Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Romnia de Mine a decis să reorganizeze activitatea televiziunii Romnia de Mine (TVRM), renunţnd, printre altele, la Departamentul Actualităţi, potrivit unui comunicat de presă difuzat de angajaţii instituţiei.

Hotarrea a fost luată n urma unei cereri de mărire de salariu, semnată de majoritatea reporterilor, redactorilor şi operatorilor de imagine, redacţia de ştiri fiind ştearsă din organigrama instituţiei ntr-o singură zi.

Potrivit comunicatului, o parte dintre angajaţi vor fi redistribuiţi la alte redacţii, iar restul au primit nştiinţări de preaviz.

Colectivul redacţional consideră această măsura drept abuzivă, deoarece nu a avut loc nici o consultare ntre conducere şi reprezentantii salariaţilor. Considerăm că n acest caz nu a fost respectat dreptul nostru la liberă exprimare, la informare şi negociere colectivă sau individuală. Nu este normal ca, pentru o singură cerere (care poate avea un răspuns pozitiv sau negativ), sa fie desfiinţat un ntreg departament, iar zece oameni să ramnă fără loc de muncă, se arată n comunicat.

Colectivul redactional vizat de această reorganizare va ataca n instanţă decizia conducerii TVRM.

Potrivit CNA, licenţa audiovizuală pentru TVRM este operată prin societatea MASS MEDIA ROMNIA DE MINE SRL, al cărei asociat unic este Fundaţia Romnia de Mine (preşedinte Aurelian Bondrea).