Dispare varianta print a ziarului „Realitatea Romaneasca“, una dintre investitiile in presa ale lui Ioan si Viorel Micula.

Incepind de luna viitoare, cotidianul „Realitatea Romaneasca“ detinut de fratii Ioan si Viorel Micula, patronii European Drinks, va aparea doar in varianta electronica, ne-a declarat Gabriel Nastase, redactor-sef al publicatiei. „De dimineata (ieri-dimineata - n.red.) la redactie au venit reprezentanti ai patronatului care ne-au comunicat ca patronii au in vedere reorientarea ziarului in sensul ca, incepind de luna viitoare, acesta va aparea doar in editia online“, ne-a spus Nastase. Potrivit acestuia, acest lucru presupune si restructurarea ziarului, in conditiile in care departamentele de difuzare si paginare vor disparea. Totodata, se va face o restructurare si in rindul redactorilor. „Luni vor intra in preaviz 11 angajati, care nu fac parte din corpul redactional. Tot de saptamina viitoare vor incepe si discutiile individuale cu redactorii si conducerea“, a mai precizat redactorul-sef al „Realitatii Romanesti“. In momentul de fata, in redactie lucreaza aproximativ 60-70 de persoane, dintre care aproximativ 30 alcatuiesc corpul redactional.
Directorul general al publicatiei, Vlad Teodorescu, a anuntat deja ca, peste o luna, va demisiona. „O sa mai ramin inca o luna pentru a incheia toate formalitatile si pentru a ajuta la trecerea catre noua formula ceruta de patronat. Nu ma intereseaza sa lucrez la un ziar online“, a declarat Teodorescu pentru Cotidianul.
Contactat telefonic, Viorel Micula a negat ca va inchide ziarul. „Nici vorba. Am strategii pe termen mediu si lung cu ziarul“, ne-a declarat acesta. Intrebat daca intentioneaza sa vinda publicatia, Micula ne-a spus ca momentan nu intentioneaza acest lucru. „Doar daca vine cineva cu o suma mare“, a adaugat acesta.
Chiar daca nu este recunoscut in mod oficial, motivul pentru care fratii Micula s-au decis sa scoata ziarul doar online ar putea fi problemele financiare in conditiile in care surse din piata ne-au spus ca angajatii cotidianului si-au primit in ultimele luni salariile cu intirziere.
„Realitatea Romaneasca“ face parte din grupul Centrul National Media, alaturi de National TV, Televiziunea Transilvania, canalul de stiri N24, reteaua Radio National FM si Radio Favorit FM. Televiziunile fratilor Micula sint codase insa in clasamentul ratingurilor. Din datele ARMA, in luna mai, National TV era urmarit in medie de 37.000 de oraseni, iar N24 - de 15.000 de oameni pe zi. De-a lungul timpului, in piata au circulat insistent zvonuri potrivit carora familia Micula ar intentiona sa renunte la investitiile in media, deoarece acestea nu sint profitabile. Ieri, Ioan Micula ne-a declarat ca nu intentioneaza sa vinda televiziunile si posturile de radio.