti si câstiga doi ani consecutiv titlul de campioana, in 1909-1910 si 1910-1911 (urmatorul sezon a fost ultimul in care batalia s-a dat doar intre cele 3, numarul echipelor crescand la 6). Din lotul echipei faceau parte atunci: Gebauer, Hartman, Winter, L. Breyer, Davila, Kemeny, Grünberg, Hart, Niculescu, Apostolescu, Barbulescu (unsprezecele de baza). Acestora li s-au mai adaugat: Roman, Cominovici, Mincu, G. Vraca, C. Radulescu, fratii Brebeteanu, fratii Volvoreanu, Miti Niculescu, Sutu, Draghici, G. Dragomirescu, Tane Savulescu.
    In preajma anului 1915 echipa se destrama. O parte dintre jucatori sunt mai mult atrasi de rugby, iar altii, in frunte cu L. Breyer, trec la Clubul Colentina. Dupa Primul Razboi Mondial, Olimpia revine si, incepând din 1921, participa la campionatul regiunii Bucuresti. In perioada competitionala predivizionara, Olimpia reuseste o singura data sa depaseasca faza regionala (1927-192 si sa se califice in turneul final al campionatului national, eliminata fiind de Coltea Brasov (1-3), in sferturi. In sistemul divizionar participa in 1937-1938 in Liga de Sud a Diviziei C (locul II), iar in 1940-1941 in Divizia secunda (locul IV in seria a 3-a).
    Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, echipa reapare in campionatul districtual Bucuresti sub numele de Olimpia-Rhein, dupa care isi inceteaza activitatea, ramânând in urma sa doar faima cartierului si a terenului ACSA (Belu / Constructorul), inaugurat in 1927, unde s-au format si au activat, de-a lungul anilor, trei generatii de jucatori. Prima, 1925-1937, cu M. Cru]escu, P. Kroner, Em. Kroner, Robe, Subaseanu, Taciuc. Cea de a doua, 1938-1944, cu Sucitulescu, V. Stanescu, Catana, Panait, Ion Vasile, Astileanu, Gica Nicolae, Gain, Fabian, C. Radulescu-"Jumate", C. Simionescu. Din a treia generatie (ultima), remarcam nume sonore ca cele ale lui Voinescu I, Voinescu II, Al. Ene, Calinoiu, Titi Popescu, Ciocea, fratii Medrea, Gheorghiu, Andreescu, Jipa.
    Jucatorii din lotul Olimpiei care au evoluat pentru echipa nationala au fost (este vorba despre selectiile pe care le-au avut doar cat au fost la Olimpia): Hans Paulini (o selectie), Ilie Subaseanu (doua selectii - un gol), Cornel Robe (sapte selectii) si Radu Niculescu (o selectie).

  6. #6
    Mägar de marcä Expert
    Join Date
    Jan 1970
    Location
    Bucuresti
    Posts
    7,529
    Posts Thanks / Likes

    Default

    hmmmm
    cam nici un nume romanesc printre numele jucätorilor de pe atunci
    adevärul este inventia unui mincinos

  7. #7
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    Maubeuge, FR
    Posts
    5,695
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Il Dio…asa l-au alintat italienii

    <<-Mircea David, aveai o preferinta pentru tricoul portocaliu sau, in orice caz, in culori vii…
    -Da.Exista un mic calcul in alegerea tricoului.Unii specialisti in fotbal, maestri in psihologie, au demonstrat cu argumente serioase ca in toiul unei partide atacantii sunt irezistibil atrasi de culoarea vie, de preferinta rosu sau portocaliu si de aceea simt un impuls irezistibil de a suta in directia ei.Imbracand un tricou in culori vii aveam deci convingerea ca majoritatea suturilor ma vor cauta pe mine ca atrase de magnet si voi scapa de obsesia loviturilor viclene spre colturile laterale ale portii.Bineinteles, acest calcul se dovedeste valabil numai intr-o proportie de 50% sau poate nici atat.”>>
    —fragment dintr-un interviu aparut in cartea lui George Mihalache “De ti-ar spune poarta mea”—

    .
    Cine a fost Mircea David?Si de ce Il Dio?Aflam in randurile urmatoare.
    Mircea David s-a nascut in 1914 la Valea Lunga, langa Sinaia.Dupa o vreme, tatal sau padurar fiind ajunge impreuna cu familia prin frumoasele zone ale Bihorului.La Oradea, tanarul Mircea David se inscrie la liceul Emanoil Gojdu ,unde incepe si frumoasa lui aventura in lumea fotbalului.La acea vreme , in liceele de baieti cu prestanta, oina era un sport practicat cu mare drag.Bineinteles ca si eroul acestei povestiri avea sa practice “sportul natiunii romane”.Si se pare ca l-a ajutat mult in viitorul fotbalistic al sau.Dupa cum spune chiar el:”Oina m-a obisnuit cu o priza buna la minge, dezvoltandu-mi reflexele”.
    .
    La fotbal ajunge intamplator, unde este selectionat la o miuta cu cei mari, in curtean internatului liceului.Este bagat portar…nimeni dintre cei mari nu vroia poarta…toti iubeau golul.Nici pe Mircea David nu l-a atras prea mult postul de portar “unde ma plictiseam prea rau si imi juleam genunchii”.Asa ca a trecut la gimnastica.In vacanta de vara, tatal sau, drept rasplata pentru baietii sai care au trecut cu bine clasa le cumpara o minge de fotbal adevarata.Mircea David incepe sa fie atras din nou de fotbal, datorita acestei mingi.Mai mult, printr-o crapatura a gardului stadionului local, priveste meciul CAO-Wacker Viena.“Admirandu-l pe portarul vienez Rudy Hiden, m-am indragostit de fotbal si de postul de portar, in special” .
    .
    Peste cativa ani, Carol Botnar il aduce la CAO, marea echipa a Oradei.Asta dupa ce a asteptat in zadar o singura chemare de la rivala acesteia, Crisana, echipa la care si-ar fi dorit enorm sa joace.Din perioada CAO , Mircea David are multe amintiri frumoase.Iata una dintre ele:
    “Efectuand un turneu prin Valea Jiului, la Lupeni am dat peste un arbitru care tinea in ruptul capului ca echipa locala sa termine victoriaoasa.Si cum golul mult asteptat se incapatana sa vina, s-a decis , dupa vreo 20 de minute de joc, sa-l inlesneasca el printr-o lovitura de la 11 metri, absolut nejustificata. …Atacantul central, un baiat roscovan, isi potriveste balonul, ma binecuvanteaza cu o privire sfidatoare, isi ia elan si sut!Plonjez in directia balonului spre dreapta si resping in corner….Nu trec nici cinci minute si un adversar se poticneste singur in minge…11 metri, iarasi.Roscatul striga la ai sai:<<Acum nu-i mai merge>>.Isi aranjaza balonul si observ ca trage cu ochiul spre bara stanga.<<Fie ce-o fi, plonjez acolo>>.Mingea a pornit spre stanga , intradevar.O simt cum imi arde mainile si o respeing in afara careului.Roscatul isi pune mainile in cap….Reluam jocul, dar ce sa vezi?Arbitrul nu se lasa:<<Hent careu!>>.Ai mei protesteaza.Eu ma bag intre ei:<<Lasati ma, sa vedem unde vrea sa ajunga>>.
    Acum nu se mai infige roscatul sa traga.S-a ivit un nou pretendent, un fundas masiv, care isi ia un avnt de vreo 10 metri.In timp ce vine in viteza spre minge pamantul se clatina sub pasii lui.<<Daca nimereste poarta, ma gandesc, rupe plasa cu mine cu tot>>.Din fericire, mingea o ia razna, vreo 3 metri peste poarta.La faza imediat urmatoare, o gramada de jucatori se rostogoleste in careu.Arbitrul cu fluierul in gura.<<Ce-o mai fi vrand?…Aaaa, 11 metri.Ma rog…>>.Al patrulea in 15 minute, un adevarat record.In echipa adversa e fierbere mare.Vreo sase se tocmesc intre ei.In sfarsit, unul castiga batalia si isi asaza mingea.<<Esti zmeu, aaaa?>>, ma ironizeaza el.Si plin de naduf , izbeste …in pamant, iar mingea se indreapta topa, topa, spre mine.<<Pfui, striga ghinionistul, asta are pe necuratul in el>>. Ai mei jubileaza:<<Sa vedem daca mai are curaj sa-l de si pe-al cincelea>>.Uite ca are.De asta data nimeni nu mai scoate nicio vorba…ne obisnuiseram.In vreme ce noul potrivnic se pregateste sa traga, privesc in spatele portii.<<Hei , ce faci?Vezi ca trag>>.<<Trage, spun eu, ca tot prost o sa tragi>>.A tras exect in mine, desi stateam cu spatele la el.De asta data au ramas cu gura cascata si jucatorii mei si adversarii.Arbitrul se uita chioras la mine.Iar eu, sa-mi fac curaj il sfidez:<<Sa stii ca le apar pana maine dimineata>>.Adversarii ne ataca furiosi.Cred ca daca nu marcheaza, nu mai iesim vii de pe teren.De asta data , da.E penalty clar.In sfarsit un 11 metri curat.Al saselea.S-a decis sa bata portarul lor…A tras tare, extraordinar de tare, dar drept in mine.Mingea m-a lovit puternic, am cazut jos, dar golul a fost salvat.Au trecut 20 de minute din repriza secunda.Am aparat 6 panalty-uri.Maine n-o sa ma creada nimeni la Oradea.Si iata-l pe al…saptelea.Da, da, al saptelea.Acordat pe gratis.Il vad pe capitanul echipei, purtand balonul spre punctul de 11 metri.Ma priveste lung si ofteaza:<<Apai draga fartate, ai prins sase lovituri pe ziua de azi.Na-ti-o si pe a saptea si fii sanatos!>>.Si premeditat loveste balonul moale, cu latul , ca sa-l prind mai usor.Asa intelege el sa se razbune pe arbitrul amabil si pe nesansa ratarilor de pana acum.
    Pana la urma tot am mancat bataie, 3-1.Dar nu au inscris din 11 metri.iar odata ajunsi la Oradea, de multe ori ne puneau sa juram ca a fost adevarat.Altfel nu ne credeau.”
    .
    Dupa plecarea altui mare jucator al CAO la Venus, Iuliu Bodola, Mircea David este aproape obligat de club, in pragul falimetului sa mearga la aceeasi Venus Bucuresti, impreuna cu Juhasz.Un alt bun prieten al sau.Cu banii luati pe cei trei, clubul CAO reuseste sa se mentina in viata.La Venus altele erau conditiile, altele erau pretentiile.Venus avea jucatori ca : Ploesteanu, Sfera, Albu, Demetrovici, Fieraru, Humis, fratii Valcov.
    .
    Dar nu despre marea echipa a Venusului, de 8 ori campioana nationala vom povesti in continuare , si de spre cum a ajuns Mircea David sa fascineze suporterii si presa italiana, la ei acasa.Italia, campioana mondiala in ‘34 si ‘38.Apelam deci la cartea aceluiasi George Mihalache “Il Dio si <<diavolii>> din fata portii” .

    >
    ROMA, 14 APRILEI 1940, ORA 15.00
    STADION LAZIO, 25 000 spectatori.
    ITALIA:Olivieri, Pagato, Ricci, Locateli, Olmi, Campateli, Biavati, Piola , Bertoni, De Maria, Reguzzoni. Antrenor Vittorio Pozzo, cel cu care la carma iesise de doua ori campioana mondiala: Roma 1934, Paris 1938.
    Romania: David, Sfera, Lengheriu, Vintila, Juhasz, Lupas, Bindea, Mihailescu, Baratky, Reuter, Giga Popescu.Antrenor Virgil Economu.
    Baratky implanta spada in poarta lui Olivieri, iar italienii se prabusesc.Reuter si Baratky dau iama in apararea italiana, dar Olivieri scapa de data asta.Tribunele sunt reduse la tacere.Privesc fascinat spre ele, fericit si nu-mi vine sa cred.Tot stadionul Lazio este invaluit de fum.Arde ceva oare?Sau si-a aprins pipa iarasi vestitul Vezuviu?Imposibil, vulcanul e prea departe de noi, tocmai la Neapole.Atunci?
    Ca la o comanda invizibila, dupa inscrierea golului nostru, italienii din tribune si-au aprins tigarile.Aproape 15-20 000 de tigari, cred, conectate parca la un sigur foc, coplesind intregul teren de joc cu un val ggros, inecacios.Valuri de fum coboara din toate partile., invaluindu-ne pe toti.
    Italienii se agita o vreme, crispati, dar atacurile lor devin tot mai lucide, mai taioase.Incet, incet, imi dau seama ca in gardul aparari noastre se produc “sapaturi”, ca sipcile cad sub izbiturile necrutatoare ale lui Piola, Bertoni, De Maria.Si iata fatidicul minut 61…nu l-am uitat nici azi.S-a executat o lovitura libera, Piola a tasnit la minge dar s-a izbit de o stanca, Lazar Sfera, care desi mai scund avea o detenta remarcabila.Balonul a sters fruntea lui Piola, a sarit peste Sfera, apoi si peste Lengheriu.Vedeam mingea cum cade la 6 metri si instinctiv m-am avantat spre ea tipand la Misu:”Las-o!”.Dar Legheriu era ocupat cu un alt adversar , care parca rasarise din pamant , haituind si el balonul.Presat de Bertoni, caci despre el era vorba, Misu s-a fastacit incercand sa degajeze..Mingea s-a izbit de Bertoni si a sarit la un metru de poarta.Biavati l-a impins usor pe Lupas, dezechilibrandu-l si acesta n-a mai reusit sa schimbe traiectoria balonului, care a intrat usor in poarta , atinsa si de italian.Stadionul a devenit un vulcan…

    Intre timp, pe teren, atmosfera devenise foarte incinsa.Reuter s-a enervat si l-a lovit pe Piola, De Maria l-a cosit pe Baratky…Baietii mi-au spus la sfarsit ca m-am aruncat ca un halucinat la picioarele lui Piola si Bertoni, scapati singuri spre poarta strigand:<<N-o sa va mai mearga!>> .Apoi am zburat la o minge inalta cu atata furie si inversunare, incat laolalta cu balonul am prins si capetele a doi italieni.Mai tarziu l-am blocat pe Bertoni cu un plonjon disperat, planand prin aer circa patru metri.Am simtit apoi mingea la piept si doua lovituri groaznice.Bertoni ma izbize la cap si la ficat.Mi-am palpat fruntea, simtind cucuiul cum creste sub palma mea.Curios, rana de la cap nu ma mai durea, in schimb la ficat parca aveam o rana deschisa.Am ramas la pamant cu mingea in brate.Nu ma mai puteam ridica.Sfera, langa mine mormaia ingrijorat: <<Mircea, o sa te nenorocesti daca mai sari asa>>.Apoi, probabil ca am lesinat.M-am trezit mai tarziu pe tusa, masat de Sepci, iar Deak imi facea vant cu un prosop.O clipa m-am gandit sa cer schimbarea cu Petrica Radulescu.Dar in momentul urmator am inteles ca lupta nu e incheiata si baietii au nevoie de mine acolo in poarta.M-am ridicat cu greu si sprijinit de Sepci am inceput sa merg greoi.Imi tremurau genunchii.Am auzit aplauze din tribuna.Italienii salutau teintrarea mea in lupta….La sapte minute de la egalarea italienilor, am luat din nou gol, EXCLUSIV DIN GRESALA MEA.Am ezitat la o centrare periculoasa.Si curios, din acea clipa mi-am dat seama ca cele doua goluri nu-mi mai leaga lanturi de picioare cu obsesia lor, ca voi relua lupta de la capat, ca si cand scorul ar fi alb…”
    Ion Lupas : <<Dupa inscrierea golului doi, italienii au atacat la boineta, ne-au dat peste cap apararea, presand tot mai insistent poarta lui David.Bertoni, Piola, Biavati, De Maria, Reguzzoni si Locateli au izbit balonul cu furie, cu siretenie, cu disparare, de la cinci metri, de la trei metri si chiar de la un metru de buturile lui Mircea.Dar Il Dio n-a mai putut fi infrant…>>.
    Silvio Piola : << Am fi putut realiza mai mult, dar acest portar , David, este omul-minune.Italienii nu gresesc cand fac din el un zeu.Il Dio>>.
    Vittorio Pozzo : << Cu Piola in centru si cu David in poarta un selectioner nu mai are probleme cu echipa>>.
    —————————————————————-
    “1978- Bucuresti,
    Deodata , un taxi in plina viteza despica o baltoaca de toata frumusetea, chiar langa trotuar si ne stropeste din cap pana in picioare.Nu avem timp de replica si , surpiza, masina franeaza brusc si un barbat carunt, soferul , alearga prin ploaie sa-si ceara scuze, timid:
    -Va stiu din tinerete, …Jucam si eu la Turda, am fost cel mai mare admirator al dumneavoastra.V-am carat si valiza, odata, la un meci cu Ripensia….Iar acum am simtit asa, ca un fier inrosit in inima…Cum adica sa-l stropesc cu noroi pe Il Dio…tocmai pe el, idolul tineretilor mele?
    Cu miscari stangace incearca sa stearga cele cateva pete de noroi….”
    —Fragment din cartea lui George Mihalache “Il Dio si diavolii din fata portii”, 1979—


    http://blog.mysport.ro/newsted/2008/...tat-italienii/

  8. #8
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    Maubeuge, FR
    Posts
    5,695
    Posts Thanks / Likes

    Default

    MINUNEA BLONDA DIN GIULESTI


    Multi dintre contemporanii si admiratorii sai aveau sa spuna peste ani ca Baratky n-a fost cu nimic mai putin, ca dotare si inteligenta în joc decît celebrul Di Stefano.

    Iuliu BARATKY (14 mai 1910 � 14 aprilie 1962)

    Din pacate, Baratky a evoluat în perioada boema a fotbalului cînd rezultatul era mai putin important decît azi, cînd fotbalul a devenit o industrie. Iuliu Baratky s-a nascut în 1910 la Oradea, în cartierul Lighety.

    Tatal sau, propietar al unei unei macelarii, i-a facut cadou în copilarie o minge si tînarul Giussy îsi exersa sutul în peretele grajdului. Se spune ca înca de atunci sutul sau avea o tarie nemaipomenita speriind caii cu fiecare sut al sau. Una din primele victime ale acestui "copil minune" avea sa fie portarul nationalei, {tefan Stroch, care la derby-ul oradean CAO � Staruinta a avut nesansa sa receptioneze în plina figura un sut al pustiului de 16 ani.

    Dupa meci, cu ochiul si nasul umflat, Stroch l-a certat pe juniorul Baratky, întrebîndu-l daca îsi da seama ce i-a facut lui, portarul nationalei. Inocent, Baratky l-a întrebat de ce n-a încercat sa puna mîna în calea mingii, la care mai îmbunat, portarul i-a spus �ca sa nu mi-o fracturez�. Cu toate acestea, tînarul Baratky a debutat în nationala româna destul de tîrziu, la 23 de ani fiindca a jucat întîi pentru nationala Ungariei.

    Debutul sau avea sa fie unul cu cîntec, deoarece s-a produs într-un meci oficial cu Elvetia în preliminariile mondialului din 1934. Baratky a fost contestat si meciul, egal pe teren, s-a incheiat 3-0 pentru elvetieni la �masa verde�. Baratky continua sa fie cosmarul portarilor, Jean Lapusneanu de la Venus primind într-un meci cu Crisana un gol fantastic.

    La o lovitura libera executata de Baratky de la 30 de metri, mingea a lovit bara interioara a portii ricosînd înapoi în teren pe linia de 16 metri. Lapusneanu nici n-a vazut-o, si dupa 40 de ani înca nu se împacase cu gîndul ca a fost gol...

    De altfel Baratky era recunoscut pentru forta si precizia sutului, ramînand celebre pariurile în care punea sticle de bere pe transversala si le spargea cu suturi de la 16 metri. De la Oradea, Baratky s-a transferat în Giulesti, unde în scurt timp a devenit idolul feroviarilor. El i-a condus pe acestia la finala (nedisputata) cu Ferencváros Budapesta, cînd la meciul cu marea Hungária Budapesta (azi MTK) a înscris un gol de antologie. Scapat singur în careu, Giussy a fost faultat de Biro, mingea a cazut între cei doi si portarul Szabó, iesit la recuperare.

    Atunci Baratky, aflat la pamînt si-a potrivit mingea pe spit si cu o executie acrobatica a aruncat-o peste Szabó în poarta goala... Furios ca rapidistii stau în calea sa în cupa, prefectul politiei capitalei, Gavrila Marinescu l-a arestat împreuna cu alti trei giulesteni, ceea ce nu i-a împiedicat pe Baratki si amicii sai ca dupa eliberare, sa cîstige rejucarea meciului...

    Meciuri mari a mai facut cu Suedia în 1937 la Bucursti, cu acel penalty de antologie transformat în minutul 89 la 2-1 pentru suedezi, 11 m, în fata unui portar, Gustav Sjöberg, care facuse minuni în acel meci. Singurul care a avut nervi sa bata penaltyul a fost Baratky, dar nu oricum. S-a îndreptat spre minge, a schitat o fenta cu unul din picioare, portarul a plecat fiind derutat, iar Baratky din cadere a sutat cu celalalt picior în coltul opus. Desigur, sutul n-a avut forta, balonul se îndrepta lin spre poarta, dar portarul, hipnotizat, l-a urmarit cum se scurgea în poarta...

    Mingea s-a oprit dupa linia portii, dar fara a atinge plasa! O alta istorioara e cea a lui Ionica Bogdan (care a tinut enorm la Giussy) care dupa un meci cîstigat s-a dus la restaurantul �Luther� unde cînta celebra Maria Tanase, si a cerut ca orchestra sa se suie în copacii ce imprejmuiau gradina.

    Cînd Baratky a aparut, orchestra a început sa cînte, spre uimirea "maestrului", care nu stia care-i sursa... Ca antrenor Baratky a antrenat scurt timp si nationala, iar la RATA Tg.Mures, marele Voinescu, a avut sansa de a lucra cu el, marturisind ca a avut enorm de învatat de la cel poreclit de presa vremii "Minunea blonda".

    Iuliu BARATKY (atacant)

    � Data nasterii: 14.05.1910 (Oradea) � Decedat: 14.04.1962 (Bucuresti)

    � Primul meci în Divizia A: 10.09.33: Venus Bucuresti � Crisana Oradea 0-1

    � Ultimul meci în Divizia A: Ot elul Resita - RATA Tîrgu-Mures 5-3

    � Echipe la care a jucat: � 1922-28: Staruint a Oradea, 1928-30: CA Oradea, 1930-33: Hungária Budapest (Ungaria), 1933-36: Crisana Oradea, 1936-44 si 1944-45: Rapid Bucuresti, 1944: Carmen Bucuresti, 1945-46: suspendat un an, 1946-47: Libertatea Oradea, 1947-48: RATA Tîrgu-Mures

    � Total Divizia A: 155 meciuri, 100 goluri

    � A cîstigat Cupa României de 4 ori: 1937, 1939, 1940, 1941

    � Total echipa nationala: 20 meciuri, 13 goluri

    � Total echipa nationala a Ungariei: 9 meciuri, 0 goluri

    � A participat în Cupa Mitropa în 1938 (2 meciuri, 1 gol) si 1940 (5 meciuri, 1 gol)

  9. #9
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    Maubeuge, FR
    Posts
    5,695
    Posts Thanks / Likes

    Default

    CM 1934, Italia

    În 1934, urma să se dispute primul Campionat Mondial pe teritoriu european, mai exact în Italia. Pe lângă această premieră, urmau să fie şi altele : Italia a fost nevoită să dispute meciuri preliminarii, fiind singura ţară gazdă a vreunui turneu final care a fost nevoită să evolueze în calificări. Un alt fapt care nu a mai fost întâlnit în istoria Campionatelor Mondiale a fost lipsa de la un turneu final a deţinătoarei Cupei Mondiale, în cazul acesta Uruguay, Federaţia Uruguayană de Fotbal refuzând participarea la Mondialul Italian datorită refuzului Italiei în urmă cu patru ani. România a evoluat şi ea în calficări, grupa preliminară a României fiind completată de Elveţia şi Iugoslavia. Dintre aceste trei ţări, două aveau să se califice la turneul final din Italia. Primul meci al grupei s-a încheiat nedecis, scor 2-2, între Iugoslavia şi Elveţia, iar pe 29 Octombrie 1933 România se deplasa la Berna, unde întâlnea la acea dată, pe Stadionul Wankdorf, reprezentativa similară a Elveţiei. Românii au condus la pauză cu 1-0, după golul jucătorului Universităţii Cluj, Graţian Sepi, iar după pauză şi-a dublat avantajul, datorită golului lui Ştefan Dobay. Când mai era de jucat un sfert de oră, Hufschmid a marcat pentru Elveţia, ducând scorul la 2-1, iar când mai erau doar 5 minute de joc, Hochstrasser a egalat. România se întorcea la Bucureşti cu un punct mare, dar avea să piardă meciul la masa verde, scor 2-0 pentru Elveţia, datorită folosirii lui Iuliu Baratky, jucător care evoluase şi în naţionala Ungariei şi nu trecuse încă timpul în care el nu mai avea voie să evolueze pentru o altă naţională. Astfel, România îşi disputa cartea calificării la Bucureşti, în compania Iugoslaviei, care avea nevoie doar de un egal pentru a se califica. Pe data de 29 aprilie 1934, pe stadionul ONEF din Bucureşti, în faţa a 20.000 de spectatori, România întâlnea astfel vecina de la sud-vest. Cu o echipă formată aproape în totalitate din jucători din vest, mai exact componenţi ai Ripensiei Timşoara, RMGT Timişoara, Crişana Oradea şi CA Oradea, România deschidea scorul în minutul 38, prin Alexandru Schwartz, jucător la Ripensia Timişoara.

    Golul lui Dobay (în negru, plan îndepărtat) cu Cehoslovacia. În poarta adversarei României se afla celebrul Planicka


    În minutul 71, părea că soarta calificării se va schimba, deoarece sârbii egalaseră prin atacantul Kragic. Însă peste doar 3 minute, vedeta naţionalei României, Ştefan Dobay, marca golul calificării naţionalei noastre. România se califica astfel pentru a doua oară la un turneu final al Campionatului Mondial. Deoarece acest Campionat Mondial s-a disputat în sistem eliminatoriu, sistemul cu grupe, iar mai apoi meciuri eliminatorii fiind schimbat de către organizatori. Astfel, România a întâlnit în prima rundă Cehoslovacia, la Trieste, pe 27 mai 1934. În faţa a 5.000 de spectatori, România avea să deschidă scorul, prin Ştefan Dobay, în minutul 10. La pauză, scorul a fost 1-0 pentru România, însă la doar 5 minute după reluare, cehul Antonin Puc avea să egaleze situaţia la 1. În minutul 67, golgheterul Mondialului, Oldrich Nejedly, avea să marcheze primul său gol, care avea să consemneze victoria Cehoslovaciei şi, implicit, eliminarea României de la acest turneu final, după doar un meci disputat în cadrul competiţiei. Nu închei acest capitol fără să menţionez echipa care a înfruntat Cehoslovacia : Vilmos Zombory - Emerich Vogl - căpitan, Gheorghe Albu - József Moravetz, Rudolf Kotormány, Vasile Deheleanu - Silviu Bindea, Nicolae Covaci, Graţian Sepi, Iuliu Bodola, Ştefan Dobay.


    http://sportpedia.mysport.ro/Nationa...urneele_Finale

  10. #10
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    Maubeuge, FR
    Posts
    5,695
    Posts Thanks / Likes

    Default

    CM 1938, Franţa


    Silviu Bindea, marcatorul unei duble în primul meci în compania Cubei


    După ce Italia organizase Campionatul Mondial de Fotbal în urmă cu patru ani, o altă naţiune din Europa urma să fie gazda acestei importante competiţii : Franţa. Se pare că acest lucru s-a datorat faptului că preşedintele FIFA, Jules Rimet, era francez, însă faptul că această competiţie a avut loc în Europa a cauzat retragerea a două formaţii din America de Sud, care au refuzat să joace preliminarii : Argentina şi Uruguay. Spania nu a putut participa la preliminarii, datorită Războiului Civil Spaniol, iar Austria, deşi s-a calificat, nu a participat la acest Campionat Mondial, din cauza Anschluss-ului (anexarea Austriei la Germania), eveniment petrecut în luna martie a anului 1938. Campionatul Mondial din Franţa are mai multe premiere : este primul turneu în care ţara gazdă se califică automat (în 1930, nu au existat calificări, iar în 1934 Italia s-a calificat după disputarea meciurilor preliminarii). Un alt lucru realizat în premieră la această competiţie este calificarea automată a deţinătoarei titlului mondial, şi anume Italia. Naţionala României s-a calificat automat la acest turneu, datorită retragerii Egiptului din preliminarii. Astfel, România devenea, alături de alte câteva naţiuni (Brazilia, Belgia, Franţa) una din echipele care a participat la toate turneele finale ale Campionatului Mondial până în acel an. Ediţia din 1938 este ultima în care turneul se dispută în sistemul eliminatoriu, iar România a întâlnit, în prima rundă, la Touluse, pe 5 iunie, Cuba. În faţa a 6.000 de spectatori, România pornea favorită în faţa cubanezilor, iar Silviu Bindea, jucătorul Ripensiei, deschidea scorul în minutul 35. Din păcate, în ultimul minut al primei reprize, Hector Socorro, vedeta naţionalei Cubei, egala situaţia la 1. După pauză, Cuba trecea în avantaj, prin golul lui Magrina din minutul 69. Însă când totul părea pierdut pentru naţionala ţării noastre, a venit golul lui Iuliu Baratky din minutul 88, gol care a dus meciul în prelungiri. În minutul 103, Tunhas marca pentru Cuba, însă Silviu Bindea a egalat din nou, meciul încheindu-se 3-3, ceea ce însemna că era nevoie de o rejucare. Să amintim echipa României care a evoluat în acest meci : Dumitru Pavlovici - Rudolf Burger, Vasile Chiroiu - Vintilă Cossini ,Gheorghe Răşinaru, Ladislau Raffinsky - Silviu Bindea, Nicolae Covaci-căpitan, Iuliu Baratky, Iuliu Bodola, Ştefan Dobay. Aşa că, pe 9 iunie, la 4 zile după meciul încheiat la egalitate, România întâlnea Cuba pentru o rejucare care avea loc tot la Toulouse, pe Stadionul Chapou. Ca şi în meciul din urmă cu 4 ani, cu Cehoslovacia, România a deschis scorul prin Ştefan Dobay. Din păcate, exact ca şi în meciul cu echipa lui Nejedly şi Planicka, românii nu au putut ţine rezultatul în favoarea lor : mai întâi, acelaşi Hector Soccoro a marcat pentru a egala situaţia de pe tabelă, iar Tomas Fernandez a stabilit scorul final în minutul 57 : Cuba învingea cu 2-1, iar România ieşea din nou prematur de la un turneu final al Campionatului Mondial. Echipa României din cea de-a doua partidă disputată în compania Cubei : Robert Sadowsky - Rudolf Burger, Iacob Felecan - Andrei Bărbulescu,Gheorghe Răşinaru, Ladislau Raffinsky - Ionică Bogdan, Ioachim Moldoveanu, Iuliu Baratky, Iuliu Prassler, Ştefan Dobay. La final, formaţia care avea să triumfe a fost tot Italia, care a învins în finală Ungaria cu scorul de 4-2. Înainte de meci, Benito Mussolini a transmis un mesaj echipei Italiei : Câştigaţi sau muriţi ! La finalul meciului, portarul maghiar, Antal Szabo, a declarat că deşi a primit patru goluri, a salvat mai multe vieţi omeneşti. Din păcate pentru el şi pentru naţionala Ungariei, a fost indus în eroare de sloganul lui Mussolini, care nu avea nicio legătură cu executarea fotbaliştilor italieni în caz de înfrângere.



    Iuliu-Giussy Baratky, una din legendele Rapidului, a marcat şi el la acest turneu final

    http://sportpedia.mysport.ro/Nationa...urneele_Finale

  11. #11
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    Maubeuge, FR
    Posts
    5,695
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Amintiri cu “Bombardierul” Bazil Marian!

    Unica prin consistenta sa, istoria Marelui Rapid ii acorda un loc de cinste in ale sale pagini de aur “Bombrdierului” Bazil Marian.
    Am sa incerc sa reiau un articol ce evidentiaza ce inseamna perioada in care fotbalul era o bucurie intre prieteni si nu mascarada prezenta.
    ” Pantera vestului” portarul CFR-ului Timisoara n-a uitat nici un moment episodul din partida CFR BUCURESTI - CFR TIMISOARA disputata pe stadionul Giulesti, Catedrala Fotbalului Romanesc. Oricat de bine aparase Dumitru Pavlovic in acest meci, ca si in multe altele, el nu reusise sa-i impiedice pe bucuresteni sa conduca cu 2-0.Victoria feroviarilor din capitala nu mai putea fi pusa in cumpana, dar pantera continua sa execute salturi de la un stalp la altul al portii, pentru a nu se intoarce acasa, in “Orasul Fotbalului” , Timisoara , cu un sac de goluri care i-ar fi stricat firma creata in anii de glorie a Ripensiei si in partidele cand aparase poarta echipei nationale.

    Deodata pe la 20 de metri , l-a observat pe Bazil Marian.Mai mult n-a putut sa remarce. In clipa urmatoare, sutul acestuia se declansase spre poarta sa cu viteza si forta unei ghiulele, iar mingea s-a oprit la vreo 200 de metri tocmai la depozitul de lemne din capatul terenului.

    Dar nu acesta avea sa fie momentul de varf al meciului , episod indelung comentat, ci secventa care a urmat.Arbitrul meciului a avut o eziatre, dupa care a indicat aut de poarta, convins ca mingea trecuse de buturile lui Pavlovic.Convins si neconvins, in acelasi timp, dovada fiind momentul de cumpana pe care il avuse.Dubiul nu putea veni , insa, decat in avantajul echipei timisorene si asa condusa cu 2-0. In consecinta , asa cum spuneam, arbitrul a indicat aut de poarta.Dumitru Pavlovici a parasit poarta si s-a indepartat spre arbitru, confirmand ca a fost gol, ca mingea trecuse prin plasa, o plasa veche si uzata, uzata pur si simplu nemontata perfect, asa cum cerea regulamentul.Oricum, tunarul Marian marcase gol!
    Potrivit regulamentului, recunoasterea jucatorului nu reprezinta un element de care arbitrul trebuie sa tina seama.Numai el si ajutoarele sale de linie au dreptul regulamentar de a se pronunta asupra unei faze litigioase. Dar fair-play`ul timisoareanului, modul in care i s-a adresat: “E pacat, domnule arbitru,sa nu acordati un gol pur si simplu extraordinar!”, l-au determinat pe conducatorul partidei sa valideze golul.
    Dupa incheierea jocului, fireste, s-a discutat mult pe aceasta tema.Sutul de-a dreptul fantastic pusese in incurcatura multa lume.Unii ar fi fost gata sa jure cu mana pe inima ca mingea trecuse ca un bolid pe langa poarta lui Pavlovici.Dar acesta a curmat toate indoielile cu o replica ramasa celebra:”Cel mai bucuros ca a fost gol sunt eu.Altfel , daca sutul lui Marian m-ar fi izbit in plin , n-as mai fi putut continua
    acest meci”

    Despre Bazil Marian s-a spus ca s-a oprit si s-a asezat pe minge chiar pe linia portii inainte de a marca. ca, alaturi de Ozon si Dobai a fost fotbalistul ce a reusit sa rupa plasa portii. File de poveste.

    A fost fotbalistul care, alaturi de un alt nume sacru, Valentin Stanescu, A VRUT sa joace la Rapid tocmai pentru a le da o palma morala bolsevicilor ce desfiintasera Carmen`ul pentru a face loc echipei faurite la ordin, Steaua. “Oriunde, dar nu la bosevici” au spus in tandem cele doua mari glorii: Bazil “Bombardierul” Marian si Valentin “Zimbrul” Stanescu.


    http://gabrielfuior.fzr.ro/?p=70

  12. #12
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    Maubeuge, FR
    Posts
    5,695
    Posts Thanks / Likes

    Default

    U Cluj

    In anul 1919 Societatea academică a studenţilor români „Petru Maior” din Budapesta şi-a mutat sediul la Cluj, odată cu ea venind aici şi organizaţia ei sportivă. Afluenţa mare a tineretului dornic de a urma studiile la Cluj a impus înfiinţarea unei „Cetăţi universitare”, în cadrul căreia a fost proiectat un Institut de Educaţie Fizică.[5] Odată cu venirea toamnei, în presa clujeană au apărut articole care îndemnau studenţii să participe la înfiinţarea Clubului sportiv Universitatea. La prima consfătuire avută loc în sala Prefecturii, au participat peste 100 de fotbalişti. După mai multe întruniri, s-a format comitetul de conducere şi în scurt timp au început primele antrenamente.[6] La 16 mai 1920 s-a disputat primul meci oficial la Arad, cu Gloria. Universitatea a învins cu 3-1, golurile clujenilor fiind marcate de Eugen Crâsnic, Sabin Târla si Sabin Văţianu.[7] În prima parte a activităţii sale competiţionale, „U” a participat în formula predivizionară a Campionatului Naţional, calificându-se de patru ori în turneul final: 1923-1924, 1924-1925, 1926-1927, 1929-1930.[8] În 1923, Universitatea efectuează un turneu internaţional, clujenii jucând cu câteva din cele mai importante echipe din Franţa, Italia şi Iugoslavia: 0-5 Stade Francaise (campioana Franţei), 4-2 cu Lyon, 3-0 cu Grenoble Etudiant Club, 0-1 cu Politehnica Torino şi 1-2 cu HASK Zagreb (campioana Iugoslaviei).[9] Începând din 1932, o dată cu organizarea campionatului în sistemul divizionar, activează în prima divizie. Chiar din prima ediţie, 1932-1933, reuşeşte să ocupe locul 2 în clasamentul general, fiind învinsă în finala seriilor de Ripensia Timişoara. Anul următor s-a clasat doar pe al treilea loc în seria a II-a, dar a disputat finala Cupei României cu Ripensia Timişoara (0-5). Au urmat câţiva ani cu evoluţii oscilante, iar din 1938 „U” Cluj joacă în Divizia B timp de 2 ani.[10]

    „U” Cluj în bejenie


    În 1940 clubul „U” a fost nevoit să îşi mute temporar reşedinta la Sibiu, din cauza Dictatului de la Viena, care a hotărât cedarea unei părţi din Transilvania Ungariei Horthyste.[11] La ordinul ministrului Apărării Naţionale, studenţilor de la Cluj li s-a pus la dispoziţie localul cazarmei "Avram Iancu" şi al Şcolii Speciale de Cavalerie din Sibiu. Pe lânga hrana primită la internatul unde erau cazaţi, fotbaliştii au învăţat să-şi procure surse suplimentare de hrană, prinzând peşte cu mâna pe malul Cibinului. Prada era dusă la restaurantul „Răscruci”, care le oferea, la schimb, mâncare gătită.[12] Deşi „U” nu-şi câştigase dreptul de a evolua în prima divizie, Federaţia Română de Fotbal a decis să suplimenteze numărul de locuri în Divizia A, de la 12 la 13, pentru a sprijini moral echipa clujeană aflată departe de casă.[13] În 1942 „U” Cluj ajunge pentru a 2-a oară în finala Cupei României însa pierde în faţa echipei Rapid Bucureşti. Un episod deosebit al bejeniei a fost compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din România. Compozitorii - Nelu Brateş, Seva Ivanov, Relu Constantinescu şi Mircea Olteanu - au format o trupă care a rămas cunoscută sub numele de Zombby. Lansarea oficială a „imnului-marş” a avut loc la Teatrul Naţional din Sibiu, în faţa unei săli arhipline.[14]

    „U” Cluj în 1965, după câştigarea Cupei României


    În perioada 1946-1976 „U” a actviat cu 2 exceptii, 1950 si 1957-1958, când a retrogradat în eşalonul secund, numai în prima divizie. În acest interval de timp, când, între 1950-1967, a purtat numele de Ştiinţa a ocupat locuri fruntaşe în clasament: locul 4 în sezoanele 1960-1961, 1962-1963 şi locul 3 în sezonul 1971-1972, la egalitate de puncte cu locul 2. „U” pierde o nouă finală de Cupa României în sezonul 1948-1949, în faţa CSCA Bucureşti.[15]
    Anul 1965 poate fi considerat unul de referinţă în istoria clubului universitar. Echipa de tineret a caştigat titlul naţional, Mihai Adam a devenit golgheterul României iar echipa de seniori condusă de Andrei Sepsi şi Robert Cosmoc a câştigat Cupa României, aceasta fiind cea mai mare performanţă a clubului pâna astăzi.[16] Finala jucată cu Dinamo Piteşti s-a terminat cu scorul de 2-1, golurile studenţilor fiind înscrise de doi jucători emblemă ai lui „U”: Remus Câmpeanu şi Zoltan Ivansuc. În 1976 „U” retrogradează în Divizia B, unde joacă până în 1979 când echipa antrenată de Petre Moldoveanu promovează în Divizia A. După 3 ani a retrogradat din nou, revenind dupa alţi 3 ani în Divizia A, în 1985. De data aceasta echipa era sub conducerea lui Remus Vlad, care preluase echipa în 1984. Clasările din anii următori nu au fost deloc mulţumitoare iar „U” retorgradează în 1991 în Divizia B. Anul următor revine în prima divizie sub comanda lui Ioan Sdrobiş.

    Jucătorii de la „U” Cluj sărbatorind promovarea în Liga I în 2007


    În anul 1998, după ruptura produsă între club şi sponsorul principal Banca Dacia Felix, urma să înceapă cea mai neagră perioadă a istoriei şepcilor roşii. „U” a terminat pe locul 13 sezonul 1997-1998 evitând în extremis retrogradarea în liga secundă. Inevitabilul avea să se întâmple însă anul următor, când „U” a retrogradat în Liga a II-a. A fost un sezon în care „U” a avut cea mai proastă apărare, încasând 92 de goluri, şi cel mai slab atac, reuşind să înscrie de doar 19 ori. Majoritatea jucătorilor au părăsit echipa iar „U” a început sezonul 1999-2000 cu o formaţie încropită, fapt ce a dus la prima retrogradare în Divizia C.[17] La club este adus fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău, care debutează astfel în cariera de antrenor. Universitatea promovează la pas în Divizia B dar Sabău pleaca fiind nemulţumit de faptul că nu a avut sprijinul oraşului în realizarea unei echipe noi, cu spirit profesionist.[18] În anul 2004 a fost adus la echipă experimentatul tehnician Ion Marin. Acesta nu a reuşit obţinerea unor rezultate notabile şi a fost înlocuit cu Leo Grozavu. În sezonul 2005-2006 Universitatea Cluj a ratat la limită promovarea în prima ligă, ocupând în final ultimul loc pe podium, la distanţă de 1 punct de poziţia ce asigură prezenţa la baraj. Salvarea echipei avea să vină în sezonul următor de la Adrian Falub care, aflat la prima sa experienţă ca antrenor, a reuşit promovarea îndelung aşteptată de şepcile roşii.[19]

    http://ro.wikipedia.org/wiki/U_Cluj

  13. #13
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Quote Originally Posted by hidric View Post
    hmmmm
    cam nici un nume romanesc printre numele jucätorilor de pe atunci
    Am vazut un Registru al Starii Civile al unui oras mare din vestul Romaniei, din jurul anului 1920. Numele romanesti nu erau majoritare, in schimb erau multe nemtesti, unguresti, evreiesti si sarbesti. Adica un fel de Turn Babel in miniatura. Si ce daca? Cu asemenea componenta etnica s-a facut Marea Unire de la 1918-1919 si nu am informatii ca s-ar fi produs fortat sau ca ar fi existat probleme de natura etnica. Oamenii se considerau cetateni ai Romaniei.
    Referitor la fotbal, se vede bine ca acest sport a fost importat in tara noastra si prin urmare era firesc ca majoritatea practicantilor sa nu fie de etnie romana. La inceputul secolului XX vecinii unguri si sarbi aveau structuri formate, Ungaria chiar era o forta in fotbal. Principalele zone in care au aparut echipe puternice au fost Ardealul, Banatul (acestea provenind din Imperiul austriac, unde se juca fotbal) precum si Bucurestiul (capitala) si Ploiestiul (prezente straine masive in special din mediul afacerilor). Se pare ca totul a decurs normal pana in perioada nenorocitului de razboi, iar apoi in zecile de ani de indobitocire comunisto-securista in masa, cand au fost create "adevaratele performere si reprezentante ale fotbalului romanesc" adica Dinamo si Steaua.

  14. #14
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default "Blaturile" fotbalului românesc

    Sursa: (Prosport) http://www.prosport.ro/sport-life/sp...-sezon-8032549

    Incredibil: Doi agenţi sovietici au pus la cale înfiinţarea Stelei!
    Cum a scăpat echipa de retrogradare în primul sezon

    Nimic în istoria României nu se poate compara, ca nocivitate, cu regimul comunist adus de ruşi după 1945. Fotbalul n-a făcut excepţie, iar campionatul a devenit, asemenea vieţii însăşi în proaspăta Republică Po....ră Română, o aventură periculoasă, în care totul depindea de capriciile vreunui politruc.

    În episodul de astăzi din "Blaturile fotbalului" vom încerca să surprindem circumstanţele în care au apărut Dinamo şi ASA (viitoarea Steaua) la sfârşitul anilor 40, precum şi soarta jucătorilor în lagărul numit fotbalul românesc.

    Despre înfiinţarea echipelor patronate de Ministerul de Interne şi de Ministerul Armatei s-au scris sute de articole şi chiar cărţi. Povestea este, îndeobşte, cunoscută şi poate fi rezumată destul de simplu: Dinamo a luat locul şi lotul cluburilor Unirea Tricolor şi Ciocanul, iar ASA - locul clubului Carmen.

    Au fost intervenţii care au purtat amprenta ministerelor respective: Armata a "tras" în plin, fără avertisment, ştergând de pe faţa pământului, pur şi simplu, un club particular, pentru a-i fura locul. Internele au acţionat subversiv, insinuându-se în cluburile vizate şi mascând totul sub aparenţa unor fuziuni.

    Sub ocupaţie sovietică şi conducerea guvernului adus de la Moscova, România a făcut un incredibil salt înapoi. Elitele au fost exterminate, "dictatura proletariatului" a însemnat o primitivizare a vieţii, iar sportul n-a scăpat. Până şi aranjamentele interbelice "cu perdea", uneori pedepsite de federaţie pentru a păstra aparenţele, au fost înlocuite cu abuzuri la vedere. Viaţa agitată, în care taberele se înfruntau în jocuri de culise, principii şi idei care au dus şi la progresul fotbalului (cum ar fi profesionalizarea acestui sport), a dispărut pentru simplul fapt că opoziţia era lichidată fizic.

    AS Armata, pusă pe roate de un ceferist

    Steaua, numită iniţial AS Armata, a apărut oficial pe 7 iunie 1947. Politrucii din Armată, mulţi dintre ei veniţi direct din URSS, n-au pierdut timpul. Dumitru Petrescu-Griviţa, personaj odios, fost muncitor feroviar la Atelierele Griviţa în anii 30, arestat şi condamnat pentru activităţi subversive în favoarea ruşilor, evadat şi fugit în URSS, de unde s-a întors cu armata de ocupaţie, fusese promovat general de armată.

    Cu spatele asigurat de sovietici, Petrescu-Griviţa a bătut cu pumnul în masa forurilor sportive, somând ca ASA să joace direct în prima ligă. "Asociaţia Sportivă Centrală a Armatei a luat fiinţă şi a cerut să fie introdusă în Divizia A", anunţa sec "Sportul po....r" la 7 august 1947.

    "Mama" steliştilor: Ana Pauker

    Cererea era imposibilă pentru simplul fapt că s-ar fi încălcat toate normele sportive, logice şi de bun-simţ. Şefii federaţiei de fotbal au încercat să reziste. "Chestiunea a fost pusă în şedinţa Comitetului FRFA, toţi membrii fiind de acord ca ASA să participe în Divizia Naţională, însă în «B»", pronunţa aparentul deznodământ "Sportul po....r" din 8 august 1947.

    După îndelungi frământări, federaţia a ales să sacrifice Sparta Bucureşti pentru a face loc nou-înfiinţatei AS Armata în Divizia B. Totul părea bătut în cuie. S-a publicat inclusiv programul meciurilor. Apoi a venit bomba: vicecampioana Carmen Bucureşti a fost exclusă din competiţie! "Decizia a fost luată de federaţie la ordinul direct al Anei Pauker", îşi aminteşte Angelo Niculescu (venerabilul antrenor era, pe atunci, fotbalist la Carmen) cine a făcut loc pentru ASA în prima ligă. O contribuţie esenţială a avut şi generalul Dumitru Petrescu-Griviţa. În locul echipei lui Mociorniţă, ultima grupare profesionistă din România, în Divizia A a fost introdusă AS Armata.

    Băgaţi în prima ligă, dar fără echipă!

    Pentru a înţelege mai bine absurdul situaţiei, trebuie subliniat că, în locul clubului Carmen, foarte bine organizat, cu jucători de mare valoare, a fost promovată direct în prima divizie o formaţie care n-avea nici măcar fotbalişti!

    Pe 20 august 1947, cu o zi înainte să se anunţe desfiinţarea echipei Carmen, ziarul "Glasul Armatei" (al cărui prim redactor-şef era tatăl lui Petre Roman, Walter, venit de asemenea pe tancurile sovietice) anunţa că ASA nu e încă formată şi că un întreg colectiv de conducere se zbătea să pună pe picioare lotul de fotbalişti!

    Au retrogradat, dar n-au retrogradat

    La finalul primului sezon în Divizia A, în 1948, AS Armata s-a clasat pe locul 14 şi a retrogradat după ce a pierdut barajul de promovare-retrogradare cu formaţiile venite din eşalonul secund. Acelaşi sinistru general Dumitru Petrescu-Griviţa a contestat însă rezultatul partidei Poli Timişoara - FC Ploieşti 2-3, care a consfinţit promovarea ploieştenilor şi retrogradarea viitoarei echipe Steaua. Militarii susţineau că, la 2-0 pentru bănăţeni, arbitrul le-ar fi anulat acestora un gol valabil. Bineînţeles că s-a decis rejucarea partidei şi excluderea pe viaţă a arbitrului care "îndrăznise" să anuleze golul care ar fi salvat Armata.

    La rejucare, scorul a fost cel aşteptat de militari: 1-1. S-a refăcut clasamentul şi, de data asta, AS Armata a ieşit, în sfârşit, deasupra liniei. Aşa a apărut gruparea care avea să obţină, ulterior, cele mai preţioase trofee din fotbalul românesc.

    În episodul viitor vom vorbi despre felul în care viitoarea Steaua a câştigat primele Cupe şi campionate: prin încorporarea cu arcanul a fotbaliştilor, terorizarea şi desfiinţarea echipelor adverse, ţepe şi blaturi care astăzi ar fi numite de Gigi Becali, pompos, "premierea adversarilor". Artizanul acestei "abordări" avea să fie un alt personaj malefic din istoria României: Nicolae Ceauşescu.

    Dumitru Petrescu, cel care a organizat şi înfiinţat Steaua, a fugit în URSS în 1935. Încadrat în Direcţia a VII-a a Armatei Roşii, se ocupa cu subminarea armatelor inamice

    Ana Pauker, pe numele real Hanna Rabinsohn, supranumită "Stalin cu fustă", a devenit agent sovietic încă din 1920

  15. #15
    Member Mentor
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Posts
    571
    Posts Thanks / Likes

    Default "Blaturile" fotbalului românesc

    Sursa: (Prosport) http://www.prosport.ro/sport-life/sp...dinamo-8032563


    Planul diabolic prin care unul din cei mai mari torţionari din România a înfiinţat Dinamo!

    Dinamo a avut o ascensiune diferită, dar la fel de necinstită precum cea a omologilor de la Armată. Inspiraţi şi iritaţi de succesul militarilor, generalii de Securitate şi Miliţie au decis, în 1947, că e momentul ca şi Ministerul de Interne să-şi facă echipă. Tactica a fost însă mai vicleană: n-a fost desfiinţat un club, ci furate două!

    Unirea Tricolor promovase, în primăvara anului 1947, pe prima scenă după o luptă grea, în Divizia B, cu Venus. La oboreni, care erau antrenaţi de celebrul Ştefan Cârjan, apăruseră jucători de mare clasă, precum tânărul Titus Ozon. "O vreme am supravieţuit aşa, mergeau nea Fane Cârjan şi ceilalţi cu căciula în mână pe la unul şi pe la altul, pentru a face chetă. În prima divizie erau însă alte cerinţe. După promovare, echipa s-a destrămat", povestea marele fotbalist în 1995. Chemat de trei dintre colegi, care semnaseră deja cu Jiul Petroşani, Ozon a plecat la "mineri".

    Negustorii oboreni, ameninţaţi că li se închid magazinele

    În acest moment de cumpănă au intervenit Internele. Ministerul a făcut o ofertă de fuziune între Unirea Tricolor şi FC Poliţia. Autorităţile promiteau lucruri atrăgătoare: se păstra numele Unirea Tricolor, nu se schimbau culorile (albastru-negru), echipa rămânea în cartierul Obor, se moderniza stadionul şi erau păstraţi vechii jucători, care urmau să primească serviciu în cadrul ministerului! Antrenorul Ştefan Cârjan şi secretarul Constantin Anghelache n-au înghiţit însă momeala.

    Autorii studiului "Istoria fotbalului românesc" au stat de vorbă cu Vasile Roman, vechi suporter al Unirii Tricolor, care a povestit cum au decurs lucrurile: "Evreii rusofoni de la Ministerul de Interne au pus la cale un plan diabolic. Clubul Unirea s-a trezit cu o grămadă de membri susţinători, toţi angajaţi ai MAI. Prin cartier mişunau agitatori care susţineau fuziunea Unirea Tricolor - MAI. În primăvara lui 1947 au spart magazia echipei şi au furat tot echipamentul. Ne-au ajutat celelalte cluburi, Ciocanul şi Carmen, să depăşim momentul. Se făceau presiuni asupra negustorilor oboreni, care erau ameninţaţi că li se vor închide magazinele". Colonelul Cruţescu, preşedintele de atunci al Unirii, a fost şantajat şi ameninţat că va fi dat afară din armată, dacă nu se face fuziunea.

    Unirea Tricolor, obligată să fuzioneze

    "Prima Adunare Generală a susţinătorilor a fost convocată la Şcoala «Matei Basarab». (...) În ziua cu pricina, la ora 17:00, când fusese convocată adunarea, sala de clasă era ocupată de noii membri susţinători ai echipei din MAI, iar noi, cei cu state vechi de suporteri ai Unirii, ne-am îngrămădit pe lângă geamuri. S-a hotărât ca la viitoarea Adunare Generală să se discute fuziunea" , povestea acelaşi Vasile Roman.
    Startul dezastruos de sezon, echipa decimată, criza financiară şi şantajul Ministerului de Interne au dat rezultate: antrenorul şi secretarul, care se opuseseră fuziunii, au demisionat, iar preşedintele a cedat. Pe 4 octombrie 1947, o nouă Adunare Generală hotăra fuziunea, noul club numindu-se Unirea Tricolor-MAI. Securiştii lucraseră perfect, ca în manualele de mani....re ale NKVD.

    Practic, aici s-a terminat istoria Unirii Tricolor. Pe viitor, şedinţele s-au organizat la sediul Miliţiei, unde membrii vechi n-au mai primit permisiunea să intre. Însuşi ministrul de Interne, Teohari Georgescu, unul dintre cei mai mari torţionari din istoria României, s-a implicat decisiv. Au fost aduşi jucători (printre care şi Titus Ozon, revenit de la Jiul), echipa se antrena şi făcea cantonamente la fermele Miliţiei, conducerea clubului a devenit, treptat, eminamente "cu epoleţi". Cu toate acestea, Unirea Tricolor-MAI a retrogradat în 1948.

    Ciocanul, următoarea victimă

    S-a purces atunci la cea de-a doua samavolnicie. Prevăzând că nu mai sunt şanse de salvare, Ministerul a "înghiţit" o altă grupare de cartier, Ciocanul, echipa evreilor din cartierul Dudeşti, care juca tot în Divizia A. Pe 11 aprilie 1948, "Sportul românesc" anunţa: "Ciocanul şi Unirea Tricolor-MAI au devenit Dinamo A şi B".

    Ulterior, Ciocanul, adică Dinamo A, a rămas în prima ligă şi în Bucureşti. Unirea Tricolor, numită Dinamo B, a ajuns în liga secundă, fiind, până la urmă, mutată în Braşov.

    Teohari Georgescu, fost muncitor tipograf, a fost instruit chiar la Moscova. După 1944, primea ordinele direct de la şeful agenturii sovietice în România

 

 

Thread Information

Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •  
Back to Top