Register

Welcome to the RDI-Board Community.

If this is your first visit, be sure to check out the FAQ by clicking the link above. You may have to register before you can post: click the register link above to proceed.


Donate Now Goal amount for this month: 100 EUR, Received: 100 EUR (100%)
Donate to support this site...

Results 1 to 3 of 3
  1. #1
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    BRASOV
    Posts
    19,290
    Posts Thanks / Likes

    Default [email protected] 15 13 – 19 aprilie 2007

    Filmele saptaminii

    Erin Brockovich
    New York, New York
    Chaplin
    Timpuri noi
    Richard III
    Strigate si soapte
    Abisul sufletului
    Pierrot nebunul
    A fost sau n-a fost?
    Aviatorul


    Vineri – 13 aprilie, HBO, 13.55
    Erin Brockovich – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA (Oscarul britanic)
    Drama, SUA, 2000
    Regia: Steven Soderbergh – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
    Cu:
    Julia Roberts – Globul de Aur, Oscar, BAFTA
    Albert Finney – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA pt. rol secundar

    1 premiu Oscar [5]
    1 premiu Globul de Aur [4]
    1 premiu BAFTA [6]

    “Dincolo de scheme, Soderbergh pune in evidenta structurile: monopoluri mai puternice ca legea, cruzimea de jungla a luptei pentru existenta, conditia umilitoare a femeii care creste copii. Cit despre Roberts, ea tine piept, la propriu si la figurat, lui Albert Finney, intr-una dintre cele mai puternice afirmari ale prezentei sale.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    “In locul unei interpretari in stilul pe cale de disparitie Meryl Streep, Roberts accentueaza calitatile care au transformat-o in star – umor, empatie, aplomb – invitind in acelasi audienta sa se intrebe daca personajul ei nu e uneori prea reactionar sau scurtcircuitat.” (Michael Hastings – The All Movie Guide)

    Julia Roberts a primit 20 milioane de dolari pentru rolul din acest film, cel mai mare salariu platit unei actrite pina atunci.

    “Regizat de Steven Soderbergh (…) si avindu-l in distributie pe un mare actor britanic, Albert Finney, Erin Brockovich este inspirat de un fapt real – precizare importanta, altminteri ati crede ca este inca o poveste cusuta cu ata alba a scenariilor hollywoodiene; adevarata Erin B. apare citeva secunde [undeva in primul sfert de ora], in chip de chelnerita intr-un fast-food, pe ecusonul ei scriind ‘Julia’… [in dreapta imaginii, sus].” (a.l.s.)

    Steven Soderbergh este primul regizor, de la Michael Curtiz, in 1939, nominalizat, intr-o singura editie a premiilor Oscar, pentru doua filme: Erin Brockovich si Traffic, pentru cel din urma obtinind trofeul pentru regie.

    Vineri – 13 aprilie, Cinemax, 16.10
    Miercuri – 18 aprilie, CInemax, 18.20
    New York, New York – nom. Globul de Aur
    Drama, SUA, 1977
    Regia: Martin Scorsese
    Cu:
    Liza Minnelli – nom. Globul de Aur
    Rober De Niro – nom. Globul de Aur

    [4] nom. Globul de Aur

    “Panoplie nostalgica, dulce-amaruie, a amintirii jazzului din anii ’50 cu fuziunea dintre mai vechile linii melodice si ineditul formatiilor de culoare ale primelor discoteci. Peste 20 de slagare (de John Kander si Fred Ebb), imagine si culori magnifice confirmind profesionalitatea lui Martin Scorsese, dar si multe lungimi ‘omagiale’. Interesanta creatia lui De Niro intr-un paroxism abia retinut si interpretarea vocala a lui Minnelli.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Vineri – 13 aprilie, Prima, 23.00
    Chaplin
    Film biografic, Marea Britanie-SUA, 1992
    Regia: Richard Attenborough
    Cu:
    Robert Downey Jr. – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
    Geraldine Chaplin – nom. Globul de Aur pt. rol secundar

    [3] nom. Oscar
    [3] nom. Globul de Aur
    [4] nom. BAFTA

    “Replica-cheie a filmului este: ‘Cum sa treci dincolo de poveste?’ Din pacate, Attenborough insusi nu reuseste sa depaseasca informatia biografica. Balansul perpetuu intre retoric si burlesc, categorii cae se refuza reciproc, elemente parazitare precum discursul despre criza economica sau tirada din Dictatorul si, mai ales, alaturarea platitudinilor biografice reconstituite de Attenborough unor sublime fragmente originale anihileaza discursul cinematografic. Rezulta o ‘hagiografie’ scrupuloasa dar indigesta, care nu izbuteste sa infatiseze nici complexitatea, nici grandoarea personajului, in ciuda compozitiei stralucite a lui Downey Jr. Adevarata biografie a lui Chaplin transpare doar in fiecare licarire de imagine autentic chapliniana, din abundentele citate folosite.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Vineri – 13 aprilie, TVR Cultural, 23.00
    Timpuri noi / Modern Times
    Comedie muta, SUA, 1936
    Regia: Charles Chaplin
    Cu: Charles Chaplin

    “Imagine sarcastica a civilizatiei automatizarii si a goanei dupa productivitate, intr-un film al carui subiect sintetizeaza consecintele catastrofale ale acesteia: somajul, razvratirea, munca pe banda industriala, supraproductia si criza economica. Din combinarea acestor teme grave, Chaplin izbuteste o comedie. D.I. Suchianu descria astfel atmosfera premierei bucurestene: ‘Risul ii facea pe spectatori sa se ridice in picioare, sa se contorsioneze, sa strige.'’ Secv. rapel: munca la conveier si ticul insurubarii, patinajul de-a baba oarba, Charlot devenit portdrapel al nemultumitilor din cauza unui fanion rosu pierdut, cintecul intr-o limba improvizata." (Dictionar universal de filme, 2002)

    “Un lungmetraj compus din mai multe scurtmetraje, care s-ar putea intitula: Fabrica, Inchisoarea, Santierul naval, Magazinul general etc.” (Ottis Ferguson) (Cinema… un secol si ceva, 2002)

    “Cel mai extraordinar document despre alienarea omului pe care l-a compus vreodata un artist.” (Marcel Martin) (Cinema… un secol si ceva, 2002)

    “Intreaga disperare filozofica ce denunta absurditatea lumii, intreaga angoasa a lui Kafka izbucnesc din acest film pe cit de burlesc, pe atit de feroce.” (G. Altman) (Cinema… un secol si ceva, 2002)

    Simbata – 14 aprilie, National, 20.15
    Richard III
    Drama, SUA-Marea Britanie, 1995
    Regia: Richard Loncraine – Ursul de Argint la Berlin
    Cu:
    Ian McKellen – Premiul pt. cel mai bun actor (European Film Academy), nom. Globul de Aur
    Annette Bening
    Robert Downey Jr.

    [2] nom. Oscar
    [1] nom. Globul de Aur

    “Subiectul shakespearian e transpus in plin secol XX, in deceniul 4, intr-o posibila dictatura de tip hitlerist instaurata in Anglia. Daca accepti conventiile impuse de autori, tragedia desfasurata in ritm de charleston da satisfactie cu o creatie coplesitoare a lui McKellen in rolul titular, janus cu doua fete care ride spre exterior si plinge launtric.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Simbata – 14 aprilie, TVR Cultural, 23.00
    Strigate si soapte / Viskningar och rop – nom. Oscar pt. cel mai bun film, nom. Globul de Aur pt. cel mai bun film strain
    Drama, Suedia, 1972
    Regia: Ingmar Bergman – nom. Oscar pt. regie, nom. Oscar pt. scenariu
    Cu:
    Harriet Andersson
    Ingrid Thulin
    Liv Ullmann

    1 premiu Oscar [5]
    [1] nom. Globul de Aur

    “Sfirsitul secolului al XIX-lea: in conacul lor de la tara, doua surori, impreuna cu o servitoare devotata, vegheaza la capatiiul celei de a treia, muribunda – prilej de rememorare a unei intregi existente, a problemelor si obsesiilor fiecareia. Bergman dezvolta citeva concepte pe care le-a introdus inca din Tacerea si Persona: izolarea indivizilor, delimitarea si restringerea mediului lor ambiant, reexaminarea intregii lor existente.” (Cinema… un secol si ceva, 2004)

    “Bergman priveste neclintit moartea in fata in cel mai agonizant si mai cathartic film al sau, realizind una dintre capodoperele cinematografului mondial. Un film greu de privit, dar la al carui final ai un sentiment de usurare, care te indeamna la o meditatie asupra cuvintelor «odihneasca-se in pace».” (Derek Winnert) (Cinema… un secol si ceva, 2004)

    Strigate si soapte incepe ca «Trei surori», se termina ca «Livada cu visini», iar la mijloc trimite la Strindberg.” (François Truffaut)

    “Mai mult decit orice, Strigate si soapte seamana cu un film de Ozu. Prin insistenta sa asupra ineluctabilitatii timpului, prin sentimentul stazei absolute in timp ce personajele isi intorc privirea asupra lor insele, prin intensitatea durerii in timp ce-si dezgolesc sufletele numai pentru a-si repune la loc mastile protectoare, filmul lui Bergman e ca un haiku despre strigatele de ajutor pe care le lanseaza viata, soaptele de resentiment care impiedica un raspuns si indisolubilul amestec de impacare si disperare in care memoria pastreaza cu sfintenie trecutul.” (Tom Milne)

    “Cromatica ar un mare rol in aceasta ultima opera estetizanta a lui Bergman. Culorile dominante ale dramei agoniei sint strigatul rosu si soapta alba. Rosul atroce este al singelui si tapetului, albul e al vesmintelor femeilor dezarmate in fata fatalitatii. (Dictionar universal de filme, 2002)

    “Remarcabila folosire a culorii, premiul ‘Oscar’ pentru imagine. Toate filmele mele pot fi gindite in alb-negru, cu exceptia lui Soapte si strigate. Intotdeauna pentru mine culoarea rosu a insemnat interiorul sufletului. (Ingmar Bergman)” (Cinema… un secol si ceva, 2002)

    Simbata – 14 aprilie, PRO Cinema, 23.05
    Abisul sufletului / Breaking the Waves– Marele Premiu al Juriului la Cannes, Premiul pt. cel mai bun film european (European Film Academy), Premiul criticii (European Film Academy), César pt. film strain
    Drama, Danemarca-Suedia-Norvegia, 1996
    Regia: Lars von Trier
    Cu: Emily Watson – Premiul pt. cea mai buna actrita (European Film Academy), nom. Oscar

    “Desi regizorul abuzeaza, uneori, in mod manierist de filmari cu camera pe umar, tensiunea imaginii insufla nervozitate perceptiei realitatii intr-un film de puternica influenta felliniana: Watson (excelenta actrita!) are mersul Gelsominei, iar finalul, conjugare la feminin a calvarului christianic, aminteste, prin cruzimea sa, de Il Bidone [Escrocii].” (Dictionar universal de filme, 2002)
    Language is merely a difference, not a barrier.
    Io non invecchio... divento vintage!

    http://madalinamanole.ro
    14 iulie 1967 - 14 iulie 2010


  2. #2
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    BRASOV
    Posts
    19,290
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Luni – 16 aprilie, TVR Cultural, 20.00
    Marti – 17 aprilie, TVR Cultural, 23.00
    Pierrot nebunul / Pierrrot le fou
    Drama, Franta-Italia, 1965
    Regia: Jean-Luc Godard
    Cu:
    Jean-Paul Belmondo
    Anna Karina

    “Un tinar scriitor evadeaza din atmosfera burgheza a familiei, impreuna cu o femeie ciudata, care il imlica intr-o crima. Idila lor se sfirseste cu moartea amindurora. Salutat cu superlative de critica si considerat o capodopera, “suma tuturor tentativelor si experientelor lui Godard’ (M. Aubriant), filmul este definit ca ‘expresia caleidoscopica a alienarii omului intr-o lume sfirtecata de toate contradictiile’ (François Maurin).” (Cinema… un secol si ceva, 2002)

    “Nu Pierrot e nebun, ci lumea in care traieste; el e nebun doar pentru ca vrea in chip aventuros sa se situeze in afara nebuniei lumii. Nebun cind crede ca poate face «bande à part», nebun cind viseaza o insula pustie in care sa se joace de-a Robinson, nebun atunci cind crede ca sufocanta frumusete a naturii e suficienta pentru a aduce paradisul pe pamint.” (Jean-Louis Bory) (Cinema… un secol si ceva, 2002)

    Joi – 19 aprilie, HBO, 18.30
    A fost sau n-a fost? Camera d’Or la Cannes
    Comedie, Romania, 2006
    Regia: Corneliu Porumboiu

    Laurentiu Bratan: “Lung-metrajul de debut al lui Corneliu Porumboiu – A fost sau n-a fost? – e unul din cele mai de succes filme din toata istoria cinematografului. Cu un premiu Caméra d’Or (pentru film de debut) la Cannes, cu labelul Europa Cinemas pe anul 2006 si invitat la zeci de festivaluri inca inainte de iesirea lui pe ecrane, A fost sau n-a fost? e o gura de aer proaspat intr-un context inca putin favorabil afirmarii valorilor in cinematograful romanesc.Ceea ce impresioneaza in mod deosebit la filmul lui Porumboiu sint inventivitatea si maiestria cu care a stiut sa gaseasca solutii artistice pentru a eluda mijloace financiare (filmul e productie independenta, realizat fara nici un sprijin din partea statului). Un stil minimalist,, cu camera fixa (care-l apropie de Aki Kaurismäki), un umor coroziv, dialoguri savuroase (scenariul semnat tot de Corneliu Porumboiu), accente grave cind si cind, atmosfera dezolanta, de capat de lume si de sfirsit (sau poate de neinceput) de istorie – toate fac parte din A fost sau n-a fost?, unul din cele mai profunde si mai convingatoare filme din Romania postcomunista.” (22, Nr. 868, 24-30 octombrie 2006)

    Mihai Fulger: “In esenta, A fost sau n-a fost?vorbeste nu despre Revolutia din 1989, ci despre ratare. Raportarea la acest moment istoric nu face altceva decit sa le destepte personajelor constiinta ratarii individuale si colective (‘am facut si noi revolutie, cum am putut’, spune Piscoci, cel mai rational si mai sincer dintre participantii la talk-show). […] A fost sau n-a fost? merita plasat fara ezitare in fruntea unui clasament virtual al celor mai valoroase si mai importante lungmetraje de debut ale cinematografiei romanesti postcomuniste, alaturi de E pericoloso sporgersi (1993) sau de Marfa si banii(2001). Daca Nae Caranfil ii anunta pe tinerii regizori inzestrati ce-i vor urma, iar Cristi Puiu marca nasterea unei noi generatii, filmul lui Corneliu Porumboiu ar trebui sa aduca impunerea definitiva a ‘Noului Val’ in cinematografia noastra.” (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

    Andrei Gorzo: “Corneliu Porumboiu a facut un film despre lucruri mari vazute de la nivelul cel mai prapadit cu putinta (un talk show despre Revolutie la un post de televiziune dintr-un oras in care, dupa toate aparentele, n-a fost revolutie) si de la nivelul acela (un fel de ‘culmea minimalismului’, daca vreti) a stiut sa scoata atit spectacol (mai mult si mai savuros decit in orice alt film romanesc de anul acesta), cit si adevar universal (mai reverberant decit al oricarui alt film romanesc de anul acesta). Viziunea lui inteleapta asupra destinului comico-melancolic al lucrurilor mari (e inevitabil ca, de la nivelul nostru, sa vrem sa punem mina pe ele, fara sa ne dam seama ca nu vom reusi decit sa le coborim la nivelul nostru) si respectul lui tandru pentru lucrurile mici (cu alea raminem) fac din A fost sau n-a fost? cel mai bun film romanesc al anului.” (Dilema veche, Nr. 153, 12-18 ianuarie 2007)


    Joi – 19 aprilie, PRO Cinema, 22.00
    Aviatorul / The Aviator – Globul de Aur, Bafta, nom. Oscar
    Film biografic, SUA-Germania, 2004
    Regia: Martin Scorsese – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
    Cu:
    Leonardo DiCaprio – Globul de Aur, nom. Oscar, nom. BAFTA
    Cate Blanchett – Oscar, BAFTA si nom. Globul de Aur pt. rol secundar
    Alan Alda – nom. Oscar, nom. BAFTA

    5 premii Oscar [11]
    3 premii Globul de Aur [6]
    4 premii BAFTA [14]

    “Scorsese reuseste, intr-un mod exemplar, sa combine imperativele unui ‘show for all’ (vedete, toalete, actiune care nu lincezeste o clipa, unghiuri spectaculoase, umor si emotie) cu exigentele unui Mare Film Personal. Fata de semideceptia prilejuita de prea-ambitiosul sau op anterior, Gangs of New York, Aviatorul readuna firele ce elaga spectatorii obisnuiti si cinefilii cei mai pretentiosi, oferind in acelasi timp un divertisment de calitate si o reflectie autoscopica in care ‘Hughes’ rimeaza, pina la un punct, cu ‘Scorsese’. Caci, dincolo de fast, de extravagante si de irepetabilul unei epoci care a ridicat ‘Cetatea Filmului’ la inaltimea majusculelor mindre de pe dealul emblematic al Hollywoodului (cea mai statornica reclama a lumii!), Aviatorul spune – de fapt – povestea sacrificiilor pe care orice vizionar autentic le face pentru a-si duce la bun sfirsit visul personal.” (Alex. Leo Serban) (Ziarul de duminica, Nr. 9 (420), 4 martie 2005)

    “Nebunia si excentricitatea lui Howard Hughes ii reusesc de citeva ori lui Scorsese, dar lungimea excesiva (aproape 3 ore) si multele scene care ar fi trebuit sa cada la montaj il imping la limita plictisului. Daca obsesiile lui Hughes (frica de mizerie, ipohondria) ar fi fost mai accentuate (nu zic exacerbate!), filmul n-ar fi avut decit de cistigat. Acelasi lucru despre ambitia lui de a sparge conventiile, de a trece dincolo de limitele acceptate, de a construi lucruri nebunesti. Toate acestea apar in film, despre asta e vorba la urma urmei, dar sint spuse cit se poate de conventional si diluate intr-o serie nesfirsita de amanunte plicticoase. Leonardo DiCaprio se descurca onorabil, fara sa uimeasca prin ceva. La fel Cate Blanchet.” (Laurentiu Bratan) (22, Nr. 784, 15-21 martie 2005)

    Aviatorul este plicticos in mare, DiCaprio e sters in mic (si chiar cu mult mai scund decit adevaratul Howard Hughes). […] Nu e prea clar ce anume l-a impresionat pe Scorsese din viata lui Hughes, pentru ca povestea (care, ce-i drept, nu e a lui) e otova si fara viata, iar rezolvarile stilistice ale regizorului au inspiratia kitschoasa a incepatorului timortat.” (Iulia Blaga) (Suplimentul de cultura, Nr. 16, 12-18 martie 2005)
    Language is merely a difference, not a barrier.
    Io non invecchio... divento vintage!

    http://madalinamanole.ro
    14 iulie 1967 - 14 iulie 2010


  3. #3
    Moderator Expert
    Join Date
    Oct 2003
    Location
    BRASOV
    Posts
    19,290
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Alte filme

    Veronica se intoarce (1973), cu Lulu Radulescu, MArgatreta Paslaru, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman – Vineri, PRO Cinema, 17.00; Simbata, 13.15
    “Continuare, sau mai degraba repetare in registru minor, a temelor primei fantezii muzical-coregrafice, cu noi insailari de ‘aventuri’ si distihuri cu morala sanatoasa precum ‘Toata vara sa muncesti, altfel ai sa te caiesti’, intr-un precar montaj de imagini si coregrafie rudimentara.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Hilary si Jackie / Hilary and Jackie (199, cu Emily Watson, Rachel Griffiths – Vineri, TVR 1, 23.20
    “Filmul evoca povestea reala a surorilor Hilary si Jackie du Pré. Legate de copilarie petrecuta impreuna sid e pasiunea pentru muzica – Hilary cinta la flaut, iar Jackie la violoncel –, drumurile lor se despart la maturitate. Hilary se casatoreste si renunta l acariera muzicala. Jackie devine o interpreta renumita, colindind lumea in turnee de mare succes. Cuplul format impreuna cu sotul ei, pianistul si dirijorul Daniel Barenboim, este considerat un cuplu regal al lumii muzicale internationale. Tensiunea si oboseala vietii de concert o marcheaza insa pe Jackie. Acest lucru iese la iveala o data cu vizita neanuntata pe care o face surorii sale.” (PRO TV Magazin)

    Renascut din cenusa / Cinderella Man (2005), cu Russell Crowe, Renée Zellwegger – Vineri, HBO, 23.35 – Simbata, HBO, 15.0
    Russell Crowe se intoarce in forta in rolul unui boxer care isi infrunta demonii interiori si reuseste sa ramina bun pina la sfirsit. Iar cind trebuie sa-l infrunte in ring pe campionul mondial, viata lui ia o turnura neasteptata. Ca in trecut, in filmul ‘Campionul’, si aici avem luptatorul pus in dilema de a alege intre lupta devastatoare si familie. Exista si aici momente emotionante cu copiii acestuia, asa cum ambele versiuni ale filmului amintit se sprijineau pe carisma lacramoasa a copiilor-vedeta. James J. Braddock, poreclit Cinderella Man, a devenit una din cele mai surprinzatoare legende din istoria boxului.” (www.port.ro)

    Misterele Bucurestilor (1983), cu Florin Piersic – Simbata, PRO Cinema, 16.45; Duminica, 12.30
    “Continuind actiunea din ‘Trandafirul galben’, filmul prezinta aventurile prin care trec eroii, in incercarea lor de a sustine societatea secreta ‘Fratia’, in anii premergatori Revolutiei de la 1848. Un western romanesc extrem de bine realizat, dupa un scenariu semnat Eugen Barbu, cu umor, cascadori si actori celebri. Aventurile faimosului Margelatu, cel ce a facut din semintele de floarea soarelui o emblema a eroului autohton.” (www.port.ro)

    Niste baieti grozavi (198, cu Lucian Nuta, Petre Nicolae, Sebastian Papaiani, Valentin Uritescu, George Mihaita – Simbata, B1, 19.00
    “Comedie stenica despre ‘noua agricultura socialista’, cu tineri dintr-o echipa de mecanizatori numai aparent pusi pe sotii, dar bravi atunci cind campania agricola de vara o cere.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Intimplari cu Alexandra (1989), cu Mircea Diaconu, Ana Diaconu, Ioana Craciunescu – Simbata, B1, 20.30; Duminica, 16.00
    “Alexandra si tatal ei nu-si mai vad capul, absorbiti de treburile casei, cind mama e plecata in provincie. Scenariu improvizat din ‘intimplari’ de acasa, la scoala, la pesscuit, la gradina zoologica, la observatorul astronomic, peripetii cit se poate de previzibile intr-o comedie cu morala prescrisa, dar fara haz, unde Diaconu drege, cu ticuri comice si ‘cirlige’, lipsa cronica de umor a dialogului.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Stare de asediu / The Siege (199, cu Denzel Washington, Annette Bening, Bruce Willis – Simbata, PRO TV, 20.30
    “In ziua in care strazile New York-ului sint supuse unei serii nesfirsite de atacuri teroriste, trei agenti FBI sint confruntati cu implicatiile juramintului lor de credinta, si fiecare cauta sa le rezolve in felul sau. Care e linia de demarcatie intre protejarea vietii unei tari si drepturile fundamentale ale cetatenilor? Cum sa se comporte societatea democratica in fata pericolului? Ce masuri de securitate pot fi luate, fara ca acestea sa atinga prevederile Constitutiei? Pentru a te lupta cu monstrul, e necesar sa devii tu insuti monstru? Iata citeva dinrte intrebarile pe care le pune Zwick cu acuitatea unei vii expresivitati cinematografice, sub forma unui thriller captivant.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Cautare disperata / Frantic (198, cu Harisson Ford, Emmanuelle Seigner – Simbata, TVR 2, 23.10
    “Thriller marcind revenirea in forma a lui Polanski, intr-o poveste in care euforiei i se transmite, subtil, amenintarea. Stralucit exercitiu hitchcockian in care tensiunea se imbina mereu cu umorul negru, iar realizatorul foloseste creator ‘montajul in adincime’ cu o actiune in profunzime uneori mai importanta decit cea din prim-plan.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Cadere libera / Cutaway (2000), cu Tom Berenger – Duminica, Kanal D, 15.45
    “Aventuri si acrobatii aeriene cu parasuta. Agentul Vic Cooper se infiltreaza intr-o echipa de parasutisti acrobati despre care se banuieste ca sint implicati intr-o retea de traficanti de droguri. Pentru a afla adevarul, Vic participa la un lung sir de antrenamente deosebit de spectaculoase si la demonstratii captivante, dar toate foarte periculoase. In aceste clipe spiritul de echipa joaca un rol foarte important. Treptat, Vic este tot mai legat de coechipierii sai. El va trebui sa alearga intre a-si face datoria si a-si trada noii prieteni.” (www.port.ro)

    Nu vreau sa ma insor (1960), cu Liliana Tomescu, Nae Roman, Vasile Tomazian, Toma Caragiu, Irina Petrescu – Duminica, B1, 20.00
    “Comedia, scrisa de Simion Macovei, nu prea are haz, dar partile ei muzicale (comp. Gelu Solomonescu, Emond Deda si Vasile Veselovski) sint bine puse in valoare regizoral, iar coregrafia lui Oleg Danovski e stralucita. In plus, apar o buna parte ditre vedetele revuistice ale vremii, Toma Caragiu isi arata, pentru prima oara, calitatile exceptionale de comic in rolul unui tenor exaltat, iar Irina Petrescu lanseaza slagarul Am gasit un cintec’.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Insula doctorului Moreau / The Island of Dr. Moreau (1996), cu Marlon Brando, Val Kilmer Duminica, PRO Cinema, 20.20
    “Distributia impresionanta, fundalul natural somptuos, un regizor de mare renume psi un subiect de H.G. Wells care a facut epoca promiteau toate un eveniment cinematografic. N-a fost sa fie!” (Dictionar universal de filme, 2002)

    O viata aproape perfecta / Life or Something Like It (2002), cu Angelina Jolie – Duminica, PRO TV, 20.45
    Un reporter TV egoist invata sa aprecieze lucrurile bune din viata gratie unui vagabond excentric, cu calitati de clarvazator, intr-o comedie romantica in cea mai buna traditie clasica.” (www.port.ro)

    Doamna Harris / Mrs. Harris (2005), cu Annette Bening, Ben Kingsley – Duminica, HBO, 22.00
    “Inspirat din realitate, filmul este povestea lui Jean Harris (Annette Bening), femeia acuzata de asasinarea faimosului doctor dietetician din Scarsdale, Dr. Herman (Hi) Tarnower (Ben Kingsley), cu care aceasta a avut o relatie timp de 14 ani. Cunoscut ca un mare afemeiat, doctorul Tarnower a fost insa indragostit aproape un deceniu si jumatate de Jean, o profesora de scoala primara careia i-a si cerut sa divorteze pentru el, promitindu-i ca o va lua de nevasta. Doar ca in apropierea nuntii, el se razgindeste. Filmul o arata pe doamna Harris drept o femeie obsedata pina la limita nebuniei de aceasta relatie, o femeie care suferea, probabil, de boli mentale si tendinte suicidale. De altfel, ea s-a aparat in fata acuzatiilor de crima cu premeditare sustinind ca totul a fost un accident petrecut in timp ce incerca sa-si puna capat zilelor.” (www.port.ro)

    Dupa fapta si rasplata / Payback (1999), cu Mel Gibson – Duminica, PRO TV, 22.45
    “Bun film ‘de actiune’ si de investigatie psihologica. El incepe tare, cu o spectaculoasa evadare intinsa pe aproape jumatate de ora, si continua fara sa scada ritmul, ceea ce e o performanta.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Eu cu mine si Irene (2000), cu Jim Carrey, Rennee Zellweger – Luni, HBO, 20.00
    “Variatiune originala pe tema Jekyll si Hyde, sub pretextul careia fratii Farrelly continua sa ne distreze prin atacuri inversunate la adresa tabuurilor, explorind surse de umor provocatoare, adesea scatologice. Carrey si-a modificat, pe aproape toata lungimea filmului, maniera excesiva de joc, cu exceptia momentelor in care ‘dublii’ se incaiera, lung sir de contorsionari patologice si fara haz.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Sentinta (1970), cu George Motoi – Luni, B1, 20.00
    “O evocare a rascoalei vazuta cind din unghiul acuzatorilor, cind al celor care l-au urmat pe Doja sau a eroului insusi si plonjeu in trecut pornind de la experienta revolutiilor moderne. Constructie complexa, dar perfect functionala a scenariului, si regie care se joaca, inspirat, cu punctele de vedere diferite. Drama e urmarita intr-o cronologie subiectiva a fluxului memoriei, in care momentele-cheie ale rascoalei sint amendate si personalizate. Film original, care n-are nimic comun cu obisnuitele evocari encomiaste.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Impact nimicitor / Deep Impact (199, cu Tea Leoni, Robert Duvall, Morgan Freeman – Luni, PRO Cinema, 22.00
    “Cind o cometa mare cit New Yorkul evolueaza spre o posibila coliziune cu Pamintul, oamenii se intreaba cum sa mai traiasca in raport cu putinul timp ramas. Un grup de astronauti are misiunea de a ajunge la cometa si a o distruge. Filmul ambitioneaza sa cuprinda o armata de zeci de personaje si evenimente cu minutiozitate de documentar. Din acest efort caracterele definite sumar ies invinse. Se reliefeaza doar Freeman, in rolul presedintelui SUA, datorita propriei personalitati, nu partiturii dramatice.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Ocean’s 12 (2004), cu Brad Pitt, Catherine Zeta-Jones, George Clooney, Julia Roberts, Matt Damon – Marti, HBO, 19.55
    Pornit ca o caravana in colorate locatii europene, ‘Ocean's Twelve’ pierde pe o parte si cistiga pe alta. Adica lasa unitatea de loc si mobilarea timpului pentru evolutia in spatiu si fragmentarea timpului. Personal, prefer prima parte. A doua are insa mai mult umor.” (Iulia Blaga) (Romania Libera, 22 decembrie 2004)

    Cine va deschide usa? (1967), cu Stefan Mihailescu-Braila, Corina Constantinescu, Draga Olteanu, Vasilica Tastaman – Miercuri, B1, 20.00
    “Abia eliberat din scoala de corectie, Ovidiu e invinuit, in tren, de catre o pasagera, de furtul unui geamantan. Comentind intimplarea, calatorii se diferentiaza in functie de atitudine, dupa cum comentariile lor determina, in sufletul copilului, amintirea a ceea ce a mai trait cindva: trauma neintelegerilor dintre parinti si momentul in care a trebuit sa devina, din foame, spargatorul propriei locuinte. Patetic, simplist si neconvingator acest 400 de lovituri à la Buftea.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Hitch (2005), cu Will Smith – Miercuri, HBO, 22.00; Joi, 11.10
    “Pozitia de "date doctor", adica de sfatuitor in ale seductiei, nu-l dezavantajeaza pe Will Smith, care e zeflemitor si simpatetic in egala masura. Filmul e intr-adevar amuzant in prima jumatate, fara sa fie deosebit de adanc (dar cine-i cere asta?), pentru ca in a doua jumatate, cand poantele se restrang si romance-ul castiga teren, sa nu mai fie atat de interesant.” (Iulia Blaga) (Romania Libera, martie 2005)

    Tequilla Sunrise (198, cu Mel Gibson, Michelle Pfeiffer, Kurt Russel – Miercuri, PRO Cinema, 22.00
    “Remarcabil scenarist, Towne se lasa sedus in regia acestui thriller. Debut onorabil iluminat de frumusetea lui Pfeiffer, de umorul lui Gibson, de irizarile poetice ale fotografiei lui Conrad Hall si de dialogul inteligent a scenaristului.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Nopti albe in Seattle / Sleepless in Seattle (1993), cu Tom Hanks, Meg Ryan – Joi, PRO Cinema, 16.45
    “Nu tu focuri de arma, nici acte de violenta, nici macar o rapire, un viol, acolo, sa miste ceva, nimic altceva decit bune sentimente in filmul lui Ephron. Atit de duioase incit, dupa primul soc, te prinde lehamitea. La urma urnei, melodrama demonstreaza, util, efectul pozitiv al terapiei psihozelor prin radio-mediatizare.” (Dictionar universal de filme, 2002)

    Adio, draga Nela (1971), cu Stefan Iordache, Mircea Diaconu – Joi, B1, 20.00
    Un anunt prin care proprietarul unei vile din Constanta isi cauta fiii disparuti in timpul razboiului recruteaza zeci de escroci, amatori de huzur. Dar tatal’ neconsolat e, in realitate, ofiter de militie! Execrabila farsa care, din decenta disribuitorilor, si-a avut premiera abia la doua decenii dupa turnare, si numai victimizata, prezentata ca ’film disident’, interzis de regimul comunist.” (Dictionar de filme romanesti, 2002)

    Campionul / Tin Cup (1996), cu Kevin Costner, Renée Russo – Joi, TVR 1, 20.20
    “Shelton, care debutase in 1987 cu Bill Durham, mare succes comercial unde Costner era base-ballist, incearca sa refaca miracolul precedent, cu argumente mai slabe: monotonie, o lungime greu suportabila (135 min.) pentru o poveste inconsistenta in care tehnica jogului de golf covirseste umanul. Simpatica, doar, sedinta de psihanaliza a irezistibilului Costner cu fierbintea Russo.” (Dictionar universal de filme, 2002)
    Language is merely a difference, not a barrier.
    Io non invecchio... divento vintage!

    http://madalinamanole.ro
    14 iulie 1967 - 14 iulie 2010


 

 

Thread Information

Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •  
Back to Top