Grupul Realitatea intenţionează să emită īn sistem digital īn Bucureşti pe canalul 41, solicitānd īn acest sens o licenţă experimentală de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), īn cadrul unei discuţii din şedinţa CNA din 13 iulie 2006.

Reprezentantul Realitatea Media, Alin Petran, director executiv, a precizat că Realitatea TV emite deja pe canalul 54 īn sistem digital īn cadrul experimentului coordonat de Radiocom, brandul Societăţii Naţionale de Radiodifuziune (SNR), unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din Romānia.

Din pricina costurilor mari ce le presupune experimentul digital derulat de Radiocom, care potrivit aceluiaşi Alin Petran nu ar avea rezultate aşa de bune cum se anticipa, Realitatea va īncerca să emită digital pe cont propriu, fiind prima companie privată care anunţă public că se īncumetă să facă acest pas spre digitalizare. Grupul va fi sprijinit de către o firmă care este unul dintre principalii furnizori de echipamente pentru radio şi televiziune din Romānia, Laet Exim.

Laet Exim oferă gratuit pentru acest experiment un echipament de emisie fabricat de producătorul italian Screen Service Italia. Valoarea aproximativă a emiţătorului ce urmează a fi folosit īn cadrul acestui experiment este de 100.000 de euro. Testele vizează acoperirea digitală integrală a Bucureştiului prin intermediul unui emiţător amplasat pe antena Realitatea TV din Armata Poporului (Lujerului)”.


Primul proiect-pilot al televiziunii digitale, lansat īn luna decembrie 2005, a fost iniţiat de Radiocom, care a pus īn funcţiune la staţia Herăstrău din Bucureşti primul emiţător de televiziune digitală din Romānia, cu o putere de 1,3 kW, pe canalul 54 din cea de-a treia reţea naţională. Pe acest canal s-au transmis cinci programe TV: TVR 1 şi TVR 2 ale SRTv, precum şi programele posturilor comerciale Antena 1, PRO TV şi Realitatea TV.

Televiziunile private au preferat „spargerea” celei de-a treia reţele naţionale TV pe bucăţi, din cauza costurilor prea mari de implementare a DVB-T. CNA a acordat īn luna mai 2006 licenţele audiovizuale din această reţea “pe bucăţi”, marilor operatori privaţi de televiziune.

Realitatea TV se anunţă a fi primul jucător privat de pe piaţa digitală de televiziune romānească, īncercānd să emită cu sprijinul unor companii care doresc şi ele la rāndul lor să pătrundă pe piaţa locală cu echipamente de broadcasting digital.