Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, proprietar al trustului media Realitatea, se află în negocieri avansate pentru vânzarea pachetului său de acţiuni din trustul pe care îl controlează, semnând un precontract cu un concern israelian al cărui nume nu a fost precizat, potrivit unui articol apărut în cotidianul Atac.

Aflat la Tel Aviv pentru negocieri, Vântu încearcă să cedeze tot trustul, la pachet, însă din informaţiile publicate în Atac, concernul israelian, este interesat în special de postul Realitatea TV.

Sorin Ovidiu Vântu se confruntă cu o problemă de lichidităţi, un motiv pentru a ceda trustul media Realitatea. Lansarea în 2006 a agenţiei de ştiri NewsIn, dar şi postul The Money Channel, a înghiţit mari resurse financiare.

Realitatea TV este alături de TVR în scădere de rating din luna septembrie 2006, deşi începutul toamnei înseamnă relansarea grilei şi în consecinţă o creştere a indicilor de rating.

Dar avand in vedere ce ziar publica articolul , poate fi doar o gogoasa de presa .