Register

Welcome to the RDI-Board Community.

If this is your first visit, be sure to check out the FAQ by clicking the link above. You may have to register before you can post: click the register link above to proceed.


Donate Now Goal amount for this month: 100 EUR, Received: 100 EUR (100%)
Donate to support this site...

Results 1 to 3 of 3
  1. #1
    Banned
    RDI - Board Banned Avatar

    Join Date
    Apr 2003
    Posts
    28
    Posts Thanks / Likes

    Default Total Sport FM a cumparat ....

    Total Sport FM a cumpărat de la Federaţia Română de Fotbal (FRF) drepturile exclusive de retransmisie radiofonică pentru meciurile echipelor naţionale "A", de tineret şi de juniori, partidele din Cupa şi Supercupa României şi meciurile din Divizia B, pentru aproximativ 90.000 de euro anual, dintre care 60.000 în bani şi restul în minute de publicitate, potrivit declaraţiilor directorului general al FRF, Ionuţ Lupescu, făcute luni, 16 ianuarie, într-o conferinţă de presă.

    Contractul de cedare a drepturilor de transmisie, încheiat pe 12 ianuarie între Federaţie şi Total Sport Media SRL, va intra în vigoare de la 1 februarie 2006, fiind valabil până la sfârşitul anului 2007.

    Anterior, drepturile de difuzare au fost deţinute de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR). Contractul dintre FRF şi SRR s-a încheiat la 31 decembrie 2005

    După pierderea drepturilor, conducerea SRR a dispus o cercetare disciplinară în interiorul instituţiei, pentru a se stabili dacă angajaţi ai instituţiei se fac vinovaţi cedareea de către FRF a drepturilor exclusive de retransmisie radiofonică a meciurilor de fotbal unui post privat.

    Principalul bănuit în acest caz este şeful departamentului de Sport al Radio România Actualităţi, Ştefan Alecsiu, aşa cum reiese dintr-un comunicat al SRR.

    Conducerea SRR a precizat că radioul public este interesat să transmită în continuare meciurile echipelor naţionale de fotbal ale României, precum şi meciurile organizate de către FRF, oficialii federaţiei precizînd însă că acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în care drepturile sunt preluate de la Sport Media SRL.

    Total Sport FM s-a lansat la jumătatea lunii august a anului trecut pe frecvenţa 92,7 FM din Bucureşti, înlocuind transmisia postului de radio Activ FM.

    Potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului, Total Sport FM este deţinut de societatea Euro-Sens Suport SRL, al cărei asociat unic este Paul Opriş.

  2. #2
    Silver Member Expert
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Location
    Timisoara
    Posts
    2,363
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Din Prosport:
    “Contractul dintre FRF şi Radio România a expirat pe 31 decembrie 2005. L-am informat pe şeful departamentului sport din această instituţie, Ştefan Alecsiu, că vreau să renegociem înţelegerea. El mi-a spus însă că Radiodifuziunea nu poate oferi mai mulţi bani şi că ar vrea ca termenii contractuali să rămână aceiaşi. Federaţia primea de la Radio România 25.000 de dolari fără TVA, în timp ce Total- Sport FM ne-a oferit suma de 60.000 de euro. În plus, din minutele de publicitate FRF mai poate obţine încă 30.000 de euro, aşa că am decis să colaborăm cu acest post. Nu este vorba de nici un abuz, eu am făcut doar vreo două-trei emisiuni la Total-Sport şi nu am nici o legătură cu cei de acolo”, a explicat directorul general al federaţiei.
    “Kaiserul” a dat asigurări că în contractul cu Total- Sport este prevăzută obligaţia dezvoltării ariei de transmisie la nivelul întregii ţări, în caz contrar înţelegerea putând fi ruptă. “Până la finele lui februarie, când va avea loc turneul din Cipru al naţionalei, acest post îşi va mări aria de acoperire. În caz contrar putem încheia un contract cu altcineva, Europa FM, Radio InfoPro sau Delta RFI, care sunt interesaţi”, a declarat Lupescu. Directorul general din cadrul FRF a spus că a informat conducerea Radiodifuziunii despre faptul că Alecsiu a refuzat renegocierea contractului.
    CNA acuză federaţia
    Ralu Filip (foto), preşedintele CNA, a declarat că FRF a acţionat incorect atunci când a cedat fără licitaţie drepturile de transmisie postului TotalSport FM. “Astfel de tranzacţii trebuie să se facă în condiţiile unei licitaţii transparente. Legea concurenţei se aplică pentru toate instituţiile, şi pentru cele private, şi pentru cele publice”, a declarat Filip, care a explicat că Total-Sport nu are cum să îşi extindă aria de acoperire la nivel naţional. “Teoretic şi practic, extinderea nu poate fi făcută decât în două feluri. Fie să cumpere licenţe de pe piaţă dar nu cred că este disponibilă în acest moment o reţea naţională de vânzare, fie să obţină licenţe de la CNA, prin concurs. Însă nici acest lucru nu este posibil”, a punctat Ralu Filip.
    "


  3. #3
    Silver Member Expert
    RDI - Board Default Avatar

    Join Date
    Sep 2004
    Location
    Timisoara
    Posts
    2,363
    Posts Thanks / Likes

    Default

    Consiliului Concurenţei şi CNA au rezolvat problema drepturilor de difuzare a meciurilor din Divizia A

    Consiliului Concurenţei a reuşit să dea un răspuns agreat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în problema drepturilor de difuzare exclusivă la radio şi televiziuni a meciurilor din Divizia A la fotbal.

    CNA se declară mulţumit de intervenţia Consiliului Concurenţei într-o problemă care trena de mai multe luni şi care implica foruri precum Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), postul de televiziune Telesport şi societatea Intermedia, încălcări ale legii, precum şi sume cu multe zerouri.

    Într-un comunicat transmis vineri, CNA consideră că, în sfârşit, solicitările Consiliului Concurenţei în privinţa transmiterii de meciuri din campionatul naţional de fotbal sau cel de baschet doar după o licitaţie prealabilă a drepturilor de transmisie, "corespund acum normelor europene şi principiilor liberei concurenţe în domeniul audiovizual".

    Marile nemulţumiri ale CNA în această chestiune ţineau de contracte dubioase semnate de LPF care încredinţau direct drepturile de exclusivitate unui singur post, Telesport, pe perioade relativ îndelungate, de 4-5 ani, fără nici o licitaţie prealabilă.

    Cum aceste practici desfiinţau ideea de concurenţă pe piaţa liberă, CNA a decis să intervină, iar în prezent, Consiliul Concurenţei a decis modificarea contractului de cesiune între LPF şi Telesport Intermedia cu reducerea duratei de derulare la trei ani, renunţarea la clauza de reînnoire automată ş.a.
    Începând cu ediţia 2007-2008 a Diviziei A la fotbal, vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor sau de difuzare a imaginilor în mişcare din meciurile campionatului se va face doar prin licitaţie, în pachete de programe cât mai mici, astfel încât un singur distribuitor să poată prelua cel mult două astfel de pachete.


 

 

Thread Information

Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

Similar Threads

  1. Sport Total FM versus Total Sport FM
    By Unuseroarecare in forum News
    Replies: 0
    Last Post: 24th August 2006, 09:55
  2. O noua televiziune de sport in Romania : Sport Klub
    By Unuseroarecare in forum News
    Replies: 0
    Last Post: 17th November 2005, 14:31
  3. Total Sport FM, unde?
    By ProTV in forum RDI - Satelit
    Replies: 11
    Last Post: 8th October 2005, 18:45
  4. Total Sport FM se lanseaza vineri 12 august
    By Unuseroarecare in forum News
    Replies: 1
    Last Post: 19th August 2005, 13:11
  5. Fanta exista vreo sansa sa ne bage Sport 1 si Sport 2?????
    By serpiko in forum DTH & Cable-Romania
    Replies: 11
    Last Post: 11th March 2005, 23:02

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •  
Back to Top