Renault a dezvaluit astazi in premiera mondiala primele imagini si informatii ale celei mai noi versiuni Twingo. Este vorba despre editia care readuce in actualitate numele Gordini, marcand debutul acestuia in gama modelelor Renault. Noul Twingo Gordini RS deschide drumul unui nou pachet de personalizare, care aminteste de trecutul sportiv al brandului francez.
Pentru a evoca traditia vechilor modele Gordini, Renault Twingo a adoptat o caroserie vopsita in culoarea albastru Malte cu finisaj metalic, completata de doua dungi albe. Contrastul albastru/alb continua si la nivelul spoilerului frontal. Nu lipsesc logo-urile Gordini care personlizeaza exteriorul si nici jantele de 17 inch din aluminiu, cu aspect sportiv, disponibile in culorile albastru si negru.
Spiritul Gordini este regasit si la interior, unde clientii se vor bucura de scaune Renault Sport cu o sustinere laterala pronuntata, de aceleasi embleme Gordini, piele albastra pentru portiere si manerul schimbatorului si o plansa de bord cu cusaturi distincte. Contrastul albastru/alb continua si la nivelul volanului si al intrumentelor de bord.
La toate acestea se adauga un acoperis panoramic cu trapa electrica, covorase si praguri personalizate Gordini, conexiune pentru iPod si MP3, geamuri fumurii, Bluetooth, climatizare automata si, cel mai important, un sistem ESP complet decuplabil.
Caracterul sportiv al noii versiuni este insuflat si de un sasiu sportiv, de un propulsorul de 1.6 litri care ofera 133 de cai putere, de un sunet aparte in momentul acceleratiei, precum si de o directie precisa si un sistem de franare performant.
Versiunea speciala va fi expusa vreme de doua luni, pana pe 10 ianuarie 2010, in cadrul showroom-ului Renault de pe Champs-Elysees, in Paris, vanzarile urmand sa fie demarate in luna martie a anului viitor. Preturile vor fi facute publice abia in momentul lansarii pe piata.





Sunt curios sa vad cum arata interiorul , vineri ma infiintez la showroom