Dacia Sandero va fi disponibila in Romania cu o garantie de un an si jumatate, in limita a 100.000 de kilometri, in timp ce in alte state va avea trei ani de garantie, tot pana la 100.000 de kilometri, motivul acordarii unui interval mai scurt pe plan local fiind legat de costuri, scrie Mediafax.

"Dacia Sandero va avea aceleasi conditii de garantie ca Logan Sedan, din motive care tin de costuri. Pe alte piete, Sandero va fi mai scump decat in Romania, dar va avea si o garantie mai mare. Pentru Romania am decis sa-i acordam posibilitatea clientului de a opta pentru garantie extinsa, contra cost, in conditiile in care multi posesori nu doresc trei ani de garantie", a declarat, joi directorul comercial al Dacia, Renault si Nissan, Jacques Daniel.

Un automobil Dacia Logan Sedan are un an si jumatate garantie, in limita a 100.000 de kilometri. Extinderea garantiei costa 698 lei (circa 200 de euro) in cazul modelului amintit. Pentru Sandero, oficialul Dacia nu a precizat costurile programului de garantie extinsa.

Pe site-ul international al Dacia Sandero se arata ca in statele Italia, Franta, Belgia, Croatia, Cehia, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Spania si Elvetia modelul va avea trei ani de garantie in limita a 100.000 de kilometri.

In Slovenia garantia va fi de tot de trei ani, dar in limita a 150.000 de kilometri, in timp ce in Algeria nu este specificata perioada garantiei, iar in Turcia modelul va avea doi ani de garantie, fara sa fie precizat numarul de kilometri.

"Garantia oferita in diverse tari este mai mult un element de marketing. In Romania Dacia este foarte cunoscuta si nu are nevoie de promovare agresiva, insa in alte state oamenii nici nu au auzit de Dacia si atunci trebuie sa venim cu elemente care sa ofere certitudinea unui produs de calitate", a explicat Jacques Daniel.

Dacia va lansa oficial pe piata romaneasca modelul Sandero in luna iunie, automobilul fiind prezentat pentru prima data la salonul auto de la Geneva.

Cu 230.000 de vehicule comercializate anul trecut, Dacia a inregistrat o crestere a vanzarilor la nivel mondial cu 17,4% fata de 2006.

In Romania au fost vandute 102.062 de unitati, cel mai bine vandut model fiind Logan Sedan.

Dacia a raportat pentru anul trecut un profit net in crestere cu 17,2% fata de 2006, de la 377,27 milioane lei (107 milioane euro) la 442,34 milioane lei (132,54 milioane euro). Compania a inregistrat in 2006 un profit net de 377,27 milioane lei (107 milioane euro) in crestere cu 26,4% fata de nivelul din 2005.

Capacitatea de productie instalata a Dacia ar trebui sa creasca, in acest an, la 350.000 de unitati pe an, urmand ca in 2009 sa ajunga la 400.000 de unitati pe an, dupa investitii de peste 300 de milioane de euro facute de Renault. Productia ar trebui sa depaseasca 310.000 unitati in acest an.

http://economie.hotnews.ro/stiri-aut...alte-state.htm