Postul Discovery Channel va difuza în weekendul 30 septembrie - 1 octombrie, seriile de documentare „Cel mai periculos sezon din lume”, „Petrol, sudoare şi platforme”, „Pompierii americani”, „Pradă mortală” şi „Dependenţi de cascadorii”, potrivit unui comunicat de presă al televiziunii.

Tematica documentarelor include programe care descriu activităţi periculoase ale unor oameni obişnuiţi cărora le place meseria aleasă şi care devin eroi de fiecare zi.

Sub numele de „Weekend-ul meseriilor periculoase”, Discovery va difuza programe dedicate dezastrelor îndurate de Statele Unite în ultimii câţiva ani. Astfel, serialul „Petrol, sudoare şi platforme”este un documentar despre misiunea-mamut de reconstruire a utilajelor petroliere distruse de uraganele Rita şi Katrina în SUA.

Documentarul „Pompierii americani” va prezinta viaţa pompierilor americani, deveniţi eroii Americii după episodul 9/11, „Cel mai periculos sezon din lume” povesteşte cum o flotilă de vase a intrat în apele reci ale Mării Bering, în apropiere de Alaska, pentru a pescui crabi şi a câştiga bani, iar seria „Dependenţi de cascadorii” îi prezintă pe cei mai renumiţi cascadori şi povesteşte pe larg cum au loc manevrele acrobatice, plonjoanele în aer, cele mai joase sărituri cu paraşuta, traversarea unei şine de 36 de metri în flăcări cu un snowboard, sărituri cu motociclete şi multe alte cascadorii.