LANSĂRI Consiliul National al Audiovizualului a acordat, anul trecut, 17 licenţe TV noi. Cei mai mulţi solicitanţi au mizat pe oportunitatea oferită de televiziunile de nişă, astfel că 14 cereri au fost pentru posturi tematice.

Lund n considerare doar aceste cifre, am putea spune că, apa.rent, anul trecut, criza economică nu a afectat n mod negativ peisajul audiovizual autohton: s-au nfiinţat posturi noi, iar romnii au petrecut la fel de mult timp n faţa televizorului. Pe de o parte, 19 societăţi au solicitat licenţe audiovizuale noi pentru ser.vicii de programe de televiziune cu emisie prin satelit, dar, n acelaşi timp, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras 20 de astfel de licenţe. Referitor la acestea din urmă, 16 s-au produs la cererea proprietarilor (şase pentru posturi terestre şi zece pentru televiziuni cu transmisie prin satelit). Numărul total al licenţelor pentru pos.turi tematice retrase n 2009 a fost de 13. Desigur că şi staţiile de nişă au fost afectate de contextul economic al anului 2009, insă n proporţie mai mică dect posturile comerciale mari. Astfel, primele au nregistrat, anul trecut, o scădere de circa 10%-15% a ncasărilor din publicitate faţă de 2008", spune Roxana Buha, buying director la agenţia de media Starcom. Revenind la posturile TV care au fost sau vor fi nfiinţate n perioada următoare, cele mai multe licenţe au fost solicitate de societăţi din Bucureşti (11), pe locul al doilea n top clasndu-se judeţul Bihor (2).

De la film la bricolaj

Temele alese pentru programele ce vor fi difuzate variază de la cele informative la film, muzică, sport, bricolaj, estetică/ medicină etc. Cele mai multe licenţe le-a solicitat societatea Rainbow Media Communications, care intenţionează să nfiinţeze trei posturi: Automotive Channel (automobilism), Estetik TV (estetică, SPA, welness, medicină) şi Habitat TV (locuinţă, gradina, construcţii). Potrivit esti.mărilor reprezentanţilor companiei, prima televiziune va ncepe să emită la sfrşitul lunii martie, urmnd ca pnă la finele anului să fie funcţionale şi celelalte două posturi. Emanuele Latagliata, cel care deţine 67% din firma Rainbow Media Communications, spune că a ales segmentul televiziunilor de nişă datorită experienţei pe care a cştigat-o n acest domeniu, n Italia. n primul an, suma totală investită va fi de circa 500.000 de euro.

Peste 120 de posturi de nişă

Tot n 2009, societatea Trend Develop.ment a solicitat licenţă pentru nfiinţarea unui post TV de bricolaj. Am ales acest domeniu ca urmare a expertizei firmei noastre, care, pnă acum, a fost implicată n realizarea unor proiecte ce au vizat construirea a peste 4.000 de apartamente", a spus Aurelian Ursulescu, unul dintre acţionari. Potrivit estimărilor sale, postul va fi inaugurat n cteva luni. Pnă n prezent, CNA a acordat circa 390 de licenţe TV, peste 120 dintre acestea fiind pentru staţii tematice.

Ce şanse au nsă televiziunile de nişă ntr-un an care se anunţă extrem de dificil? Roxana Buha este de părere că 2010 va fi, din punctul de vedere al atragerii de reclamă, mai dificil dect 2009, pentru că staţiile mari şi-au reglat politicile de vnzări astfel nct să poată lua bugete de publicitate" şi de la staţiile de nişă. Anul acesta, presiunea staţiilor de nişă va veni n primul rnd de la posturile mari precum Pro TV, Antena 1, Prima, Kanal D, TVR1. Supuse la astfel de presiuni, staţiile tematice vor fi nevoite să scadă şi mai mult preţurile, ceea ce va duce la situaţii certe de sold out n 2010. Practic, este un cerc vicios din care va ieşi nvingător cel care şi va regla ct mai bine preţul n funcţie de cerere."

TRANSILVANIA E FRUNTEA

Clasamentul zonelor unde funcţionează cele mai multe posturi locale de televiziune este dominat de judeţele din vestul ţării.

Judeţ Nr. Posturi* Posturi tematice

Braşov 10 1 (informativ)
Maramureş 8 2 (muzicale)
Timiş 7 3
Buzău 6 3
Hunedoara 6 0

*staţii terestre şi cu transmisie prin satelit

BANI DIN PUBLICITATE

1,3 mid. euro este, potrivit AlfaCont, suma totală, la rate-card, cştigată n 2009 de cteva dintre principalele posturi locale de nişă (Acasă, Antena 3, Discovery, MTV, Pro Cinema, Realitatea, The Money Channel şi TVR Info). Pe prima poziţie s-a plasat postul Acasă, cu circa 435 mil. euro. n realitate, sumele nete sunt mult mai mici.

STUDIU Potrivit GfK, peste 90% dintre romni şi petrec cea mai mare parte a timpului liber n faţa televizorului

(Capital)