România, reprezentată de Florin Bejan, secretarul de stat al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), a obţinut un loc în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) în cadrul alegerilor pentru membrii Consiliului ce au avut loc la 14 noiembrie 2006 la Antalya, Turcia, potrivit unui comunicat de presă al MCTI.

România a reuşit să surclaseze ţări precum Bulgaria, Cehia, Polonia, Ucraina în lupta pentru ocuparea unui loc printre membrii consiliului executiv. Din cei 196 de membri ai UIT, delegaţia României, condusă de Secretarul de Stat Florin Bejan, a obţinut 102 voturi, clasându-se pe locul al doilea, după Rusia.

„Ca membru al Consiliului, România va lucra împreună cu ceilalţi colegi din Consiliu şi cu noua conducere UIT pentru crearea unei Societăţi informaţionale inclusive, orientate spre dezvoltare şi centrată pe oameni, aşa cum prevede şi declaraţia de principii de la Geneva. Guvernul României este hotărât să îşi asume un rol activ, atât în cadrul UIT cât şi la nivel regional, pentru promovarea celor mai noi tehnologii, în spiritul neutralităţii tehnologice”, a declarat Florin Bejan.

Activitatea în cadrul UIT permite ţărilor membre să îşi exprime nevoile şi obiectivele în domeniul telecomunicaţiilor şi este fundamentală pentru ţările în curs de dezvoltare, permiţând extinderea beneficiilor IT&C către toţi locuitorii planetei.

Pe parcursul celor patru ani de mandat în Consiliul UIT, România va participa la luarea tuturor deciziilor din cadrul Uniunii, putând influenţa aceste decizii.