Postul de televiziune pay TV Galavision Europa, operat de Televisa Networks, devine, de la 15 octombrie, Canal de las Estrellas, introducînd în acelaşi timp o nouă varietate de programe pentru întreaga familie.
Programul îşi va schimba denumirea în mod oficial şi îşi va relansa imaginea. Canal de las Estrellas va difuza programe precum comedii, ştiri, filme, sezonul de lupte de tauri, show-uri de noapte şi telenovele mexicane.

Postul Canal de las Estrellas este disponibil în America Latină, Asia Pacifică, Statele Unite şi Europa.

Televisa Networks produce, distribuie şi comercializează 23 de posturi pay TV în Mexic, Statele Unite, America Latină, Asia Pacifică şi Europa.