Informaţiile legate de lansarea unui brand low-cost al Grupului PSA Peugeot-Citroen care să acopere zona pieţei deţinute acum în Europa de Dacia încep să se înteţească. Conform germanilor de la AutoBild, care îl citează pe Philippe Varin, unul dintre directorii grupului din Hexagon, noua marcă low-cost ar putea să readucă pe piaţă logo-ul şi tradiţia vechiului constructor francez Simca, care şi-a încetat activitatea de piaţă în 1980.
Primul model pe care noua marcă Simca l-ar scoate pe piaţă în Europa va fi, spun surse apropiate Grupului PSA, o versiune proprie a modelului Peugeot 408, care în acest moment se vinde în America de Sud şi în China. Deşi numele ar putea sugera acest lucru, 408 nu este continuatorul gamei medii şi nici urmaşul actualului Peugeot 407 (acesta din urmă fiind noul 508), ci o versiune cu portbagaj a lui Peugeot 308.
Peugeot 408 ar urma să fie redenumit Simca 1307, nume care evoca denumirea modelului construit sub marca Simca şi care în 1975 a obţinut titlul Maşina Anului în Europa.
CINE ESTE SIMCA?

Simca (Société Industrielle de Mécanique et Carrosserie Automobile) este un constructor francez înfiinţat în 1934. În Cei 46 de ani de activitate, Simca a reuşit să intre (în 1958) în posesia drepturilor exclusive pentru utilizarea mărcii Talbot. În 1970, marca Simca a fost preluată de Chrysler, iar în 1978 de PSA. Francezii au încercat să impună marca pe piaţă sub denumirea Talbot, însă manevra nu a ţinut la acea vreme din cauza calităţii îndoielnice a produselor oferite. Ultimul model Simca a fost produs în 1980.
Principalele reuşite ale mărcii au fost obţinerea titlului Car of the Year în Europa de două ori (în 1976 prin Simca 1307 şi în 1979 prin Simca/Talbot Horizon) şi construirea unui vehicul prezidenţial - Simca Presidence - pentru Charles de Gaulle, preşedintele Republicii Franceze.

Peugeot 408 (Asia)