Compania are in plan sa se listeze la Londra pana in decembrie, operatiune prin care vrea sa stranga circa 500 de milioane de dolari. Zoltan Teszari, actionarul majoritar, va deveni oficial miliardar in urma acestei operatiuni. Operatorul telecom RCS& RDS a amanat pentru a doua jumatate a anului viitor lansarea serviciilor de telefonie mobila, programata initial pentru sfarsitul acestui an.

"Societatea a castigat recent o licenta pentru furnizarea de servicii de telefonie mobila 3G in Romania, servicii ce urmeaza sa devina operationale pana la mijlocul anului 2008", au precizat oficialii RCS&RDS. Operatorul a anuntat anterior ca reteaua de telefonie mobila va fi construita pe baza unei solutii furnizate de compania Nokia. Cele doua companii nu au precizat valoarea contractului, insa surse din piata estimeaza la cel putin 150 mil. euro investitia in lansarea serviciilor de telefonie mobila.
Intentia RCS&RDS este ca la jumatatea anului viitor serviciile de telefonie mobila sa fie disponibile pentru o jumatate din populatia Romaniei.

RCS&RDS mizeaza pe lansarea pe piata locala a unor servicii quad-play (telefonie fixa si mobila, TV prin cablu si satelit si acces la internet), dar va avea de infruntat o competitie dura de la operatori consacrati, precum Orange, Vodafone si Telemobil (Zapp), scrie Financial Times.

"Trebuie sa admitem ca vom concura cu niste jucatori internationali puternici", a declarat Alexandru Oprea, presedinte si director general al companiei, citat de FT.

RCS&RDS a anuntat si numarul cumulat de clienti pe care il avea la jumatatea acestui an in cele sase piete (Cehia, Croatia, Romania, Serbia, Slovacia si Ungaria) pe care opereaza in prezent, pe cele patru linii de business (televiziune prin cablu, internet, telefonie fixa, televiziune prin satelit DTH). Astfel, compania avea la sfarsitul lunii iunie aproximativ 1,34 milioane de clienti pentru serviciile de cablu TV, 1,73 milioane de clienti pentru serviciile de televiziune prin satelit, 590.000 de clienti pentru serviciile de acces la internet si 862.000 de utilizatori ai serviciilor de telefonie fixa.

Oficialii RCS&RDS iau in calcul intrarea pe pietele din Slovenia, Bosnia si Macedonia.

RCS&RDS are cei mai multi clienti in Romania, singura linie de business unde este probabil ca numarul cumulat de utilizatori din celelalte cinci piete din regiune sa fie mai mare sau egal cu cel de pe piata locala, fiind cel al televiziunii prin satelit. Operatorul anuntase in luna martie a acestui an un numar de 510.000 de clienti pe televiziunea prin satelit pentru Romania.

RCS&RDS a comunicat anterior pentru Romania 1,15 milioane de clienti pe cablu TV (in decembrie 2006), 500.000 de clienti pentru serviciile de acces la internet (septembrie 2007) si un milion de utilizatori ai serviciului de telefonie fixa (octombrie 2007).

Operatorul nu a comunicat pana in prezent la intervale regulate numarul de clienti sau veniturile. De altfel, in cadrul anuntului oficial privind intentia companiei de a se lista la Bursa din Londra, RCS&RDS a mentionat pentru prima oara nivelul profitului EBITDA (inainte de deducerea dobanzilor, taxelor, deprecierilor si amortizarii) inregistrat de companie anul trecut. Potrivit RCS&RDS, in 2006 veniturile au fost de 297,1 mil. dolari, iar profitul EBITDA de 109,0 mil. dolari.

Compania a precizat ieri ca Morgan Stanley si UBS Investment Bank au fost numite in calitate de Joint Global Coordinators si Bookrunners, informatie publicata in premiera de Ziarul Financiar, in editia din 1 august.

Operatorul telecom RCS&RDS intentioneaza sa obtina 500 mil. dolari (354 mil. euro) din listarea unui pachet de actiuni reprezentand 15% din capital la Bursa de Valori de la Londra, oferta publica fiind prevazuta pentru inceputul lunii decembrie. Compania este astfel evaluata la 3,5 miliarde de dolari (2,48 mld. euro).

Bakhyt Week, analist la compania de consultanta in telecomunicatii Pyramid Research, a declarat pentru FT ca acesta este "momentul potrivit" pentru ca RCS&RDS sa se listeze pe bursa, adaugand ca operatorul trebuie sa stranga capital pentru a intra pe piata de telefonie mobila "inainte sa fie prea tarziu".