Flamingo International a transferat cele sase unitati ale proiectului Future Shop unui nou proprietar, in cadrul unei tranzactii derulate pe parcursul celui de-al treilea trimestru al anului si preconizata a se finaliza in aceasta luna
Decizia de a stopa proiectul Future Shop a fost prevazuta in planurile de dezvoltare ale Grupului pentru a doua parte a anului 2007, negocierile cu potentialii cumparatori fiind demarate inca din primul trimestru al acestui an. Compania care a preluat cele sase magazine Future Shop de la Grupul Flamingo International este MCS Communications, parte a unui grup mai mare de companii din care mai fac parte Hat Romania sau Boom TV.

"Stoparea proiectului Future Shop a fost anuntata si pregatita de catre Flamingo International inca de la inceputul anului, atunci cand am anuntat prioritatile noastre pentru perioada imediat urmatoare - consolidarea retelei de magazine Flanco World si imbunatatirea performantelor unitatilor Flamingo Computers si Flanco. In urma unei lungi perioade de negocieri cu mai multe companii interesate de achizitionarea magazinelor Future Shop, am decis ca este oportun sa incheiem tranzactia cu MCS Communications, un jucator important pe piata locala de telecomunicatii", a declarat directorul executiv al Flamingo International, Jiri Rizek.

In urma tranzactiei, Grupul Flamingo International va cesiona contractele de chirie pentru magazinele Future Shop catre MCS Communications si va transfera in totalitate catre noul proprietar stocul comercial si mijloacele fixe detinute in cele sase unitati. Brand-ul Future Shop va ramane in portofoliul Flamingo International, putand fi reactivat in viitor daca va aparea o oportunitate de dezvoltare in acest sens.