Register

Welcome to the RDI-Board Community.

If this is your first visit, be sure to check out the FAQ by clicking the link above. You may have to register before you can post: click the register link above to proceed.


Donate Now Goal amount for this month: 100 EUR, Received: 100 EUR (100%)
Donate to support this site...

Results 1 to 2 of 2
  1. #1
    Banned
    RDI - Board Banned Avatar

    Join Date
    Apr 2003
    Posts
    28
    Posts Thanks / Likes

    Default DCS vrea sa devina operator de cablu .

    Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat, la jumătatea lunii ianuarie, funcţionarea unui nou operator de cablu, Digital Cable Systems (DCS). Reunind pentru început 77 de avize de retransmisie în peste 500 de localităţi, proiectul este cea mai spectaculoasă regrupare a reţelelor mici în faţa ofensivei greilor de la UPC şi RCS & RDS.

    „Operatorii foarte mari fac presiuni asupra pieţei. Fără coagularea celor mai mici în sisteme cum este proiectul DCS, în curând nu o să mai avem distribuţie independentă de televiziune prin cablu“, a spus Başa Petru, preşedinte Teleson Sighişoara. El însuşi operator cu peste 10.000 de abonaţi, Başa Petru spune că piaţa de comunicaţii este „bulversată“ în prezent de gratuităţile şi facilităţile în care se întrec marii operatori. El spune că preţurile practicate de Romtelecom sau RCS sunt „forţate şi nerealiste la nivel de afacere“. „Sigur că este un avantaj al clientului, dar în final preţul real va ieşi la suprafaţă, şi până atunci operatorii mari demolează tot ce a mai rămas din piaţa independentă de distribuţie.“

    Digital Cable Systems este compania care operează unul din cele cinci sisteme de distribuţie de televiziune prin satelit, Max TV. Înfiinţată în anul 2005, ea are ca acţionari 46 de companii de cablu şi persoane fizice.
    De mai multă vreme, consorţiul, format din reprezentanţii unor companii de cablu mici cum sunt Canad System Impex, Intex Prim, Telesat din Constanţa sau Teleson din Sighişoara, încearcă să impună pe piaţă un nou mod de distribuţie a semnalului de televiziune, destinat patronilor de reţele mici de cablu din mediul rural - dar fără prea mare succes. Denumit futurist „Head End in the Sky“, sistemul se bazează pe platforma de satelit Max TV şi ar fi permis reţelelor rurale să ofere, cu investiţii minime, servicii de cablu digital la sate. Proiectul s-a lovit însă de câteva bariere care s-au dovedit impenetrabile, printre care şi faptul că distribuţia programelor de televiziune ar fi trecut prin mâinile unui intermediar.
    Ideea a derutat televiziunile difuzate în mod tradiţional prin cablu, de tipul HBO, AXN, Discovery, National Geographic sau Animal Planet. Prea puţin dispuse să dea din mână controlul asupra distribuţiei, şi aşa fragil din cauza eternelor suspiciuni legate de subraportarea numărului de abonaţi, canalele au refuzat politicos oferta, sugerând ca DCS să intre „în rând cu lumea“.

    Regrupare cu valoare adăugată

    DCS a decis, aşadar, să devină şi operator de cablu, pe lângă platforma digitală Max TV. În continuare, greul de-abia începe pentru preşedintele companiei, Gheorghe Minea, şi asociaţii săi. Ei trebuie să-i convingă pe operatorii mici de cablu că „mărimea contează“. Surse din industrie indică faptul că dacă se reunesc sub o umbrelă mai mare, valoarea afacerii (preţul cu care se „vinde“ un abonat) ar creşte, pentru reţelele rurale, cu 30% până la 70%. Ultimul reper cunoscut este tranzacţia dintre UPC şi Minisat, când preţul plătit a fost, în noiembrie 2006, de aproximativ 350 de dolari pentru un abonat.
    „În scurt timp, reţelele noastre rurale vor trece la digital, oferind servicii de internet şi telefonie, ca şi creşterea numărului de canale de la 20 la peste 60“, a explicat Minea. El se aşteaptă ca, în scurt timp, DCS să devină al treilea jucător de pe piaţa de cablu, cu peste 300.000 de abonaţi, devansând CCC Blue Telecom, compania omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu.
    Masa de manevră a DCS este mare: conform unor statistici oficiale, anul trecut funcţionau 627 de furnizori de cablu, acoperind o piaţă potenţială de 5,5 milioane de gospodării. Doar 3,7 milioane dintre acestea erau abonate la retransmisia programelor audiovizuale.
    Topul operatorilor de cablu
    În cazul în care proiectul DCS va avea succesul scontat, compania va deveni al treilea operator de cablu de pe piaţă
    Compania - Nr. de abonaţi
    UPC+Astral ~1.300.000
    RCS&RDS 1.200.000
    DCS 300.000*
    CCC Blue Telecom 200.000
    * în proiect, până la sfârşitul anului 2007

  2. #2
    aleksutz
    Guest
    RDI - Board Default Avatar

    Default

    Nu stiu de ce dar nu cred ca asta e principalul motiv pt care canlele nu vor o redistributie. O firma cu 5000 de abonati negociaza un pret mai mare decat una cu 300.000, iar canalele respective vor probabil sa obtina un pret cat mai mare de la fiecare firma de cablu si nu unul unic si ceva mai mic. Dar exista si reversul medaliei, in sensul ca nu chiar toate firmele de tara au Animal Planet sau National Geographic in lista de canale retransmise, iar prin redistributia DCS ar putea ajunge in mai multe case. Adica un pret ceva mai mic, dar la cati mai multi abonati.

 

 

Thread Information

Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •  
Back to Top