Conform presei britanice, J.K. Rowling, multimilionara creatoare a seriei de cărţi Harry Potter, a lăsat destul de mult să se īnţeleagă faptul că băiatul magician ajuns faimos īn toată lumea ar putea muri īn ultimul volum al seriei, ce urmează a fi publicat la īnceputul anului viitor.

Īn timpul unei emisiuni TV, Rowling a precizat că la finalul celui de-al şaptelea şi, de altfel, ultimul volum al seriei, două dintre personajele importante şi dragi autoarei vor muri, avānd īnsă grijă să nu specifice exact care dintre ele.

Īntrebată dacă unul din cele două personaje va fi chiar Harry, Rowling a evitat să răspundă sub pretextul că nu vrea să fie asaltată de scrisori ce o condamnă, afirmānd doar că īnţelege tehnicile unor autori precum Agatha Christie īn operele cărora personajele principale mor, prevenind astfel alterarea lor de către alţi autori.

De asemenea, autoarea a menţionat că nu crede că va mai crea un personaj mai de succes decāt Harry Potter cu volume ce s-au vāndut īn lumea īntreagă īn peste 300 de milioane de exemplare, lansānd īn paralel o amplă "modă" ce se īnvārte īn jurul aventurilor talentatului vrăjitor.