BBC inaugurează prima sa emisiune specială pentru Republica Moldova. Ea va fi difuzată zilnic, începând cu 27 august, de la ora 20:00 şi va avea durata de 15 minute, informează Agenţia Monitor Media.

Anunţul a fost făcut de Secţia română a BBC. În cadrul emisiunii vor fi puse pe post relatări, interviuri, reportaje despre cele mai importante evenimente din domeniul politic, economic, social, cultural şi sportiv din Republica Moldova. Emisiunea va fi realizată de către trei jurnalişti.

Emisiunile BBC sunt transmise în R. Moldova pe banda FM, prin intermediul posturilor de radio afiliate „Vocea Basarabiei” şi „Antena C”, precum şi pe frecvenţele proprii ale BBC, la Chişinău, Bălţi, Căuşeni, Cahul, Edineţ, Nisporeni şi Ungheni.

Corespondenţi ai BBC activează în R. Moldova din 1989. La 7 martie curent, BBC a inaugurat la Chişinău un birou dotat cu un studio şi tehnică de ultimă oră. Acest echipament permite realizarea şi difuzarea emisiunilor de la Chişinău.

Postul de radio britanic BBC a început difuzarea emisiunilor în limba româna la 15 septembrie 1939. Actualmente, BBC difuzează în 200 de ţări.