Strategia TVR de repoziţionare a postului doi public de televiziune dă roade pentru că atrage publicul ţintă propus, la numai trei luni de la lansarea procesului, potrivit unui comunicat al TVR, citând datele furnizate de TNS-AGB Internaţional, referitoare la evoluţia cotelor de audienţă pe diferite categorii de telespectatori la TVR 2.

Analiza cotelor de audienţă în conformitate cu structura publicului arată că pe intervalul „toată ziua”, de luni până duminică, în luna mai 2006 comparativ cu luna mai 2005, au crescut procentual următoarele categorii de telespectatori: public activ, cu vârste cuprinse între 25-34 ani (+31,1%); public cu educaţie superioară (+70,3%); public din categoria de nivel profesional „directori, profesionişti\" (+83,9%); telespectatori cu venituri mari (+30,6%).

În „prime time”, în cadrul aceloraşi categorii, în mai 2006 comparativ cu mai 2005 valorile procentuale au fost: public activ, cu vârste cuprinse între 25-34 ani (+57,6%); public cu educaţie superioară (+57,5%); public din categoria de nivel profesional „directori, profesionişti” (+94,1%); telespectatori cu venituri mari (+27,2%).

Răzvan Nicolescu, directorul TVR 2, a declarat: „Analiza primelor trei luni de la relansarea TVR 2 confirmă repoziţionarea postului ca un canal public dedicat telespectatorilor activi, cu studii medii şi superioare şi cu venituri peste medie. Faptul că publicul a început nu doar să perceapă schimbările, ci să le şi aprecieze, este confirmat şi de audienţele generale care, după o scădere firească a cotei de piaţă, acum sunt din nou pe o pantă ascendentă”.