Programul de televiziune HBO va difuza, în premieră şi în exclusivitate, pe 22 decembrie, de la ora 20.00, ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Europene de Film 2005, care va avea loc pe 3 decembrie, potrivit unui comunicat difuzat de post.

Printre nominalizările pentru acest an, la categoria Cel Mai Bun Film European 2005, se numără „BR¥DRE”, o producţie Danemarca/Anglia/ Suedia/Norvegia, „Caché”, producţie Franţa/Austria/Germania/Italia, „Don't Come Knocking” din Germania, „L'Enfant”, producţie Belgia/Franţa, „My Summer of Love” din Anglia şi „Sophie Scholl - Die Letzten Tage” din Germania.

La categoria „Cel Mai Bun Regizor European 2005” au fost nominalizaţi Cristi Puiu pentru „Moartea Domnului Lăzărescu”, Susanne Bier pentru BR¥DRE, Roberto Faenza pentru Alla Luce Del Sole, Michael Haneke pentru „Caché”, Alex de la Iglesia pentru „Crimen Ferpecto”, Pawel Pawlikowski pentru „My Summer of Love” şi Wim Wenders pentru „Don't Come Knocking”.

Nominalizaţii pentru Cea Mai Buna Actriţă Europeană în 2005 sunt Juliette Binoche în „Caché”, Sandra Ceccarelli în „La Vita Che Vorrei”, Julia Jentsch în „Sophie Scholl, Die Letzten Tage”, Connie Nielsen în „BR¥DRE”, Natalie Press în „My Summer of Love” şi Audrey Tautou în „Un Long Dimanche De Fiançailles”.

La categoria Cel Mai Bun Actor European 2005, nominalizaţii sunt Daniel Auteuil în „Caché”, Romain Duris în „De Battre Mon Coeur s'est Arrete”, Henry Hübchen în „Alles Auf Zucker”, Ulrich Matthes în „Der Neunte Tag”, Jérémie Renier în „L'Enfant” şi Ulrich Thomsen în „BR¥DRE”.

În ceea ce priveşte categoria Cel Mai Bun Scenariu European 2005, nominalizaţi sunt Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu pentru „Moartea Domnului Lăzărescu”, Hany Abu-Assad & Bero Beyer pentru „Paradise Now”, Mark O'Halloran pentru „Adam & Paul”, Michael Haneke pentru „Caché”, Anders Thomas Jensen pentru „Adams Æbler” şi „BR¥DRE” şi Dani Levy & Holger Franke pentru „Alles Auf Zucker”.

Home Box Office (HBO) s-a lansat în Europa Centrală în 1991, asigurând programe de televiziune premium şi posturi din segmentul de bază pentru platforme de televiziune prin cablu, Direct-to-Home şi MMDS.

HBO Central Europe este o companie subsidiară a Home Box Office Inc., Disney şi Sony Pictures Entertainement şi asigură programe de televiziune premium şi posturi din segmentul de bază în nouă ţări din regiune incluzând Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, România, Moldova şi, de curând, Slovenia şi Croaţia.

HBO Central Europe are sediul în Budapesta, Ungaria.