CNA a retras licenta Money.ro TV. Licenta analogica terestra pentru Realitatea TV Bucuresti ridica probleme

de V.O. HotNews.ro
Marţi, 10 septembrie 2013, 14:05 Economie | Media & Publicitate

CNA a decis, marti, sa retraga licenta audiovizuala a Money.ro TV, deoarece emisia postului a fost intrerupta pentru o perioada lunga fara o notificare a Consiliului, relateaza Mediafax. Potrivit aceleiasi surse, tot marti a iscat discutii, la CNA, si solicitarea Realitatea Media de prelungire a licentei audiovizuale analogice terestre din Bucuresti pentru postul Realitatea TV.

CNA a decis sa retraga licenta Money.ro TV deoarece emisia a fost intrerupta mai mult de 96 de ore, fara sa fie notificat in acest sens Consiliul audiovizual, potrivit legislatiei in vigoare. Reprezentantii CNA au facut mai multe controale la sediul Money.ro TV din Bucuresti, constatand astfel ca televiziunea nu mai emite.

Pe de alta parte, Laura Georgescu, presedintele CNA, a spus ca marti dimineata acest for a primit o adresa de la societatea Media Advertising & Sales SRL, potrivit careia structura actionariatului a fost modificata pe 31 iulie, societatea cerand CNA amanarea discutarii situatiei Money.ro TV. Consiliul a decis, insa, sa nu amane discutarea situatiei Money.ro TV, iar, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis sa retraga licenta audiovizuala a Money.ro TV.


  • Postul Money.ro TV a fost lansat in toamna anului trecut de Sorin Freciu, cu echipa care pana anul trecut lucrase la The Money Channel, postul de informatii economice al Realitatea Media. In urma cu cateva saptamani, Paginademedia.ro anunta ca televiziunea a fost preluata de compania Gopol, detinuta de Cozmin Gusa si Maricel Pacuraru, care controleaza Realitatea Media si care au preluat 80% din firma Media Advertising&Sales.


Tot in sedinta de marti a CNA a fost discutata, din nou, si situatia licentei audiovizuale analogice terestre din Bucuresti a televiziunii Realitatea Media. Potrivit Mediafax, presedintele CNA Laura Georgescu a aratat, in cadrul sedintei, ca postul emite analogic terestru in Bucuresti, fara licenta, din 19 august.




  • Licenta analogica terestra din Bucuresti este separata de licenta de satelit, pentru acesta Realitatea TV obtinand prelungirea cu noua ani pe 28 octombrie 2010.


CNA a analizat si in data de 22 august solicitarea Realitatea Media de prelungire a acestei licente, hotarand atunci sa amane discutiile si cerand companiei sa prezinte dovada achitarii a doua amensi si sa faca dovada aprobarii de reesalonare a datoriilor sale, Realitatea Media fiind o companie in insolventa cu datorii la stat.

Potrivit reprezentilor CNA, citati de Mediafax, Realitatea Media a facut dovada achitarii celor doua amenzi si a depus planul de reorganizare al societatii, insa nu a fost depusa hotararea instantei prin care a fost aprobat planul de reorganizare. "Hotararea de aprobare a planului de reorganizare nu a fost inca redactata", a spus Mura Franculescu, directorul executiv al Realitatea Media, in sedinta de marti a Consiliului. Afirmatia a fost respinsa insa de Laura Georgescu, presedintele CNA, care a spus ca Realitatea Media SA are termen pana marti, la ora 16.30, sa depuna toate documentele solicitate de Consiliu.

Laura Georgescu nu a spus ce propunere intentioneaza sa faca in cazul in care Realitatea Media nu va depune documentele solicitate de CNA, pana marti, la ora 16.30.