Juriul concursului Naţional de Scenarii HBO, organizat de catre HBO Romania în colaborare cu APFR, organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a făcut publică lista cu finaliştii ediţiei de anul acesta, potrivit unui comunicat de presă al HBO România.

În urma deliberarilor, juriul a anuntat cei şase finalişti:
la categoria scurt metraj: 1.Virastău Nicoale Alexandru şi Toderici Radu Ioan din Satu Mare, respectiv Bistriţa Năsăud, ambii studenţi la Universitatea “Babeş-Bolay”din Cluj, în vârstă de 22 ani fiecare, cu scenariul Comitetul Helsinki
2. Andronache Gabriel din Iaşi, 33 ani, redactor la săptămânalul Ieşeanul, cu scenariul Amatorul.
3. Augustin Cupsa din Bucureşti, rezident psihiatrie, 26 de ani, cu scenariul Trenul către Bucureşti pleacă de la linia 3;

la categoria lung metraj:
1. Sarga Virginia, din Bucureşti, 31 ani, cu scenariul Je m\'en fous.
2. Dan Mihu în vârstă de 32 ani, din Sibiu, cu scenariul Sa iubesti si sa tragi apa.
3. Florin Serban, 32 ani, student - asistent universitar Columbia University, cu scenariul America.

Cei şase finalişti vor beneficia de premiul HBO “3 zile la TIFF”, adică trei zile de festival al căror cost va fi acoperit integral.

Potrivit regulamentului concursului, juriul a desemnat câte trei finalişti pentru fiecare dintre cele două secţiuni ale concursului: scurt metraj şi lung metraj.

Perioada de depunere a scenariilor la sediul APFR a fost 15 februarie – 15 aprilie 2006. S-au primit 86 de scenarii de scurt metraj şi 72 de scenarii de lung metraj, ceea ce înseamnă cu aproximativ 30 % mai multe scenarii decât anul trecut.

La fel ca la ediţiile precedente (Concursul de scenarii HBO se află la cea de-a şasea ediţie), mai mult de jumătate dintre lucrări au fost depuse în ultima zi de înscriere.

Prima reuniune a juriului in formula completa a avut loc la finele lunii martie. Reamintim componenta juriului: Cristina Corciovescu – Critic de film, Andrei Creţulescu - Senior Writer/Producer HBO/Critic de Film, Mihai Chirilov-Director TIFF/Critic de Film, Cristian Mungiu - Regizor, Dragoş Bucurenci - Scriitor .

Gala de premiere a festivalului va avea loc pe data de 10 iunie, iar în cadrul acestui eveniment organizatorii vor anunţa numele câştigătorului fiecăreia dintre cele două categorii.

Pentru fiecare categorie, HBO acordă următoarele premii: Premiul “HBO pentru scenariu de lung metraj”, în valoare de 2000 USD şi Premiul “HBO pentru scenariu de scurt metraj”, în valoare de 1000 USD.

Scenariile finaliste pot fi publicate cu acordul autorilor pe www.liternet.ro.